Paranoic (1)

Day 2,084, 02:24 Published in Republic of Moldova Romania by Teo Dora

Mereu avusese impresia că cineva o privea de acolo de sus. De fiecare dată când se uita la albastrul infinit ce se afla deasupra ei, câte o picătură de sudoare îi alunca încet pe șira spinării, făcându-i firele de păr să se electrizeze pentru câteva secunde. Începuse să dezvolte o repulsie nemaivăzută față de acea culoare pe care mulți o considerau un excelent stimul pentru setea de cunoaştere, care la unii atingeau cote inimaginabile. Dar ea nu o văzuse din acea perspectivă niciodată. Pentru ea umila culoare reprezenta ceva mult mai măreț, mai sacru, de care-și putea ancora sufletul, conducându-o pe un drum al liniștii interioare, îmbinată cu meditație și prin care își accentua profunzimea trăirilor. Cu toate că nu era o iubitoare a acestei culori, I se potrivea de minune.

Era genul de persoană pasiv-receptivă, pe care jumătate din cunoscuții ei o îndrăgeau, iar jumătate o urau din străfundul inimii lor pentru felul ei degajat de a fi. Făcând o scurtă recapitulare a vieții ei, nu putea afirma că se putea mândri cu un anume lucru pe care îl făcuse, însă nici nu avea ceva cu care să îi fie rușine.

Încă de mica dezvoltă o pasiune ieșită din comun pentru așa zisele minuni ce se întâmplau în fiecare zi, vindecări miraculoase și alte fapte care dovedeau națiunii că cineva există, întradevăr, acolo sus, și de care depindeau cu toții. Nu era o credincioasă și uneori se mândrea cu acest lucru. Pentru ea toate acele povești despre un Dumnezeu care crease lumea în șapte zile, care zămisli omul din coasta lui, erau doar povești ale unor persoane disperate de a se agăța de ceva pentru a nu se pierde în realitate.

În fața casei ei se înalța faloșă o biserică la care părinții ei se duceau în fiecare duminică pentru a se ruga, sau cel puțin așa numeau ei obiceiul acesta; își pierduse de foartă multă vreme adevărata însemnătate, iar faptul că mergeau acolo nu mai reprezenta nimic pentru prea fericitul cuplu. De căte ori se aflau în fața impunătoarei clădiri - care era încadrată de două turnuri simetrice, făcute din ciment tare peste care fusese aruncată la nimereală o mână de var de un alb murdar, care începuse deja să se ducă, lăsând în urmă adevarata fațadă: goală -, își uneau degetul mare de la mâna dreaptă, cu cel arătător și mijlociu formând un fel de piramidă cu laturile ușor arcuite, ducându-le apoi cu o mișcare scurtă spre mijlocul frunții. Urma o schimbare la față, iar apoi semnul Sfintei Cruci era făcut din trei mișcări scurte, după care își reveneau și treceau mai departe.

Mergea cu ei în fiecare săptămână , chiar dacă acest lucru era mai mult ca o obligație morală față de cineva în care nici măcar nu credea. Mereu a fost fascinată de caricaturile ce se aflau pictate pe bolta ce trona deasupra întregii suflări. Îi plăcea să se așeze în genunchi, făcând contact cu podeaua rece care îi deschidea toate simțirile dându-i o durere atât de puternică, adâncă încât ochii îi lăcrimau la interval de câteva secunde și stătea așa ore în șir, cu capu-i ușor lăsat pe spate în timp ce mătura cu vârful firelor de păr câte puțin din păcatele altora. Chiar dacă gâtul începea să îi amorțească după numai câteva minute, nu se putea abține să nu îi privească.

Avea o afinitate pentru bărbatul ce se afla în fața unei mese ce părea făcută din lemn masiv. Își imagina cum o încerca să o ridice, copilul din ea sperând încă la izbăvire, însă niciodată nu reușea să ducă acel lucru până la capăt. Cu cât înainta în vârstă masa i se părea din ce în ce în mai grea, mai dureroasă și mârșavă. Figurile oamenilor ce îl înconjurau erau triste, uneori zbârcite, depinzând în mare parte de aerul greoi ce se afla în biserică, de suflările păcătoase ale tuturor celor aflați înăuntru și de miile de lumânări aprinse fără vreun scop anume. Îi vedea pe toți cei din jurul ei și se simțea mică, suflet-i cald îi era călcat în picioare de privirile acuzatoare pe care le primea de câte ori se arunca în genunchi în fața Lui. Nu încerca să lase impresia greșită. Oamenii erau răi, iar răul ieșea la suprafață atunci când se aștepta mai puțin.