Join the new world

PROLOG

'Populism' is a political ideology, the central tenet of which is the conviction that governments ought to concern themselves with providing the conditions for the greatest good for the greatest number. Populists typically are opposed to both oligarchy, or government by the few, and plutocracy, or government by the wealthy.


Aceasta a fost definitia populismului la momentul aparitiei acestui curent politic. Totusi, in timp, acest sens a fost denaturat, iar astazi, in acceptiunea tuturor (cetateni, mass media, politicieni), populismul politic se defineste prin apelul la "popor", de obicei impotriva elitei, de multe ori insa si impotriva marginalilor sau a strainilor. Bizuirea pe popor poate duce cel mai direct la democratia populista, care este ostila reprezentarii si cauta sa concentreze cat mai multa putere in mainile cetateanului de rand. Instrumentele specifice democratiei populiste sunt referendumul asupra legislatiei adoptate de adunarea legislativa, initiativa populara, prin care alegatorii pot sa-i ocoleasca pe reprezentantii lor si sa initieze legi care sa fie votate prin referendum, si revocarea, prin care reprezentantilor li se pot impune alegeri anticipate daca circumscriptiile lor sunt nemultumite (Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, unul dintre cele mai erudite dictionare de stiinta politica).
Politicienii si formatiunile politice urmaresc sa acumuleze capital politic printr-o paleta larga de mijloace populiste primitive, cum ar fi: folosirea de promisiuni fara acoperire, acuzarea politicii puterii actuale, fara a oferi o alternativa viabila din punct de vedere economic si social, care sa reziste unei analize atente, acuzarea reprezentantilor puterii de fapte de coruptie, insotita de promisiunea de a remedia aceasta stare de fapt, ca si eliminarea birocratiei guvernamentale si cresterea nivelului de trai.

In ceea ce priveşte populismul exista o multitudine de definitii, care, asa cum spune Rene Cuperus se pot reduce toate la ideea ca „populismul este o formula ideologica prezentand poporul ca pe o entitate omogena care se confrunta cu o «elita tehnocrata» corupta care a tradat interesul majoritatii”. O perspectiva asemanatoare o regasim anterior si la Giovanni Satori care atragea atentia asupra faptului ca „democratia trebuie sa se ferească, inainte de toate, de capcanele unui perfectionism dorit de popor si de demagogi. Caci pericolul la adresa democratiei nu este reprezentat de puterea mentinuta constant de elite. El emana din masele incapabile sa se educe, tentate adeseori sa inlocuiasca o elita democratica cu o oligarhie autoritara”.
Observam deci ca problema pare a se reduce la confruntarea periodica dintre ceea ce indeobste se numeste elita politica – desi in termenii lui Roberto Michels, si aceasta este o oligarhie – si grupuri reactive fata de centrele traditionale de putere. Daca insa privim atent situatia actuala, putem lesne remarca faptul ca definitiile si avertismentele anterioare sunt deja depasite. Din Europa Occidentala pana in Venezuela si in America Latina, populismul a ajuns deja la putere, dar in forme de manifestare exterioara complet diferite si chiar antinomice. Dar, in orice parte s-ar manifesta, grupurile acuzate de populism tind tot mai mult sa puna mana pe putere, modificand substantial relatiile interne şi internationale si generand o confuzie tot mai mare in ceea ce priveste relatiile politice normale.
In Europa Occidentala miscarile populiste se adreseaza tocmai clasei de mijloc impotriva celor foarte saraci, care, aici, sunt in marea lor majoritate emigrantii, iar miscarile europene fac permanent apel la originea alba a continentului european si la religia crestina. De altfel, politologul belgian Cas Mudde considera ca in asemenea societati divizate societatea se divide intre „poporul pur” si „elita corupta”, populistii asumand ideea ca nu intreg poporul este uniform lipsit de pacate, ci numai anumite segmente sociale – cele alese politic: clasa de mijloc, orasenii sau taranii, in functie de formula ideologica asumata. In prezent, spre deosebire de populismele perioadei interbelice, politicienii nu pot renunta la jocul democratic, folosindu-l insa in scop propriu… In special in Europa, o reactie dura la adresa democratiei nici nu ar fi posibila, caci principiile acesteia s-au inradacinat prea adanc in spiritul european pentru ca cineva sa se gandeasca sa renunte la ele. Dar, daca nu renunta la ideea de democratie, nu inseamna insa ca ceea ce numim populism european nu are obiectii serioase la democratia contemporana. In buna masura tocmai radicalismul cu care isi sustine ideile reformarii democratiei in spiritul nationalismului si al antipartitismului face ca miscarile de acest gen – tot mai numeroase si mai vehemente din Europa – sa fie declarate populiste.

In Romania, toate fortele politice aflate la guvernare dupa Decembrie 1989 au esuat in aplicarea unor politici guvernamentale eficiente. Cu toate acestea, exista un castigator politic absolut al tranzitiei: POPULISMUL PRIMITIV.
Triumful populismului primitiv este opera unei intalniri „de grad 0” in politica. Asa cum constata Hannah Arendt, miscarile totalitare reprezinta alianta temporara dintre “gloata” si elita, iar democratia reprezinta esecul combinat al intalnirii dintre masa si elita!!!
Dupa prabusirea comunismului, eroarea maselor largi a fost de a se fi abandonat complet in mainile liderilor Frontului Salvarii Nationale. Mesajele antidemocratice, antioccidentale, antimonarhice si antipartide istorice ale FSN-ului si-au gasit un ecou profund in “gloata”, de aceea au fost sustinute neconditionat. Atacurile violente din timpul campaniei de alegeri din mai 1990 impotriva unor oameni politici precum Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Ratiu, Radu Campeanu, Sergiu Cunescu si ceilalti fosti detinuti politici taranisti, liberali, social-democrati, care isi petrecusera ani de zile in temnite sau in exil, departe de tara natala, au antrenat mase de oameni de la tara, muncitori, lumea interlopa si bande de batausi de cartier din micile si marile orase, dupa care a urmat fatidica mineriada din iunie 1990. Gloatele violente nu s-ar fi putut manifesta fara a fi incurajate la actiune de catre “elita” fesenista…
Exista deosebiri fundamentale intre democratia liberala si populismul primitiv: dominatia maselor. Cu exceptia perioadelor scurte de violenta sociala, populismul primitiv se bazeaza pe pasivitatea si indiferenta cetatenilor. Este dificil sa pastrezi pasivitatea si indiferenta gloatei in epoca exploziei mediatice si a revolutiei informatice. Dar nu imposibil. De fapt, triumful populismului primitiv autohton se bazeaza pe folosirea mijloacelor moderne de comunicare in masa. De la raspandirea retelelor de „chat” si a site-urilor pornografice sau care promoveaza ura („hate speech”) si pana la proliferarea emisiunilor idioate de divertisment (care au invadat televiziunile autohtone), TOTUL CONCURA LA DEGRADAREA MORALEI TRADITIONALE SI A CIVISMULUI MODERN, LA INCURAJAREA ATOMIZARII SOCIALE SI INSTRAINARII INDIVIDUALE.
Este un paradox al democratiilor liberale, acela ca prin sprijinirea drepturilor omului si a libertatilor individuale (cum ar fi libertatea de expresie), permit propria subversiune. Dar, tot de aici provine si forta acestor regimuri politice, al caror sistem imunitar se reface periodic. Romania s-a ales cu toate bolile modernitatii intarziate si ale democratiilor liberale inainte sa se fi modernizat si sa devina o democratie liberala. Cu alte cuvinte, avem experienta bolilor inainte de a fi dobandit sistemul imunitar !!!
Populismul de fatada al unor lideri precum Ion Iliescu si Adrian Nastase a fost clonat de unii „baroni” locali precum Nicolae Mischie, Dumitru Sechelariu, Marian Oprisan etc. Aproape 70% din cetatenii Romaniei asteapta de la Statul Roman sa le rezolve problemele locului de munca, locuintei, educatiei, sanatatii etc. Acest tip de asteptare imbecila si pasiva defineste gravitatea fenomenului si gradul scazut al dezvoltarii elementelor componente ale „triunghiului de aur” al democratiilor consolidate (Societate Civila Puternica, Economie Capitalista, Stat de Drept). Nici un guvern de pana acum, nici un partid nu a avut responsabilitatea de a veni in fata grupurilor imense de oameni cu mentalitatea de asistati, pentru a le spune acestora deschis, in fata, ca de acum incolo prosperitatea lor va depinde in primul rand de propria lor capacitate de a deveni competitivi pe piata dura a muncii, pe piata capitalista, pe piata universitara, ca numai cei care invata, studiaza si muncesc enorm pentru a se perfectiona profesional, pentru a face fata provocarilor noii realitati si a se afirma in afaceri proprii, numai aceia o vor duce bine. Gandirea de tip individual-comunitarist si actiunea elementelor cu mentalitate antreprenoriala reprezinta solutiile pentru toate problemele - acesta ar trebui sa fie mesajul cu care guvernul si clientela sa mediatica sa
bombardeze opinia publica; pana ii intra in cap fiecaruia.
Populismul este, poate, imoral. Populismul nu este pragmatic. Chiar daca in plan electoral si in actiunea cotidiana de manipulare a maselor, populismul aduce enorme beneficii, pe termen mediu si lung, populismul poate avea efecte sociale si politice devastatoare, subversive. Dovada cea mai usor de perceput este situatia pensionarilor din Romania. Ei reprezinta singura categorie sociala care nu poate fi lasata sau un este lasata sa se descurce in tranzitie. Cu toate ca voteaza in general cu fortele populist-retrograde, pensionarii au asistat neputinciosi in anii din urma la spectacolul imoral al abandonarii lor de catre puterea política conjuncturala in fata riscurilor tranzitiei la noua societate si economie. Pensionarii se tem chiar si de pierderea minimei “sigurante” pe care o au. Si nu scapa de ceea ce se tem, pentru ca si-o pierd constant oricum, viata lor se degradeaza, dar, cu toate acestea, voteaza, in continuare, cu populistii primitivi. Problema nu o reprezinta insa doar pensionarii, ci si restul populatiei, care, in integralitatea ei trebuie scoasa din zona populismului primitiv al partidelor politice romanesti…
Particularitatea este ca partidele romanesti de tip clan sunt alcatuite din oligarhi, adica din potentati apti a proteja si astfel a controla si utiliza o clientela de proletari ai tranzitiei. Dimensiunile clientelei dau dimensiunile puterii oligarhului. Alegerea sefului se face in asa fel incat clientela sa proprie - de preferinta nula - asociata cu clientela oricaruia dintre membri sa fie mai mica decat clientelele reunite ale oricaror alti membri. In acest fel, detinatorul puterii simbolice nu aduna decat accidental masa critica necesara spre a detine puterea reala.
Expertii in civilizatia clanurilor subliniaza ca acestea nu sunt comunitati, ci adunari de indivizi. In consecinta, clanul nu are constiinta de sine si nici proiect comun.
Membrii sai convin sa sustina agenda unui sef in schimbul sprijinului pe care acesta il acorda promovarii agendelor lor. Seful nu este neaparat cel mai puternic. El este acela a carui tinta personala poate fi atinsa concomitent cu majoritatea tintelor membrilor grupului. Cei din urma trebuie sa renunte, insa, in grade diferite la aspiratiile lor, astfel incat convietuirea sa fie posibila. Atari renuntari fac ca frustrarea sa caracterizeze starea de spirit a clanului, in timp ce insecuritatea caracterizeaza starea de spirit a sefului sau.
Din frustrare se alimenteaza permanenta incercare a fiecaruia de a-si imbunatati situatia pe seama propriilor tovarasi. Din agitatia fratricida a frustratilor izvoraste teama eterna a sefului ca nu va reusi sa medieze intre sustinatorii sai de circumstanta si sa mentina interesele lor diverse si divergente, ca si puterea lor relativa asezata sub semnul unor aliante interne cu geometrie variabila, in echilibru, devenind inutil. Or, un sef de clan inutil este un sef de clan mort. Orice asemanare cu partide din Romania este... neintamplatoare.
Ca populist, in sensul definitiei pure, pot sa constat ca:
Tranzitia s-a terminat! Dupa 25 de ani de jafuri, dintr-o tara mediu dezvoltata, industrial-agrara, producatoare a tuturor categoriilor de echipamente (avioane comerciale sau militare, echipamente nucleare complexe, componente si produse electronice sau electrotehnice, etc), mare exportatoare de produse agricole si armament, azi, Romania a devenit un importator net, devenind o piata de desfacere pentru producatori din patru zari, indiferent ca vorbim de produse industriale sau agricole… Cu parere de rau, putem spune ca azi exportam in principal forta de munca necalificata, varfurile din aproape toate domeniile de activitate si carne vie.
Desi este membru al NATO din 30 Martie 2004 si al Uniunii Europene din 1 Ianuarie 2007 si s-a manifestat ca un exportator net de securitate, in plan intern, Romania e dovedit un management defectuos a tuturor resurselor sale, precum si o incredibila si condamnabila atitudine in ratarea tuturor oportunitatilor…
Bineinteles ca, pentru a-mi sustine punctul de vedere, voi incerca sa demonstrez mai jos de ce am ales sa reprezint o pozitie extrem de sensibila si voi incerca sa prezint viziuni proprii, din experienta acumulata in diverse structuri guvernamentale. Am putut observa, schimband punctul de observare, modul in care, cu obstinatie, au lucrat impotriva propriilor noastre interese nationale, darmand cetatea din interior…Ceea ce m-a amuzat, in tot acest timp, a fost faptul ca pana si “cozile de topor” care au ajutat la distrugerea propriei natiuni nu erau fabricate in Romania, ci erau “made in X”…oameni fini, cunoscatori de limbi straine, absolventi de cursuri sau universitati straine, obisnuiti sa poarte numai haine “de firma”!
Biata Romanie, ce trauma…din 1882, de cand Mihai Eminescu, ca redactor sef al ziarului conservator “Timpul” reclama vanzarea intereselor acestei tari, nu s-a schimbat nimic…practicile sunt aceleasi, in mare, chiar si actorii, ca tipologie umana!
Nu doresc sa inteleaga cineva ca ma plasez in tabara sustinatorilor comunismului, ca sunt nostalgic ai fostului regim, dar, as vrea sa prezint greselile comise, in opinia mea, de cei care au guvernat aceasta Tara dupa 1989 si sa identificam unele solutii sau, provocarea unor dezbateri asupra unor teme interne de mare actualitate, ce ar putea conduce la modernizarea institutionala si intarirea puterii decizionale a Statului Roman.
Informatia, ca vector de putere al societatii actuale, poate, daca este folosita cu intelepciune, sa ajute la construirea unui proiect de viitor – “Romania, putere regionala”, asa cum, din Israel, conducatorii sai, folosind in principal aceeasi arma, a reusit sa creeze o putere continentala.
In contextul globalizarii si al concurentei acerbe pentru resurse energetice si piete de desfacere, trebuie sa ne evaluam in mod corect si inteligent sansele si sa ne orientam spre nise ale pietei concurentiale neinteresante pentru actorii mari, in care sa excelam…

Va continua...