Esti gresit! DaDa Experiment
belzebut cel crunt
A trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai jucat impreuna, nu am mai facut proiecte impreuna. Incet, dar sigur, mica noastra comunitate erepublicana se stinge, urmand cursul firesc al tuturor lucrurilor pe acest pamant. Unii dintre noi au depus armele de mult, altii, ceva mai idealisti, mai incapatanati, inca graviteaza prin acest joc muribund, alternand perioadele de activitate (nu conteaza sfera) cu cele de “moarte clinica”. Spre exemplu, ultimul meu “joc” cu e-moartea a durat in jur de doua luni. E normal sa fie asa, insa pana cand e-moartea ne va cuprinde pe toti definitiv si erevocabil, hai sa mai profitam inca o data de platforma erepublicana si sa o stoarcem de toata seva.
Majoritatea ati auzit de curentul cultural dadaist. Cine nu stie ce reprezinta se poate informa acesand urmatorul link: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dadaism In cele ce urmeaza, va propun sa realizam un poem utilizand tehnica dadaista. In ce consta aceasta mai exact? Alegem un text din care decupam cuvintele unul cate unul (va mai aduceti aminte experimentul de la orele de Limba si Literatura Romana), le introduce intr-un bol, saculet, etc. si extragem cuvintele tot unul cate unul. Pe toata durata extragerii tinem ochii inchisi sau ne uitam in alta parte, pentru a nu vicia alegerea cuvintelor si implicit textul ce ar urma sa rezulte.
Intrucat nu putem interactiona fizic (nu va ganditi la prostii), noi vom alege un paragraf din textul de mai jos si prin atingerea ecranului vom alege un cuvant, urmand ca apoi sa lasam un coment cu acesta. Initial m-am gandit doar la o poezie, in sensul strict al curentului dadaist, ca mai apoi sa imi dau seamana ca daca am enunta si o idee (cu sau fara legatura cu textul citit), care sa cuprinda cuvantul in cauza, lucrurile ar putea deveni chiar interesante. Cuvintele lasate de voi vor genera textul poeziei noastre dadaiste, iar in paralel vom da nastere unei alte poezi in care ideile postate de voi sa joace rol de vers. Titlul poeziei va fi titlul articolului din care vom extrage cuvintele.
Am rugamintea sa tineti ochii inchisi, sa stati in spatele ecranului, sa va invartiti de trei ori, sa faceti tot ce va sta in putinta sa nu induceti o anumita directie textului prin alegerea deliberata a anumitor cuvinte. Sper sa fie distractiv! In fuctie de reusita experimentului nostru vom continua si cu alte texte, in viitor.
Exemplu:
Aleg cuvantul “Tovarasa”
Ideea “Tovarasa de viata de-mi vei fi”
In aceste timpuri in care fiecare dintre noi stie despre celalalt ca se afla in eroare, ca teoriile sale sunt gresite, ca doar el stie adevarul si doar el cunoaste realitatea, am ales urmatorul text:
"Eşti greşit!"
"„Tovarășa, Mihai mă greșește!“ E una dintre povestioarele soției mele din fulguranta ei carieră de învățătoare, la o școală de cartier, în anii ’80. „Mă greșește“ însemna că Răzvan primea ghionturi cu cotul de la colegul de bancă, Mihai, în timp ce scria. Se zice și azi „Ești greșit!“, asta vrînd să însemne că nu ai dreptate, că ceea ce susții nu e adevărat. Interesantă evoluție sintactică a verbului „a greși“! De regulă, el se referea la rezultatul unei acțiuni, nu la cel care o întreprinde. Poate că cea din urmă formulare este un nevinovat calc după anglo-americanul „you are wrong“. Cine știe? Deși parcă cei de la care o auzim nu sînt campionii întrebuințării limbilor străine.
Am vorbit săptămîna trecută despre o cultură a vinei – a vinovăției sau, și mai exact, a învinovățirii – a cărei înflorire în societatea românească pare să se fi petrecut în ultimele decenii, după căderea comunismului. Vreau să mă refer acum la sindromul greșelii care, cred, are înrădăcinări mai vechi și face ravagii în învățămînt de multă vreme.
„Vină“ și „greșeală“ sînt înrudite. Cel care greșește e un vinovat fără vină. Nu asta și-a dorit, asta a ieșit. „A greși e omenește“ – sună o zicere binecunoscută. Mai puțin în educație. În educația românească a ultimei jumătăți de secol – cît am apucat să o cunosc, inițial ca „educabil“, apoi ca „educator“ –, a greși a fost și a rămas coloana vertebrală a întregii arhitecturi a sistemului, atît în concepție, cît și în manifestare.
Într-o primă fază, în familie, de-a lungul celor „șapte ani de acasă“, greșeala e măsurată ca abatere de la obligațiile și interdicțiile de comportament pe care copilul ar trebui să și le însușească: să spui „Bună ziua“ – „Sărut mîna“ la doamne și la preot –, să fii respectuos față de adulți, să nu vorbești neîntrebat, să nu te dai în spectacol în public și toate celelalte.
În școală, copilul face cunoștință cu un alt tip de obstacol, mult mai sever și mai autoritar: greșeala epistemică. La clasă ești permanent chestionat despre o sumedenie de lucruri și cînd ți se adresează o întrebare trebuie să te ridici în picioare înainte de a răspunde. Ba uneori ești chiar invitat la tablă, spre a fi interogat mai pe îndelete, în văzul tuturor. Abia reușiseși să înțelegi că dacă nu spui „bună ziua“ îți superi vecinii și părinții, iar acum te întrebi, de pildă, atunci cînd ai spus despre „a greși“ că e un substantiv și nu un verb, ce supărare i-ai fi putut aduce cuvîntului cu pricina. Învățătoarea n-are de ce să se supere, colegii nici atît. Și totuși, greșeala atrage automat după sine sancțiunea, dojana, nota cea rea, și verdictul: ești greșit!
Am pătimit și eu, în toate ipostazele, de pe urma acestei educații pavloviene. N-are a face că, dăruit cu o memorie ceva mai bună – la vremea respectivă – și cu o capacitate de înțelegere mai sprințară, greșeam mai puțin decît alții. Greșeala rămîne greșeală, indiferent cît de des sau de rar o comiți.
Au fost, mai sînt și vor mai fi destui dascăli care să te întrerupă în mijlocul formulării unui răspuns pentru a-ți atrage atenția că ai violat nu știu ce normă gramaticală. Nu o dată, pentru că în vreun extemporal ai încurcat titlul unei opere literare sau anii de domnie ai vreunui voievod, te trezești cu bulina roșie aplicată de profesor pe pasajul ingrat și cu niște semne de exclamare alăturate. Există încă, și în mediul universitar, destui profesori care practică, cu deplină încredere, notarea prin scădere – pentru fiecare eroare constatată se scad atîtea puncte sau fracțiuni – chiar dacă ea conduce, nu o dată, la punctaje negative, imposibil de transcris în catalog. Așa cum există și examinatori a căror principală preocupare e să-l prindă în ofsaid pe cel examinat, că doar și bravul Ahile avea un călcîi vulnerabil. „Și iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.“ Noi, însă, nu iertăm. În numele adevărului, al rigorii și al sfintei dreptăți.
Există, pe de altă parte, și un corolar hazliu-întristător al vînătorii de greșeli pe care se edifică învățămîntul nostru. I-aș zice corectitudine epistemică. Ca să putem sancționa și corija eficient greșelile greșiților noștri avem nevoie de o unitate de măsură fermă și incontestabilă. Ea se cheamă „răspunsul corect“ – la fel ca în quiz-urile de la TV, de la radio sau de pe net. Cu asta se ocupă, în esență, învățămîntul nostru, cu livrarea către elevi sau studenți a răspunsurilor corecte la întrebările pe care le-ar putea formula, cîndva, un examinator.
Pentru domeniul de care mă ocup, optica asta are adesea consecințe de un caraghioslîc devastator. De pildă, în privința analizei gramaticale, practicate asiduu în special în gimnaziu, ideea că limbile naturale sînt, prin însăși natura lor, ambigue, că un enunț se poate preta, în chip firesc, la mai multe interpretări, devine erezie. Construită pe o atare premisă, educația lingvistică, care ar trebui, chipurile, să îi deprindă pe elevi să folosească cu succes inepuizabilele resurse ale limbii pe care o vorbesc, n-are nici șansă să-și îndeplinească menirea. Despre studiul literaturii, pentru care profesorii se roagă Celui de Sus și autorilor de manuale să le dea definiții și tehnici de analiză riguroase, să poată și ei deconspira răspunsurile corecte la întrebările așteptate la Bac sau la evaluarea națională, nici nu mai vorbesc. Ar fi de scris tomuri întregi pe tema asta.
Doamnelor și domnilor, ar fi timpul, cred, să uităm de steaua călăuzitoare a corectitudinii și a greșelii. Nu de alta, dar s-ar putea să ni se spună că sîntem greșiți.
Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur."
Sursa: http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/esti-gresit
1Esti gresit!
"Vulnerabil" "menirea" Învățământul."
"Bună ziua" "vânătorii" ""niște semne"
"sprințară"
2Esti gresit!
"Privea derutat nestiindu-si menirea"
"Vulnerabil la roz, gandul albastru ratacea in tonuri de gri."
"Învățământul este în moarte clinică."
"Am venit v-am salutat, am dat bună ziua ș-am plecat."
"Vânăt ori indigo, violet sau mov?"
"Ți-am dat niște semne, tu mi-ai lăsat, însă, altele."
"O minte sprințară este o provocare imposibil de ignorat."
Comments
lung, ai fost cu chef de scris 🙂
ms! un cuvant si oproprozie ceva?
Foarte interesant articolul tău. Bine scris și plăcut de citit. Sunt curios dacă tu ești acel Liviu Popadima sau doar îl citezi.
Din anii 80, când am fost și eu elev, parcă mă identific cu acel Mihai, și până acum, modalitățile de lucru în sistemul de învățământ s-au schimbat foarte mult. Nu se mai pune accentul pe expunerea unidirecțională de la profesor la elev ( asta se face la facultate când mare fiind poți să sintetizesi foarte ușor), ci pe îndrumarea educabilului pentru a reuși să facă cât mai multe de unul singur. Acum accentul nu se mai pune pe memorare ci pe a-l învăța pe elev cum să învețe.
În priviința stricteții la care te referi, nici asta nu este așa de mare. Profesorul nu este un zbir care abia așteaptă să îl prindă în greșeală pe elev și să-l taxeze, ci este persoana care îl îndrumă să descifreze tainele materiei pe care o predă, îl ajută să o deprindă. El este cel care aprinde, la educabil, plăcerea de a studia un anumit obiect, de a căuta informații pe un anumit domeniu, de a-i deschide dorința de a cunoaște cât mai mult.
Câți dintre noi nu am ajuns să citim cu plăcere cărțile copilăriei? Plăcerea de a citi poate nu ar fi fost așa de mare dacă doamna profesoară de limba romnă, cu listele ei interminabile de cărți ce trebuiau citite în vacanța de vară, nu mi-ar fi stimulat imaginația și pofta pentu citit. Atunci o uram, acum îi mulțumesc!
Din postura de îndrumător, profesorul corectează atunci când este nevoie. Înroșitul foii nu trebuie văzut ca o plăcere a profesorului de a articula pe elev atunci când acesta greșește. Nu este un sadic ce abia așteaptă ca elevul să greșească pentru a-i sări în spate să-l pedepsească. El este cel care semnalează, scoate în evidență minusurile elevului, atunci când apar, pentru ca împreună să le remedieze. În momentul în care apar astfel de situații profesor și elev vor colabora pentru a remedia greșelile.
Spre deosebire de anii 80, acum nu se mai spune așa de des ” Ești greșit!” ci ”Hai să îți explic.”
il citez, imi cer scuze daca am lasat sa se inteleaza alceva
Nu este o problemă. Au lipsit ghilimelele în care trebuia încadrat textul și asta m-a indus în eroare.
am rmediat problema. acum poate te inhami si la mica nostra joaca sa alegi un cuvant si sa enunti o idee cu el. ms!
au trecut mai bine de 15 ani de cand am terminat liceul, nu mai stiu care este sistemul de predare. nu stiu cat de bine este ancorant in realitate articolul citat de mine. cert este ca l-am ales pentru faptul ca mi sa parut a fi ofertant pentru micul nostru experiment.
Ai ales un articol bun. Mi-a plăcut.
o7
ms! un cuvant si oproprozie ceva?
vulnerabil
🙂
merci! si o propozitie daca se poate pls?
Vulnerabil la roz, gandul albastru ratacea in tonuri de gri.
Se simtea vulnerabil in prezenta ei, cea care-i putea vedea chipul dincolo de orice masca.
menirea
Privea derutat nestiindu-si menirea
Super tare, dar cand jeguri gen titziano (si altii) care au omorat presa sunt propusi la functii de CP iar "comunitatea" nu zice nimic....la ce te astepti? Asta e comunitate? Au ramas doar niste marlani care mai joaca, lumea normala a fost scarbita de mult. Iar voi toti cei care ati urmarit cursul lucrurilor si nu ati zis nimic sunteti complici cu C mare.
nu este nici loc nici momentul unei astfel de discutii
pai de ce nu scoti un articol cum i-ati tot sprijinit pe magari sau cum nu ati reactionat niciodata pentru ca sunteti in cardasie cu ei? ca asa nu o sa fie niciodata momentul sau locul discutiei
Ca sa va fac voua in ciuda, e bine asa???!!!?? Pentru simplu fapt ca nu ma mai intereseaza modulul politic de foarte multa vreme, iar eu sunt de principiul ca daca nu ma implic nu am dreptul sa ii critic pe ceilalti.
hai sa fim seriosi, crezi tu ca un hot si un manipulator o sa ii denunte sau sa ii descopere pe tovarasii lui? nu stii ca cine se aseamana se aduna? belzebub asta nu face vreo exceptie, trust me
acum am inteles de unde atata verva din partea vostra. e campanie electorala 😁) prapaditilor!
Învățământul.
Învățământul este în moarte clinică.
Bună ziua
Am venit v-am salutat, am dat bună ziua ș-am plecat.
vânătorii
Vânăt ori indigo, violet sau mov?
( călăuzitoare
Calauzit oare de-o culoare?
practicate
Practica te poate aduce la vânăt ori nu.)
🙂 Liliachiu ca-i mai hazliu
Articolul mi-a trezit multe amintiri, eu terminând liceul în 1989. În scoală, inclusiv în liceu, profesorii ne -au cerut mult, dar ne-au oferit foarte mult. La facultate a fost un profesor de desen tehnic care vana primele 6 greșeli și aplică nota 4; planșa trebuia refăcută și profesorul numără următoarele 6 greșeli și tot așa ... Daca ar fi numărat toate greșelile din prima planșă ... ar fi fost domn.
"niște semne"
Ți-am dat niște semne, tu mi-ai lăsat, însă, altele.
[removed]
"sprințară"
O minte sprințară este o provocare imposibil de ignorat.
.
"atrage"
Pentru a atrage o karma bună trebuie doar să îți dorești asta din tot sufletul.