Scriu, deci sunt un monstru

Day 1,697, 23:36 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Ion Anapoda

Nu-mi aduc aminte prima mea lectură. E prea vagă imaginea. Ceva legat de o legendă, o carte pe care mi-o adusese cineva în dar, deşi abia ştiam să leg cuvintele. Însă sunt şi azi conştient de prima mea scriere. Aveam vreo zece ani şi scriam despre oieri...

Multă lume vine aici să publice. Unii pentru că n-au altă treabă, alţii pentru că n-au ce pierde. Fiecare o face însă conştient. Scopul e acelaşi: să surprindă. Pe el însuşi sau pe ceilalţi. Sunt puse în mişcare cuvinte şi, în egală măsură, orgolii.

A-ţi face, deci, un scop din a scrie e de înţeles dar şi bizar. Şi nu atât prin scopul în sine, ci prin destinaţie. Cuvintele ajung să ţină loc de hrană. Un discurs bine pus în pagină poate crea furtună, la fel cum o glumă oarecare te poate împinge la păcat.

Îţi creezi o imagine şi o cultivi treptat, din inerţie. La început e doar mirare. Te surprinde şi te incită totul. Apoi devine plăcere şi rutină. Încet-încet ajungi să culegi nişte roade pe care le-ai pus fără să fii nici o clipă conştient de rezultat.

Când mi-am dat seama că sunt un monstru era deja prea târziu. Lumea continua să existe, iar eu apucasem să ucid nişte speranţe. Era pentru prima dată, ceva atât de grav nu mai făcusem până acum. M-am căit şi mi-am aruncat pentru mult timp mândria la coş.

Mâine plec în vacanţă. E încă soare şi totul se topeşte. Aerul se respiră greu, cuvintele se destramă. De acum, fiecare le poate stâlci în voie...