Ne iubim valorile

Day 1,605, 23:24 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Ion Anapoda

Valorile nu sunt perene. Ele se schimbă întocmai ca şi vremea, de azi pe mâine sau de la o perioadă la alta. Ce ieri era de preţ azi poate să nu mai valoreze nimic. Sau ce era la modă în urmă cu o sută de ani nouă ne poate părea desuet şi lipsit de importanţă.

Crearea valorilor ţine deci de timpul în care trăim, de locul în care ne clădim speranţele şi de anumite conjuncturi. Adică, în ultimă instanţă de noi oamenii. Noi suntem cei care apreciem sau nu un anumit gen de literatură, un stil de muzică sau chiar un individ pe care ni-l luăm drept model.

Nu ne-am pierdut valorile odată cu apariţia manelei, ci doar am coborât limita de toleranţă. Ne-am lăsat seduşi de cuvinte şi ne-am târât în ritmul lor din inerţie, fără a fi conştienţi. Pentru că ni s-au oferit am acceptat să le gustăm. Şi le-am înghiţit apoi, chiar dacă nu ne plăcea gustul.

Modelul nostru nu mai este omul care gândeşte (a fost vreodată?), ci omul care face bani. Indiferent cum şi cât. Pentru că nu trăim cu gânduri, ci cu burta plină. Suntem tributari nevoilor imediate, materiale, în mai mare măsură decât celor ideatice. Şi asta nu de acum, ci dintotdeauna.

Ne iubim, de fapt, modelele mai mult decât ne permite bunul-simţ. Am ajuns să ne identificăm cu ele şi să ne visăm noi înşine în postura lor. Iar asta ne face să le acceptăm de la sine. Şi chiar să luptăm pentru a ni le impune, în ciuda lipsei lor de valoare.