Join the new world

De la o bună vreme încoace ne tot confruntăm cu problema: ce este cu generaţia actuală, există oare vreun un grup de oameni capabili să schimbe ţara asta mică şi pricăjită în bine? Ori ne vom adanci şi mai mult în mocrila în care ne-am impotmolit incert dar sigur într-un cosmopolisitism glamuros secat de idei şi de fond, în neantul care ne surpă viitorul şi ne condamnă la o existenţă şi un prezent ratat?
Sincer am venit la Faculatatea de Istorie de la Alexandru Ioan Cuza, ca să fac ceva carte şi ca să îmi ajut mie însumi în vederea debutului unei cariere de cercetare şi de ce politice, pentru a-mi ajuta părinţii fraţii şi surorile rămaşi acasă. 2010-2012, a fost un răstimp de restrişte în care pe lângă pânea ce am câştigat-o am înţeles că din idealuri goale nu putem trăi, este vorba de o gazdă, de o fată care este cu tine, este chestia de viaţa sociala şi câte şi mai câte... Să fii mucenic pe altarul ştiinţei, un muritor de foame sau un expert şriinţific gata de desecat pe o masă de chirurgie în Oxford sau a facând în fel şi chip ceva pentru a împăca sufletul cu trupul cum ne întreba Dimitrie Cantremir în "Certa înţeleptului cu lumea"?

Suntem prinşi de existnţa cotidinană, de clişeele pe care sincer sau mai puţin conştinent le înţelegem, ce mama dracului facem dacă nu faceem bani să ieşi în club cu fătuca care ne aprinde poftele, ce adrenalim avem dacă nu îngurgităm piţa şi băuturi fel de fel în care "EA"apucă dumnezeirea de picoare şi cum te simţi în puterea tinereţii fiind, plin de pofte şi patimi când eşti zidit într-un perete de patru pe doi când nu ai cu ce să mai ieşi într-un club al de Cocos sau PIZBOOM(oriunde în lume) din faptul că nu îţi permiţi(o mică digresine cand foamea strânge în menghinele sale stomacul şi vitrinele cu bunătăţile înaccesibile îţi lasă gura apă, e dificil să mai ţii cont unde arunci o hartie sau care-i sensule existenţei şi metamorfozele de fluture a sentimentului numit convenţional iubire).
E terminat cel care nu şi permite sau acel care face abuz de banii părinţilor care muncesc cum ştiu ei, nu dorm nopţile prin străintăţi vitrige, iar omuleanu cu părinţi bugeatri , care a avut marele privlegiu de se bucura de afecţiunea şi educaţia cum se cade, se simte orearecum pus deoaprte.
Ceasul bate ora sa, şi fiecare are să obţină dezideratul pentru care luptă cu chin şi suferinţă pe alocuri. Victoria lui va determina viitorul lui şi a unei generaţii ce va urma!!!!
Ion M. Cerga