Join the new world

Piticuţul meu de azi a fost Acasă. Din uliţă a privit căsuţa albă, cu gărduţ de lemn, fântâna mică de lângă poartă. A mângâiat cu privirea florile din curte, bătrânul cireş de lângă portiţa grădinii. Printre bobiţe, a auzit şi râsul care răsuna din hinta care-l ducea în cer, în verile cele tinere. A intrat în curte, apoi în târnaţ. Muşcăţile zâmbeau la fereşti sub mâinile Bunii, făceau flori domneşti- culese pe furiş de piticuţ şi puse le ureche,în verile care crescuseră peste noapte şi căpătaseră miros de mure mâncate din palme străine…
A intrat pe uşa mică, aplecându-se. Crescuse mare piticuţul… Uite, colţul cu icoană şi tabloul cu fotografii îngălbenite de vreme. Sub el, lada de zestre a Bunii. Darul de nuntă, de la mama Bunii. În ladă, câteva aşternuturi îngălbenite. Deasupra lor, hăinuţe de-ale piticuţului, de când era pitic-pitic… În dreapta- Dolafu’ lu’ Moşu’- cumpărat pe doniţe cioplite de mâinile lui- de la Târgu’ Fetelor, într-o vară uitată…
Râduite frumos stau hainele de mort, de care fiecare moţ este dator să se grijească să le capete şi să le aibe la îndemână- în Rai se intră ca-n Biserică- curat la trup şi la suflet.
S-a aplecat piticuţul sub povara bobiţelor şi s-a aşezat pe laviţă, lângă pat. Privirile au întâlnit soba. A sărit în picioare cu-o grabă pe care-o credea uitată, s-a uitat în spatele ei după borcanele cu lapte acru şi dulceaţă de cireşe. În tainiţă, pustiu. Nicio mână piticuţă n-a mai ascuns de mult comori…
S-a întors piticuţul în tindă, apoi a trecut în bucătărioara micuţă. S-a aşezat la masă, îi cade privirea pe tabloul cu ramă îngălbenită- ce-ar mai muşca acuma din strugurele pe care-l desenase într-o iarnă când se umpluse de bubiţe roşii şi a trebuit să stea închis în casă o săptămână, primind pe fereastră, pe furiş, de la alţi piticuţi, câte-o mână de zăpadă, ca să nu-i uite gustul. Uite, în colţ, lada lui. Doamne, câtă emoţie şi câte bobiţe: păpuşi vechi, soldaţei de lut, vederi, un ,,Pogonici” o cravată de pionier, şi o pasăre de lut care cânta când îi puneai apă, o foaie îngălbenită plină cu desene cu cai, praştia ruptă şi masinuţa fără roţi, singura pe care a avut-o piticuţul… Cariocile! Uite borcanele cu vopsea uscată, pensulele… Îşi ridică privirile, le lasa în voie pe fereastra ce dă spre grădină. Vede pădurea, însus de deal, în marginea grădinii. Vede rândurile de cucuruz şi prunii care-i străjuie. Via, de dinsus de şură… Ziua Bună, nană’ Ană, acasă-i fata ? Am venit s-o luăm la pădure, să adunăm bureţi, să nu stai cu grijă, că avem şi câinele cu noi… Uite, pistruiato, vezi tu’ steaua aia mare din colţul cerului, de-asupra bisericii ? Apăi, aia-i Steaua Marinarilor, să şti de la Bunu’- mai încolo, uite Caru’ Mic şi uite Calea Laptelui… Doamne, faină-i ceriu’ , aşa-i draga Moşului?…
Asa-i, Moşule. Tare-i frumos cerul nopţii. Mi-e dor de tine, mi-e dor de Buna. Au inflorit cireşii în Rai?