Eu şi umbra

Day 1,660, 21:22 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Ion Anapoda

Stau de o vreme în Purgatoriu. E bine aici, e cald şi sunt numai umbre. Nimeni nu crede despre sine că e altceva. Se vorbeşte în tăcere şi se tace frumos. Se tace mereu de fapt. Şi doar uneori apar cuvinte. Ca astea de acum. Pe dos. Aşa cum n-ar trebui...

Şi totuşi... Într-o lume în care valoarea şi-a pierdut rostul de a fi, în care ceea ce contează este bunăstarea materială şi nu bogăţia spiritului, a fi echivalează cu a "trăi vremuri interesante". Să nu dea Dumnezeu să le trăiţi, spunea Brecht, care prinsese tocmai anii nebuni ai secolului trecut...

A discuta despre valoare, într-o comunitate în care ea (valoarea) a rămas o amintire, este ca şi cum ai încerca să te aghăţi de un tren în mers. Pe măsură ce accelerează, observi cum şansele să-l mai prinzi se reduc simţitor. Şi nu-ţi rămâne decât să speri că va mai fi o staţie sau că vei fi acolo când va trece a doua oară.

Am apreciat întotdeauna valoarea acestei comunităţi prin oamenii şi "producţiile" lor. Şi nu erau deloc puţine, chiar dacă ei n-au fost niciodată mai mulţi de o mână. Un grup infim, care a ajuns cu timpul să fie nevoit a alege între a fi aici paria sau a nu fi deloc.

I-am triat (în minte şi cu ochelarii pe nas) încă de la prima me-a descindere aici (pe vremea lui Maniu şi Danaos) şi i-am pus deoparte. Le-am cules laurii, atunci când au ajuns în vârf, şi i-am urmat în suferinţă de fiecare dată când au căzut. Şi nu puţine au fost aceste căderi...

Acum stau în Purgatoriu. Singur cu mine şi cu umbra. De vorbit nu mai vorbesc, însă văd. Cu aceeaşi ochi, dar cu un alt simţ. Monstruos ar zice poate Nenea Iancu dacă ar mai fi printre noi. Numai că şi el e o umbră...