La trântă cu Han Solo. Partea II.
sf petru III
Să analizez situația, am zis. Am început regulamentar, după bunul simț al soldatului de rând, urmând codul nescris al manierelor erepublikane, care zice cam așa: La aviație, dai din prima și dai tare, să vadă lumea că vrei să iei SH. În funcție de palmares, dai vreo 100.000, plus minus, în funcție de luptă și context. Fiind un event cu stinger-e la toată lumea, am dat 200.000, cam, ca să stau mai liniștit. Spre finalul luptei, un jucător român dă peste mine, în ciuda încercărilor mele de a-l opri. Contextual, lupta era neimportantă și doar una dintre multele lupte disponibile.
Dezamăgire. Supărare. Nervi. Ură. Nebunie. Ambiție. Bucurie. Extaz.
Mi-am reluat la analiză întreaga eviață și am ajuns la concluzia că e vorba doar de niște pixeli. Am stat ani să-i adun, să-i gospodăresc, să-i investesc și să-i mențin sub umbrela comunității protectoare a eRomâniei. Am fost om și domn. Am contribuit la dezvoltarea societății, am fost soldat, coleg, mentor, și ziarist. Poet. Prozator. Am fost un eCetățean demn. Dar nimic nu mai contează. Nimic. Sunt doar pixeli. Scopul jocului e să mă simt eu bine, în fond, nu să îi fac pe alții să se simtă bine. Așadar, mi-am rearanjat prioritățile și m-am decis irevocabil:
Tâlharul trebuie învățat o lecție. Decizie bătută în cuie !
Așadar, îmi fac inventarul și necesarul pentru îndeplinirea obiectivului:
Medalii peste Han Solo.
Intru în magazinul oficial al eRepublik deschizând ușa cu piciorul. Rezerva de gold, adunată cu grijă în ultimele 6 luni, o arunc pe tejghea de o fac țăndări. Spre depozitul meu sosesc flote de tiruri cu armament, cum n-au mai sosit niciodată. O comandă de 2 Spring Sale Pack XXL, 2 Spring Sale Pack L și un Spring Sale Pack S.
... va urma: primele medalii peste Han Solo ...
_________________________________________________________________
Ești la început și ai nelămuriri:
Biblia - colecție personală de învățături
Erepublik Official Wiki - se dau premii în gold pentru realizare/editare/completare articole
Reguli Erepublik - cele trei porunci
Reguli Interpretabile - crezul
eRepTools = colecție de instrumente utile
Nu uitați să dați subscribe la:
Ministerul Apărării - Ordinele oficiale de luptă zilnice
Ministerul Educației - Predici periodice și pomeni
Ministerul Educației din Moldova - ca să vezi, e în română și nu în moldovenească.
Linkuri spre comunitate:
ClopoTV - Program: L-V între 21-00 în măsura posibilităților (de obicei de 3-4 ori pe săptămână), S-D la ocazii speciale
ClopoCrew pe Discord - server discord pentru eRepublik și nu numai
eRepublik România și Internațional pe Discord
Comments
Bafta!!
"Decizie batuta in cuie!" Tare asta. Mergea cu m. 🙂
Success!
Apai io zic sa il lasi ... nu merita iefortu...
Atat timp cat nu se enerveaza o distractie merge. Sunt sigur ca si partea cealalta o sa se distreze 🙂
apai ase cum zaci... distractie pe parti...
pe pixe..
io zic sa fii atent la medallile alea 🙂
bine ca ai facut articol ca o sa mai intre in lupta dupa ce expira rachetele tale. strategia asta eu nu o inteleg.
Ideea nu e sa îi iau toate medaliile, sunt conștient că e imposibil. Vreau să descurajez mârlănia. Dacă nu mai luptă, rămân mai multe medalii pentru noi.
Sunt curios cam unde il doare pe ala de decizia ta 😁)
în orgoliu. să vei ce urmează ...
Ast continuarea si ss-urile🙂
frustrarea asta... of of...
Dai in freza! Succes!
vot 38, sub 107, comentariu
Frumos ! Bafta !
Faza tare e ca tu le-ai cumparat el le-a primit .Avantaj ei
Poate ii dai o pauza Hanului zilele astea si arzi ceva pentru Romania.
Sau ii transmiti sa va duelati in luptele contra Greciei...
Cu scuzele de rigoare că nu mai pun umărul pe front cot la cot cu băieții, după cum am scris mai sus, nu prea mai pun preț pe pixeli. E un fel de Batman vs Joker, ambii în afara legii (doar că eu nu voi urmări să dau de BH indiferent de ordine, ci doar când am ocazia să-i suflu un BH lui Han). Gândește-te câți dintre soldații care luptă la ordin încearcă să lupte economic în luptele neimportante, și pierd medaliile în fața tâlharului. Și pentru ei fac asta. Să știe și ei că se poate. Că cineva îl pune cu botul pe labe.
Popcorn mode: ON
[removed]
nu poti spune ca e o nulitate ca om. l-ai cunoscut ?
da, din pacate
Si tu il crezi? Maimuta a venit si el la o intalnire pe vremea cand se faceau lunar. Se caca pe el de frica ca o sa ia bataie si nici macar "salut" sau "hai sictir" nu a avut curaj sa zica. Si toata seara a fost tinta mistourilor tuturor si nu doar a mistourilor. La un moment dat, au inceput unii sa arunce cu biscuiti din aia de carton spre el si trogloditul s-a bagat sub masa. Am participat la toate intalnirile erep din 2008 incoace si iti pot spune sigur ca el a fost singurul player huiduit si luat la "pietre" de comunitate.
Tragi singur concluzia cat ma cunoaste. (Bine, el se cunostea si cu Papa ca doar il vazuse si pe ala 5 minute de la 1 km departare
Eu l-am cunoscut pe Han Solo la intalniri si chiar daca in joc eram cei mai mari inamici ( O, tempora ! ), mie la bere mi s-a parut un om ok . Chiar daca in joc ne balacaream la greu si pentru chestii pe langa care un bh paleste, la bere am vb aproape toata noaptea, si imi amintesc cu placere de dialogul nostru 🙂
[removed]
Ha ha, oi vrea tu să te iei la trântă dar nu ţi-ai găsit cu cine; nu l-am văzut vreodată pe Han Solo cu mâinile goale, din contră, are arme inaccesibile ţie.
Totuşi îţi urez succes.
😁😆
Puteti lua atat de multe BH SH de la inamici in ultimele minute....Dar, va place sa va injurati cu el prin mesaje si articole.
ce tare idee, incerc cu grecii 😃 .. merci!
Sa iei tot!!! 😃
Sa îi transmiți asta lui Han Solo.
Eu, personal, am încercat și asta într-o perioadă. Am fost vânat apoi de tancurile străinilor. Unii au reguli din astea cu "în luptele tarii x iau medalii doar cetățenii și aliații". Prin mesaj privat sunt îndemnat să lupt în eRo. Dar la noi e Han Solo...
Pana la urma, războaiele de antrenament pentru cine sunt deschise?
Lasa ca eu nu am primit nici in mesaj si am luat SH, BH si CH. Dupa o pauza de ani buni de zile.
Și presupun că ești și mulțumit. Poate te motivează să te mai loghezi. Dar dacă ar fi dat peste tine un român? Cum era?