Join the new world

“Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.” (Nichita Stanescu)



“ Mimi de ce oamenii nu au aripi?”… ”Ce sa faca, tu, cu ele?”…”Sa zboare, asa… prin aer, ca fluturii…” …si aici fetita incepea sa se invarta, dand din maini inchipuind miscarea unor aripi…”Stai tu ca am sa te intep… Uite draga, asta nu sta locului!…Cum sa-i potrivesc tivul rochitei?”… ”Stai cuminte! O superi pe Mimi si nu-ti mai face nicio rochita!”… ”De ce nu au oamenii aripi?”… si parea ca nu o preocupa nimic altceva…
...
A fost odata…
O fetita nazbatioasa si putin cam baietoasa… Nu statea locului nici o secunda. Acum era cocotata intr-un copac… Acum sapa in gradina dupa comori ascunse sau pentru a-si face cazemata… Acum alerga cu liota de copii pe strada…
… Cel mai mult ii placea insa un joc “inventat” de ea… ”de-a zborul”. Si-l putea juca in doua moduri. Fie se suia in leagan si incepea sa se balanseze intai usor, sfios a teama, ca mai apoi din ce in ce mai tare… pana cand leaganul se rotea aproape a zbor… Fie se suia pe o magazie si isi intindea bratele in chip de aripi si sarea in gol …
Nu a reusit sa zboare dar a avut norc… S-a ales numai cu mici julituri si cateva cucuie…

...

E… si cum spuneam... fetita noastra era si cam baietoasa… Desi avea o multime de papusi ea prefera masinutele fratiorului sau uneltele din magazia bunicului… Acesta, nu gasea niciodata surubelnitele sau ciocanul… Avea ea grija sa le lase pe oriunde avea ceva de mesterit. Nici gand sa le puna la locul lor… Si-i mai placea sa joace fotbal cu baietii sau sa puna la cale cu acestia te miri ce trasnai… Era privilegiata... “Mironositele” nu aveau ce cauta in gasca lor… Ei aveau lucruri serioase de facut. Se intreceau care ajunge mai sus in nucul de la poarta, care-si face cazemata mai mare, care a furat mai multe cirese din gradina vecinului… si multe altele.
Dansul era singura ei preocupare feminina ce o trada in fata tovarasilor de joaca... Acestia nu intelegeu de ce trebuia ca ea sa se duca la orele de balet…” Esti si tu o mironosita!”… ” Nuu, dar mami voia sa ma dea la pian si nu m-au primit... pentru ca nu as avea… nu stiu ce ureche… si la balet m-au primit… Si ce stiti voi?!... Habar nu aveti ce placut e sa faci piruete!”…”Piruete?!”… ”Uite-asa!”… si se invarteau, se invarteau… pana ameteau cu totii si cadeau… apoi radeau pana nu mai puteau…”Hei! Cine ajunge primul la colt e ajutat de ceilalti sa sape pentru cazemata!”… si o rupsera la fuga… Ea trisase. Era singura care ramasese in picioare dupa portia de piruete…
Si uite asa a venit cu cei trei invinsi sa o ajute la sapat… Avea un plan… Alesese si locul… Zis si facut!… Zi de toamna pana-n seara… cazemata gata!... De data aceasta bunicul avuse surpriza… Cazemata era amplasata chiar pe locul pe care el il pregatise sa planteze usturoiul…”Lenuto, tu nu ai vazut ce a facut asta aici?”… ”Ce a facut?!... S-a jucat in curte… mai bine decat sa o stiu plecata cine stie pe unde”… ”Mi-a stricat gradina!”… deja tonul devenise furios… fetita noastra auzise si ea… si mai vazuse cum “tataie” se indrepta spre magazia unde statea nuiaua... in cui
“Lasa… ca te invat eu sa nu mai strici!”… ”Si sic… ca nu ai sa ma prinzi!”… si o rupse la fuga si se opri in casa la Mimi unde se ascunse sub plapuma… si printre chicote… mai scotea din cand in cand capul afara... “bau”… Bunicul se rosise tot…. desi nu avusese in gand decat sa o sperie, acum dadea inversunat in plapuma…”bau”… ”Ionele!...lasa copilul in pace!”… ”bau”… ”Ce copil?!... Nu vezi?!... asta nu e copil e drac!”… ”bau”… si pana la urma bunicul a renuntat…