De ce nu sunt mândru

Day 1,595, 11:25 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Ion Anapoda

Nu sunt mândru că suntem o naţiune extremistă. Am ucis fără milă şi am deportat evrei în Transnistria. Iar dacă ni s-ar da ocazia am face-o din nou.

Nu sunt mândru că-i discriminăm pe ţigani. I-am ţinut robi şi i-am pus la munci înjositoare. Iar numele lor a ajuns azi mai rău decât o înjurătură.

Nu sunt mândru că am ajuns primii hoţi ai Europei. Furăm ca în codru şi ne facem că plouă. Iar dacă ne arată cu degetul avem tupeul să strigăm noi hoţul.

Nu sunt mândru că nu mai avem valori. Am creat maneaua şi l-am produs pe Becali. Dar nu-l dispreţuim pentru că există, ci pentru că nu ne dă de pomană.

Nu sunt mândru că n-am avut niciodată demnitate. Ne-am căciulit pe la porţile Europei şi ne-am înjosit două mii de ani. Dar n-am învăţat decât să dăm şpagă.

Nu sunt mândru că ne conduc nişte cretini. I-am votat şi le-am dat voie să ne reprezinte. Dar nu suntem noi de vină, ci natura că nu i-a înzestrat cum trebuie.

Nu sunt mândru deloc. Sunt urât şi am părul cărunt. Iar dacă socotesc şi cât de spurcat sunt la vorbă nu cred să mai am pereche. Dar dacă n-aş fi aşa cine m-ar crede. Şi mai ales de ce...

PS: Dacă nu ma desfiinţează băieţii frumoşi şi deştepti (cu cruci în piept), poate vă spun o dată şi de ce sunt mândru...