Concurs - Miss Romania - Tara mea

Day 1,988, 01:13 • Published in Romania Romania • by Kendra le tigre


Mă înscriu la concursul Brain, cu tema Miss Romania- Ţara mea, descriind unul din locurile cele mai frumoase din ţară, la care revin an de an… Mamaia.

Ţara mea - Miss Mamaia!

Există oraşe de care te leagă o dragoste ascunsă.
Mamaia, cetate zăvorâtă parcă, are lumea ei proprie....oraş aşezat la mare, se deschide spre cer ca o gură.
Aici iubeşti fiecare loc, marea ivindu-se la fiecare colţişor de stradă, prezenţa densă a soarelui, mareţia mării.
Aici poţi avea nostalgia spaţiului şi a bătăilor de aripi.
Parcă copleşit de daruri, omul, e cu toate dorinţele împlinite.

Atâtea bucurii sănătoase constituie idealul tuturor de vreme ce toţi se îndreaptă spre mare, cu dejun frugal în fugă spre ea şi soare, obicei neînţeles de unii "a sta la soare" cu trupul gol pe plajă.

Timp de douăzeci de secole oamenii s-au străduit să acopere cu vălul decenţei complicând îmbrăcămintea.
Astăzi, fuga tuturor pe plaje refac gesturile magnifice ale atleţilor din Delos.

Trăind lângă trupuri..îţi dai seama ca fiecare are nuanţa lui, trecerea simultană a trupurilor de la alb la auriu, apoi la brun, apoi în sfârşit culoarea tutunului, limita extremă a efortului de transformare de care-i capabil trupul.
Aici totul e dominat de jocul culorilor pe trupuri.

Desculţă, liniştită şi detaşată calc pe nisipul fin.
Paşi...mici…paşi ..lenţi…paşi pe nisip..

Paşi pe nisip,
Infiniţi paşi pe nisip
Purtând în căldura lor
Pustiul unui suflet.
Paşi pe nisip
Solitari paşi pe nisip
Purtând în ecoul lor
Tristeţea unei căutări zadarnice.

Îmi port paşii spre ţărmul ei. Caut marea.
Număr în gând secundele şi m-apropii călcând apăsat în nisipul ei atât de fin.
Îi inspir adânc aroma, paşii mă poartă spre ea.
Caut la nesfârşit eternitatea printre clepsidrele ce îşi frâng stropii mărunti de nisip.

Îi pot auzi freamătul, îi pot recunoaşte zbuciumul.
O am în suflet, o port cu mine obsesiv zi de zi….. mă ştie…..mă aşteaptă să o ating.
Sufletul meu îi ştie imensitatea, iar paşii mă poartă spre ea să-i simt răsuflarea sărată.

Mi-am petrecut dimineaţa sărind uşor, pe valuri, printre râsete şi şuvoaie de apă.

La ceasul când soarele se revarsă din toate colţurile cerului lumea se împrăştie să guste ceva sau să-şi odihnească ochii prin camere de hotel..
Există tăcerea somnului de după-amiază …tăcerea trupului.

Dar există şi tăceri de seară, acele scurte clipe când ziua se varsă în noapte plină de chemări ascunse.

Văd urcând în zbor mănunchiuri de păsări negre pe orizontul marin.
În cerul deodată golit de soare se destinde ceva.
Nenumăraţi nori mici şi roşii se destramă, până ajung să se topească în văzduh.

O clipă mai târziu apare prima stea, pe care o văd cum se înfiripă şi se coace în adâncul cerului, apoi, noaptea înghite totul deodată.
Nu apuc bine să mă satur, de dulceaţa ce mi-o lasă …piere în noapte.

Dezmierdarea asta a ţinutului mării, a cerului, a nopţii…inima mea, i se lasă cu totul pradă.
Pe plajă, cluburi deschise… pe toată lungimea ei.
Seară de seară se dansează frenetic în ritmuri şi ritmuri.
În timpul zilei, totul e închis cu obloane uşor inclinate, dar spre seară, se ridică.

Sălile se umplu cu o stranie lumină colorată, izvorând din dubla cochilie a cerului şi a mării.
Când eşti departe de ferestre, vezi numai cerul şi umbre chinezeşti, feţele tuturor cum se perindă unul câte unul..
N-aş şti să spun de ce, această clipă subtilă îmi apare tulburătoare, plină de taină, mişcări haotice în ritmuri nebune.. chemări de trupuri.

Vara ... m-a purtat aici.. simt marea şi pulsul ei .. mi-e bine.
Ador Mamaia. Iubesc marea!

by Kendra

- foto de pe telefon, din balcon, de la etaj 12 din Hotel Parc -