Join the new world

După un timp îți dai seama că sistemul de gândire e total eronat. Ai făcut aceeași greșeală ca marii gânditori ai antichității, care situau Pământul în centrul universului, iar Soarele și celelalte planete credeau cu naivitate că se învârt în jurul lui. Au trecut secole până ce adevărul a fost restabilit. Vanitatea și egocentrismul specifice speciei noastre au făcut chiar victime printre cei care lucizi fiind, îndrăzneau să spună că e posibil ca, la scara universului, planeta noastră să fie ca un fir de nisip pe o plajă. Curajoșii erau lapidați și dați de exemplu de ce se întâmplă cu cei care cred asemenea erezii. Dacă aș fi avut o inchiziție interioară, propriul meu ego, mi-ar fi ars pe rug mintea care începea să bănuie crudul adevăr. Ecartul e prea mare între a fi în centru și a fi ... unde oare? Bună întrebare? Unde mă aflu? Centrul e ușor de identificat, dar marginea unde sunt eu... Mai cugeți puțin și-ți aduci aminte că universul e nemărginit. Dacă nu eu sunt în centru, cine e oare? La cine trebuie să mă raportez? Și în definitiv ce rol am eu în tot acest angrenaj? Grele întrebări? Dar un bun motiv de a începe să "sapi" pentru aflarea adevărului. Întrebi persoanele care le crezi avizate și constați că la întrebările esențiale nimeni nu-ți oferă răspunsuri clare. Sunt mai multe curente de gândire la care majoritatea oamenilor încearcă să se ralieze. Unii spun că ar exista un zeu absolut, care nu numai că stă în centrul universului, ci universul însuși este creația sa. Alții că suntem guvernați de hazard și e pierdere de vreme să cauți rosturi ascunse într-o lume apărută din neant și care se îndreaptă tot spre neant. Viața, spun ei, trebuie trăită la intensitate maximă, pentru că e un dar pe care nu avem voie să îl irosm. Trebuie rumegate mai bine aceste idei pentru că ești debranșat brutal de la iluzia ce ți-a marcat tinerețea și simți nevoia să crezi în ceva sau în cineva.