Join the new world

…pe toată viața amprenta primei dăți când te-ai îndrăgostit. De exemplu, pentru unul de gen masculin : dacă ți s-a întâmplat și colega de școală ai cărei ochi ți-au trezit primii fiori a fost blondă, o să-ți placă sigur blondele. Dar nu-i chiar așa de simplu. Un exemplu : tot de o fată blondă e vorba, dar el se mulțumea doar s-o privească, s-o idolizeze, s-o salveze în vis luând-o cu el pe un cal, invariabil de cela alb, ea ținându-l pe el foarte strâns de mijloc, ca să nu cadă; și să-i scrie povești din alea cu niște cai albi care salvează fetele din gura balaurului, el neștiind de fapt ce vrea balaurul să le facă, crezând eronat că vrea să le mănânce. La momentul potrivit ea îi zice : îmi place de tine, dar eu vreau la discotecă, și s-a dus. La câteva zile i-a spus cineva că a văzut-o cum un tip a înghesuit-o într-un colț mai întunecat și a făcut ceea ce se face cu fetele, dar în picioare, exact ca caii! Că băieții așa vorbesc, în cacofonii, adică porcos. Și de atunci, s-a sucit și i-au plăcut toată viața numai brunetele. Începând cu profesoara de franceză care, ca orice profesoară de franceză, era brunetă și-i plăceau mult de tot puștanii, cum le plac lor, nu se știe de ce, încă se mai fac cercetări. (...)

…o dată, de două ori, cu una, cu mai multe femei, până ajungi să nu mai crezi și să-ți închipui și să fii convins cum că dragostea se măsoară în durată, erecție și parfumuri. Pentru că, încet, încet, trebuie să judeci și să accepți că lumea e normală iar tu ești cela anormal, și nu mai vezi nimic altceva, devenind cum e lumea în care aiurea ai nimerit, la fel ca ea. Și fără să vrei într-o femeie nu mai vezi decât cosmetica, moda, trendul, rafinamentul, nuanța și șpilul hair-stilistului etcaetera, plus, peste toate acestea, nu se poate altfel : parfumul. Nu mai cred în dragoste, nu există așa ceva! Uite așa, aproape uiți că femeia e și ea om! Iar anii trec și tu ai parte de cele mai senzoriale minuturi, din ce în ce, pasat de colo colo – nici măcar o fereastră pe unde să ieși nu-i. Însă, cum există renovarea, se nimerește și eroul nostru pică într-o sală cu geamuri, unul spărgându-se, afară ieșind; tot jucat de colo-colo, nimerește pe-afară. (...)

…primul lucru pe care-l remarcă, de-l face să exclame cu un strigăt : doamne, miroase exact ca un om! Iar părul nu e dat cu nimic, iar hainele nu au impactul potrivit. Și când vorbește nu vorbește că vrea ceva, ci să dea ceva. Ce să dea, nu se vede că n-are?! și uite așa devii curios : ce-o avea, domnule, de dat? Și începi s-o ispitești într-o joacă. Dacă n-ar fi din joacă n-ai putea s-o observi cum trece pe stradă pentru că ea nu are stil și nu miroase a nimic, cum să-i iei urma? Și când o întrebi, ea chiar îți răspunde, nu întoarce capul ca s-o mai întrebi o dată. E femeie în toată firea, dar el o descoase, că știe că de aici se nasc multe : ești domnișoară? Iar ea zice că nu vrea să vorbească despre asta, iar răspunsul ăsta te pune pe gânduri. A doua oară îți spune că, da! Și nu se știe ce forță te face s-o crezi fără nici o tăgadă. În continuare, conform unui plan, o întrebi cu o șustă : Atunci, să înțeleg că n-ai avut niciodată orgasm? Iar ea, dintre cele două răspunsuri corecte, îl dă pe al treilea : o să vorbim o dată despre asta – pe cel mai corect! La naiba cu filozofia, cu dialectica și semantica, în fața unui așa răspuns, îți scoți pălăria - cine o are! Și uite așa trece la cele lumești, o întrebi : tu cu ce trăiești, de unde ai bani, aflând că ei nu-i trebuie mulți ca să se simtă fericită și că frumusețea o vede la celelalte femei de pe stradă, dar ea nu vrea să fie frumoasă ca ele, însă le admiră. Eu aș vrea familie, copii, cu obsesia cu care Coșbuc scria, Noi vrem pământ! Dacă vrei să te sărut, te sărut, dar te atenționez că e prima dată, și ți se face un pic frică : nu cumva o avea puteri? (...)

…și atunci a realizat că a pierdut posibilitatea să aibe o asemenea femeie, dar nici conjunctura ca pe viitor să poată trăi lângă una ca ea. Nu pentru că s-ar simți în orice clipă inferior, ci pentru că ți-e imposibil să-i jignești părinții care au crescut-o așa. Nici măcar ca o (cuvântul ăla care începe cu am și se termină cu tă), nu poate să și-o facă, pentru că n-ar avea nici o durată și s-ar dezintegra după ea ca parfumul. Exact cum zicea Gabriel Liiceanu, o fi avut șansa la momentul potrivit să cunoască una ca ea, dar prea mirosea a om, și a nici un parfum, ce rost avea s-o cunoască? Și atunci ce-ți mai rămâne de făcut, vorba cântecului. Ce altceva decât să plângă și să creadă că în ultima clipă a vieții, atunci când va afla unde își va petrece veșnicia, la umba unui copac sau într-un lac de pucioasă, să afle, că, de atunci de când a întâlnit-o a început să creadă corect într-un Dumnezeu, iar locul lui de aceea e în ceruri lângă ea.