Multumesc
MermaidPrincess
In orgoliul meu nemasurat, imi place sa cred ca sunt un om. Om, in definitia data de Tutza, cea care m-a crescut/ format/ educat, este cel care lasa o urma de amintire in memoria celorlalti, care isi lasa, intr-un fel sau altul, o urma sub forma unui zambet pentru si catre ceilalti.
Nu vreau multe, nu cer multe, insa primesc atat de multe, incat de cate ori imi vine sa renunt sa mai fiu eu, primesc acest feed-back (nu sunt snoaba- ci alt termen mai potrivit n-am gasit) care imi arata ca nu trebuie sa renunt la mine sau la a fi asa cum sunt.
Nu ma consider nici Miss (nici n-am cum sa fiu si nici nu vreau asta) nici un geniu, ci doar o persoana obisnuita.
Azi hotarasem ca va fi doar o zi obisnuita, fara prea mult tam-tam. De cum a pornit de dimineata cu florile din gradina unei colege pe care le-am primit cadou, cu telefoane de unde nici nu ma asteptam 🙂
, cu totul, s-a dovedit a fi o zi care a contrazis si martea si 13.
Alta cale nu am sa multumesc tuturor celor care mi-au aratat ca asa cum sunt, sunt aproape ceea ce imi doresc sa fiu si ca a incerca sa ma neg, e ca si cum as incerca sa nu mai fiu eu.
E usor sa fii la fel, e greu sa fii altfel, dar astfel de zile arata ca a fi tu insati/ insuti merita de mii de ori renuntarea la a fi altfel.
Va multumesc si multumesc celor care m-au ajutat si m-au ghidat sa fiu asa cum sunt si care, prin ceea ce fac si cum sunt, imi arata ca nu iau deciziile gresite
Comments
Si eu iți mulțumesc ca ești asa cum ești, Andra.
Îmi place de tine, dincolo de glume.
Multumesc, Norman.
La Multi Ani! (nu in eR,ci in RL)))
Multumesc 🙂
aaa? Lamulți ani????
păi atunci, din toată inima
LA MUUUUULȚI AAAAAAAANI!!!!!! 😃 😃 😃
Felicitari si La Multi Ani!
Să fii plină de viaţă!
o7
La Mulţi Anişori! 😉
Multumesc, Lady Indra, Sawayne, Mikael, VRSB
Meriti cu prisosinta toate dovezile de apreciere de care-ai avut si o sa ai parte:.
Viata faina pe gindul tau iti doresc🙂
Multumesc baci alcide
La Multi Ani si bafta in continuare!
Multumesc
La Multi Ani!
Multumesc
🙂
🙂🙂
🙂🙂🙂
Multa Fericire si La Multi Ani!
Multumesc
जन्मदिन की बधाई हो
Multumesc, Patanjali
Un gând de bine care să se preschimbe-n zile pe placul tău, MermaidPrincess.
La mulți ani frumoși!
Multumesc, NoOnexRO
La multi ani si cat mai multe bucurii, atat in RL cat si aici!
Multumesc NazGhul!