Join the new world

Se aseza tacticos pe scaun, isi pocni degetele, isi aranja partitura in fata, paharul de vin rosu pe marginea pianului si se opri. Oare ar trebui sa cante dupa partitura sau sa-si lasa imaginatia degetelor sa cante ce simt ele cel mai bine?.. Lua o gura de vin si-si puse cotul pe clape, scotand un sunet strident ce rasuna in toata camera. Testase toate partiturile, fusese pe toate scenele cunoscute din lume, dar nicio muzica nu se incadrase in cerintele lui auditive si sufletesti. Simtea ca-si pierde prestidigitatia degetelor cantand doar ce au scris altii. Stia ca are atat de multe de spus. Si totusi, de ce nu am spus-o pana acum, isi zise. Vroia sa puna in note sublimul si profanul, salbaticirea si spiritul omului, sa scoata la lumina comorile ascunse in oameni, sa-i faca sa-si doreasca sa se opreasca din agitatia cotidiana, sa uite de tot si toate, iar muzica lui sa devina o parte importanta, definitorie a vietii tuturor.

Isi lua un creion si niste foi si incepu sa asterne pe acestea anumite note. Notele exprimau mijlocirea dintre el, creatorul, si publicul ce ii va devora viziunea sa asupra lumii. Jocul muzicii pe portative incepea sa se modifice fundamental pe moment ce descrie lumea. Note inalte, joase, ascutite, duioase, creau un amalgam de sentimente, de trairi, de fapte. Luate separat, il inspaimantau, in special notele stridente ce-i umpleau portativul. Descoperea, pe masura ce-si continua compozitia, ca opera lui, avea foarte multe sunete stridente. In termeni de sociologie culturala pusi pe portative, descoperea o scadere progresiva a calitatii umanitatii. Constientiza acest fenomen deviant, iar notele incepura sa ii apara in forme grotesti. Se simtea responsabil de terminarea operei, de a arata lumii ce a ajuns, ce ar trebui sa schimbe, cum ar trebui sa-si largeasca sau sa-si inchida granitele sufletului si sa-i scoata din turnul de fildes in care acestia traiau.

Isi aduse sticla cu totul langa el. Vroia sa se familiarizeze cu beautitudinea groteasca a primului act, plina de simbolistica creata prin corespondentele muzicale. Tabloul operei sale, de pana acum, era o invazie si-o aglomeratie de sentimente nauce, de ipocrizie, de minciuna si, doar undeva, intr-un colt, ca si cum un pictor isi aduse aminte ca ar trebui sa lucreze si cu vreo culoare nu doar sa creioneze in tus, se iveau note suave, pastelate muzical, proiectate intr-un spatiu ideal, ce coborau treptat in universal uman, cu teama de intoarcerea in realitatea cotidiana. Cu toate acestea, la o prima “degustare” a clapelor , opera lui completa fiecare tablou uman, definind fiecare context socio-cultural, intr-un mod anecdotic sau intr-un registru al emotiilor profunde, astfel incat, sunetul muzicii si informatia ce ti-o transmitea auditiv, se contopea intr-o simbolistica totala.

Cu fiecare nota cantata de degetele sale, maestrul isi simtea sufletul rasucindu-se, dand frau lacrimilor ce-i cautau usita ochilor. Daduse la o parte barierele puse de oameni, iar degetele vorbeau deschis, transpunand in imagini muzica, despre durere. Experienta propriei opere nu-i dadea ragaz sa bajbaie, sa rateasca prea mult pe drumul intelegerii omului, pentru ca ceea ce compusese, ii arata cum sa priveasca, ce sa perceapa, unde sa ajunga, cum sa schimbe. Aventura cunoasterii oamenilor ce-l inconjurau, cat si a descoperirii de sine, isi continua efervescenta muzicala.

Afara, razbateau acordurile melodioase, facand “victime” printre cei ce treceau pe sub fereastra maestrului. Efectul operei sale era asemanator cu cel al unei operatii reusite pe ochii unui orb. Murmurul multimii, ce se aduna, din ce in ce mai mare, sub geamul deschis al pianistului, ca o poarta spre adevar, arata fascinatia si deschiderea uluitoare, cat si dorinta de a se apropia mai mult de constientizare a sinelui si a complexitatii umane. Bucata lui de muzica starnise interesul, curiozitatea si, in final, isi dovedise puterea de a produce schimbari la nivelul unor mecanisme sociale intepenite.

Plangea si canta in nestire aceeasi bucata muzicala, nestiind ce se intampla sub geamul sau. Nu auzea ca lumea impietrise odata cu primele acorduri muzicale si ca isi cautau constiinta de mult pierduta. Degetele sale cantau sub o ploaie de lacrimi. Simtea cum o durere imensa ii sfasie tot trupul, nu ii venea sa creada ca oamenii sunt asa cum ii descria opera sa.

Cu un ultim efort, isi retrase degetele de pe pian si se opri. Lua ce mai ramasese in sticla si bau totul. Apoi, fara un cuvant, se arunca pe geam. Tot ce isi mai putu aminti, inainte sa se cufunde in liniste, era multimea imensa ce acoperea parca tot orasul, toata lumea, imbratisata…

Ludovico Einaudi-Divenire