Trecerea timpului trebuie să însemne înțelepciune

Day 2,576, 11:44 Published in Romania Romania by Ovidiu Sky
Intru pe aici zilnic,
Încerc să fiu cât mai activ militar și uite că treaba asta mi-a adus realizarea un mic vis, un vis vechi pe care l-am avut când am descoperit Republica. Am devenit și eu God of War, deși Titan este onoarea militară cea mai mare acum. Mă bucură treaba asta, fiindcă observ că timpul își aduce aportul. Am ajuns să am și eu 30.000 mii strenght, să pot lovi și eu cu puțină forță. Știu că asta nu reprezintă nimic, dar reprezintă mult pentru mine, ușor ușor - după 3 ani de Republică devin și eu un jucător „Old School” și chestia asta îmi place.

Mulțumesc Legiunii Umbrelor pentru sprijin necondiționat atunci când l-am cerut, gașca de acolo este puternică și bine închegată, aș putea să spun fără exagerare că este un grup model, demn de urmat. Din acest motiv cred că am greșit politic prin faptul că trebuia să fiu ceva mai transparent public.

Probabil că dacă anunțam o „Alinață pentru Congress” cu România Unită, nu mai erau atât de multe probleme. Partea bună, este că prietenii și colegii liberali au știut de această alianță, s-a discutat, s-a votat, s-a dezbătut etc ... Din acest motiv Vic of Thor și Prim Imperator au părăsit corabia. Și nu m-am supărat pe ei, fiindcă îi respect în aceași măsură în care le-am spus-o de atâtea ori ... nu jocul ăsta ne face oameni de caracter.

Revenind la ziua de astăzi, luna Decembrie mi-a adus bucurii în plan personal și asta mă face să practic și mai mult: legea toleranței. Chiar nu mă interesează prieteni și români ce fel de oameni sunteți, contează până la urmă să fim uniți, atât printre aceste click-uri dar mai ales dincolo de monitorul ăsta când ieșim pe stradă.

Pace, pace și iar pace
Cu dedicație 🙂 sper să vă placă
Ovidiu Sky