[PP - eLAM] Septembrie, luna curăţeniei
Tudor Jianu
Încă nu s-au terminat alegerile, însă la început de mandat se cuvine să clarificăm câteva chestiuni legate de ceea ce vom face în luna care abia a început.
1. Alegerile pentru Congres.
Din principiu nu sunt de acord cu democraţia, dar ordinea pe listă se va stabili în urma unor alegeri interne, iar eu nu voi candida sub nicio formă. Viitorii noştri reprezentanţi pot alege să-şi doneze goldul sau pot alege să-l păstreze. Nu-mi pasă ce veţi face cu el.
2. Alianţe
Nu văd cu cine ne-am putea alia deocamdată şi, din cât am văzut, alianţele stârnesc mereu zâzanii inutile.
3. CP
Frumos şi sănătos ar fi să avem propriul nostru candidat. Chiar dacă nu vom reuşi să-l impunem, măcar intrăm şi ieşim demni, cu fruntea sus.
4. PP
Vreau să stabilim din timp cine va prelua partidul la final de mandat.
5. Detractorii din partid
Nu vă mai dau replici ascuţite cât timp reprezint partidul şi ar fi bine să vă abţineţi de la provocări de doi bani. Tudor Jianu nu va exista până în ultima zi de mandat. Apoi… discutăm altfel.
6. Activităţi
Vreau să continuăm programul „Întoarcerea la cuib” pentru readucerea în Legiune a celor plecaţi. Vreau să lansăm două concursuri, deşi am ratat ziua de 6 septembrie (Ziua Biruinţei) şi naşterea Căpitanului, 13 septembrie. A mai rămas de comemorat martiriul de la 22 septembrie al celor 252 de camarazi ucişi de nebunia lui Carol al II-lea, şi eventual cele 6.000 de arestări de la 15 septembrie 1959. Vom face un concurs cu această ocazie pe care-l vom integra în joc.
TLC!
Comments
Medicamente...
vin acum...
"Viitori noştri" - prostii se detracteaza singuri. cu tractorul, desigur
Mă bucur că ai citit textul cu atâta băgare de seamă.
Traiasca! o/
succes
Hai ca la articolul asta nu gasesc nimic de criticat. Spor! 🙂
Vot!
o/
RO - MD ..un tricolor la Petrosani
http://www.erepublik.com/en/article/tricolor-petrosani-2446539/1/20
Vot si Spor!
TLC!
mai dur, ''mai cu baston'' decat eram obisnuiti in politica. de urmarit
[removed]
Au mai fost 🙂
nu e dur! face pe duru!
Bravo, mult spor si activitate cat mai mare!
o7
bun articol
insa, si tu si alti asa-zisi legionari ati facut mari greseli luna trecuta in privinta mea, insinuand ca eu as fi acel "vintila" care va tot da palpitatii
nu uitati ca luna trecuta unii din voi ati iesit din partid si le-ati dat la gioale celor care castigasera alegerile, desi la voi e o debandada totala de cateva luni. sfatul meu e sa faceti ordine in interior. de asemenea nu uitati ca Romania Unita a fost aliata cu eLam, si chiar v-am votat de cateva ori la Congres si v-am sustinut candidatii la CP de 3 ori. Deci, nu inteleg care e problema cu mine, cu Romania Unita, si cu Vintila. Dar in fine... v-am lasat sa va faceti numarul. Luna viitoare cred ca imi vine mie randul sa mi-l fac, o sa vedem cum ma simt pe 24.
in alta ordine de idei, ce parere ai despre Bogdan Armand Sibrand, care a intrat la Matza Party doar pentru a prinde un loc de congres, si a motivat miscarea prin a declara "ca sa ii arat lui zmeu ca tot prind Congres".
asta in cazul in care eu niciodata nu am declarat ca cineva nu poate prinde Congres, in special intr-un simulator unde te poti prostitua pe traseu foarte usor.
Poate ai fost tu poate nu ai fost nu conteaza. Tu ai fost cel mai guraliv (cum iti sta in caracter) cand s-a reusit To-ul.
Era o vorba in popor ... "Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul"
Codrine tata.
Singurul lucru pe care zmeul l-a condamnat a fost treaba ca la ELAM se puneau pe liste la alegeri si congress aceleasi persoane in fiecare luna. Un lucru de altfel adevarat. Am observat ca de fiecare data cand cineva zice adevarul automat e de vina pentru greselile altora.
PS:
N-am treaba cu Romania Unita, singurul lucru care il apreciez insa la zmeul este ca le spune asa cum sunt. Ca unora nu va convine si ca il faceti nebun din lipsa de alte argumente... asta e alta problema.
PPS:
Astept sa ma faceti si pe mine clona lui zmeu acum, pentru ca am zis lucrurilor pe nume ! !!!
Ce treabă avea zmeu cu cine pune eLAM pe liste?
Mie mi s-a spus de n ori ca sunt zmeul. Da, eu sunt cel cu sapte capete, in special daca nu va ies pasentele cum vreti voi, altcineva e de vina ! CLAR 100 % !!!!!
Te oftici zmeule?
RU a fost aliată cu eLAM în visele tale umede, că te-ai băgat tu în seamă singur e altceva.. Cum să facem alianță cu un UM care a încercat să ne facă TO și pentru că nu au reușit și-au făcut partidul lor? Ți-a ieșit luna trecută, când eram toți sictiriți de joc și plecați în vacanță, mulțumim că ne-ai reactivat, sper că te-ai distrat.
Luna viitoare cred ca imi vine mie randul sa mi-l fac, o sa vedem cum ma simt pe 24. - Asta e o amenintare directa? Iti mai zic o data pentru ultima data, pentru ca m-am saturat, BAS s-a dus la matza pentru congress, PENTRU CA ASA AM DECIS TOTI, ca sa avem un loc desi partidul era sub TO-ul prostiei tale.
Nu face nimic, pe data de 25 am sa ies si eu din partid si prietenii mei, in spirit legionar cum ati facut-o voi 😁))))
Vant din pupa iti doresc si tie si ``prietenilor`` tai. Si asta cat mai curand. A mai venit un destept acum vreo 3 luni care se dadea preot si avea pretentii doar ca a ``fuzionat`` cu noi.
lolozaur. daca nu era eadrik acum erati in top 15
Poti sa iesi inca de pe acum, si ia-ti si prietenii tai imaginari cu tine!
o7
TLC!
o/
o7
Servus. Nu cred ca prindeti congres. Si nu stiu de ce anume adminii ingaduiesc partide nationaliste in acest joc. Ar trebui sa schimbati numele, e revoltator.
Plus semnele fasciste. Si sa nu credeti ca zic asta pentru ca sunt ungur, sunt absolut sigur ca mai sunt si alte persoane care imi impartasesc gandurile.
Îţi recomand atât articolul lui Mircea Eliade, “De ce cred în biruinţa legionară”, cât şi cel al lui Emil Cioran, “Profilul interior al Căpitanului”. Apoi caută-ţi singur decizia Tribunalului de la Nurnberg cu privire la Mişcarea Legionară, pentru a-ţi lămuri că legionarii nu au fost şi nu au cum să fie vreodată fascişti / nazişti. Altă dată să nu mai pui botul la ce te învaţă televizorul, întrucât este ştiut că duce la imbecilizare, după cum arată şi Giovanni Sartori.
http://tinyurl.com/mrcnhba
http://tinyurl.com/lmoe6bo
Apropo, vezi să stăpânul partidului tău are şi el un simbol fascist pe care-l poartă cu mândrie.
hop...s-a basit mireasa...sa traiasca nasu mare...documenteaza inainte sa emiti ineptii pe ceea ce numesti gura
Sunt ROMAN si da sunt nationalist , adica imi iubesc natia(neamul) din care fac parte, desi din pacate mai santeti ciudati aparuti nu se stie de pe unde!
Iar eu nu stiu cine anume a dat conotatii negative acestui cuvant, "nationalist"... Si mai ales nu imi dau seama ce fel de oameni au greturi la auzirea acestui cuvant?!?!
Sunt două feluri de oameni: spălătorii şi spălaţii pe creier. Naţionalismul a apărut în gândirea lui Johann Gottfried Herder în contextul trecerii de la iluminism spre romantismul înalt şi reflectă tocmai apariţia statelor naţionale. De regulă, contestatorii naţionalismului se opun şi naţiunilor, susţinând dezvoltarea structurilor suprastatale: Uniune Sovietică, Uniune Europeană, planetă globală.
Felicitări domnule Președinte și succes în mandat! 🙂
succes
o7
Nu serbati si 21 septembrie1939, ziua asasinarii lui Armand Calinescu cand un comando de legionari l-a asasinat și pe el, potrivit declarațiilor legionare, ca pedeapsă pentru moartea lui Codreanu; dupa ce aparuse ca acuzat in procesul asasinilor lui Duca, de care a fost achitat.
E normal sa fii nationalist nu e normal s-ti asasinezi oameni de stat, care, chiar au contribuit la unitatea acestei tarisoare.
Duca a scos Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți ulterior Nicadori: Ion Caranica, Nicolae Constantinescu și Doru Belimace.
De ce:
La 10 decembrie 1933 "Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier"
De ce esti membru al partidului? Vintilă, tu ești nenică?
Tu esti bantuit de paranoia, ti-am mai spus eu
Ventilule, acum ca ti-ai dat seama ca nu te vrea nici dracu in partid, poti sa te autoventilezi?
Oamenii ăia „mari” de stat au fost apologeţii crimei politice. Alt destin nu puteau avea decât glonţul, fie al legionarilor, fie al altcuiva.
I.G.Duca insarcinat de regele marioneta a jidovilor(dusmanii lui Hristos , ai crestinilor, implicit ai romanilor- adica si ai tai) prin Lupeasca!
Vorbesti de nicadori ca su ar fi eroi. Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București - d. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost un om politic liberal român, a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-191😎, ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-192😎, și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a pune stavilă avântului mișcării fasciste Garda de Fier. Deci nu un neica-nimeni care putea fi manipulat, asa cum afirmi. "Regele marioneta a jidovilor" este: Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat[1][2] a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-187😎, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei)[3], iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării. Este pacat ca negi istoria tarii tale cu o asa nonsalanta si judeci in alb si negru de parca ai fost acolo