Dincolo de granițele Republicii - Mă definesc!

Day 1,952, 11:37 Published in Romania Romania by Ovidiu Sky


Salutare eConfrați,
Am preferat mereu diplomația în schimbul celor care susțin răspicat deviza: Bă eu sunt direct, eu nu umblu cu d'astea ascunse. Deci bunul simț și ideea în sine de a face lucrurile civilizat, se traduce prin intenții ascunse pentru unii. M-am trezit în această campanie electorală pentru Congress, în postura să răspund la jigniri și acuzații de hoție despre care n-am înțeles nimic, sincer să fiu.
1: fiindcă sunt relativ nou în Republică, joc din luna noiembrie anul trecut, deși contul îl am din 2011;
și 2: fiindcă nu înțeleg cum s-au creat anumite bisericuțe în Republică, atât de pronunțate încât se calcă peste orice doar să câștigi teren în fața adversarului. Din fericire am școala vieții ca să pot să ies din granițele eRepublik când întâlnesc specimene, spumegând cu jigniri la adresa mea. Vreau să cred, că nu există o altă cale pentru oamenii lipsiți de bun simț, decât reversul medaliei.

Nu știu, probabil că-s naiv și nu înțeleg cum poate să ne macine disputele interne când avem de lucrat mult la imaginea noastră externă, la readucerea tank-urilor în România, la pus mână de la mână ca să avem și noi o șansă la un Gold Mine, la consolidarea EDEN-ului, la gândirea unei strategii de negociere cu Ungaria (implicit Polonia) după expirarea NAP-ului pe 5 aprilie, într-un cuvânt scopuri și obiective comune pentru toți românii.

Eu îmi doresc să realizez numai lucruri constructive, în scurta sau lunga mea existeță, ca cetățean român în Republică. Nu vreau să-mi pierd timpul în planuri și jocuri mici și neînsemnate, fiindcă am cunoscut oameni precum Radu Pangaiu și GooGooDoll care n-au fost niciodata Congressman, CP sau Mogul Media - dar care au mai multă influență decât o întreagă Unitate Militară sau Partide Politice la un loc. Am văzut oameni de calitate, cu care poți lega o conversație, în care poți să regăsești un prieten precum Gooffree, msriasu, MermaidPrincess sau Regele Decebal, o simpatie precum NotteRosa, o glumă și o distracție precum mib_boby și foarte mulți alții pe care îi cunosc și respect și pe care nu-i mai menționez aici. Pentru asta vreau să joc eRepublik, pentru comunitate, pentru plăcerea unei reușite în echipă, pentru tot ceea ce este bun și frumos.

Cu prietenie,
Ovidiu