De la intelectual la pseudointelectual, ca mod de a te recunoaşte

Day 1,562, 21:54 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Ion Anapoda
INTELECTUÁL, -Ă adj. Referitor la activitatea de gândire, la intelect. // s.m. și f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, munca intelectuală și lucrează în domeniul științei, al artei, al economiei, tehnicii, învățământului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

PSEUDOINTELECTUAL, -Ă s. m. f. fals, pretins intelectual. (< pseudo- + intelectual)


Întâmplător, în viaţa de zi cu zi mă încadrez în una din cele două definiţii. Dacă e să-l credem pe MR...Freeman e vorba despre cea de a doua. Probabil că o fi având el dreptate, că eu, sincer, nu am stat să analizez cazul la rece. I-am lăsat mereu pe alţii să o facă. Iar dacă dumnealui a ajuns la concluzia asta va trebui să o respectăm.

Totuşi, faptul că mă regăsesc într-o enumerare ("pseudointelectuali fără valoare") alături de The Brigadier şi Lady Indra nu poate decât să mă bucure, pentru că ei sunt, în fond, nişte repere. Intelectual, sau pseudointelectual, vorbind, cei doi s-au remarcat şi se remarcă tocmai prin aceea că gândesc cu propriul cap, şi nu cu al altora. Lucru absolut suficient.

Prin ce s-a remarcat însă MR...Freeman, ca să poată să emită asemenea concluzii, evident îmi scapă. Nu l-am observat nici până acum, şi nici scurta privire aruncată asupra "producţiunilor" dumnealui nu mi-a adus nimic nou. Dar asta nu poate fi decât consecinţa faptului că, fiind un pseudointelectual, nu am discernământul necesar.

Tot din acelaşi motiv nu-i găsesc nici pricină. Dumnealui crede că m-a (şi ne-a) degradat, sau chiar m-a (şi ne-a) înjosit. Nimic mai neadevărat. Poate dormi liniştit, eu unul nu am nimic a-i reproşa. Dimpotrivă, mă simt minunat în postura de lup "pseudointelectual". Îmi dă o mai mare libertate de mişcare (intelectuală) şi îmi crează o stare de complet confort.

Al dumneavoastră, lupul pseudointelectual Ion Anapoda

P.S. Acum câteva zile mi-am pierdut credibilitatea, o declar în continuare nulă...