...imposibile întoarceri
Day 1,312, 11:13
•
Published in Republic of Moldova 
•
by
•
by Ion Anapoda
Motto:
Pribeag în şes, în munte şi pe ape,
Nu ştiu să fug din marele ocol.
Pe cât nainte locul mi-e mai gol
Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.
Tudor Arghezi, Psalm
Când dechizi o uşă întotdeauna te aştepţi să găseşti ceva după ea. De cele mai multe ori e o mătură. Uneori pot fi însă şi oameni. Oameni pe care îi cunoşti. Oameni la care te aştepti. Sau oameni necunoscuţi. Niciodată nu ştii ce îţi rezervă o acţiune atât de simplă cum este aceea de a deschide o uşă...
Mie mi-a fost mereu teamă de uşile închise. N-am avut curajul să le deschid. O uşă închisă îmi spunea multe despre cei dinăuntru. Numai oamenii bănuitori se închid. Cei răi, care nu au de gând să împartă nimic. A te închide înseamnă de regulă a te ascunde. Faţă de ceilalţi şi poate faţă de tine însuţi.
Uşa de la casa mică era închisă. Dar nu pe dinăutru, ci pe dinafară. Ca şi cum proprietarii plecaseră, fără ca cineva să ştie unde. N-au lăsat semne că se duc, şi nici că vor să se mai întoarcă. Au închis doar uşa şi au plecat. Pur şi simplu. Ca atunci când ţi-e lehamite şi nu te mai interesează nimic.
Au închis după ei totul. Uşi, ferestre, porţi, adică tot ce le-ar fi dat posibilitatea să se întoarcă. De parcă n-ar fi stat niciodată aici, printre oameni şi pietre (pixeli). Sau de parcă ideea în sine, de a rămâne mai departe alături de aceştia, nu ar mai avea deloc sens, nici pentru ei şi nici pentru ceilalţi.
Găsisem, iată, cheia dar nu şi bucuria întoarcerii. Cu cine s-o împărtăşeşti dacă nu mai e nimeni acasă? O uşă închisă şi o casă pustie e mai rău decât una dărâmată. Pe cea din urmă o poţi oricând reconstrui. Însă o casă închisă pe dinafară, din care au fugit proprietarii, nu te îndeamnă la nimic.
Pustiu şi paragină. Oameni care trec şi se uită, fără să le pese. Oameni care văd că se dărâmă, dar nu vor să pună mâna, pentru că nu au nici un interes să clădească. Oameni care au impresia că stăpânesc ceva trainic, deşi la bază n-au decât nisip. În aparenţă un castel, însă în realitate doar o barcă ce a început să ia apă.
Singurul lucru trainic de aici e uşa asta, care a rămas închisă pe dinafară. Pentru cât timp, oare?
Din ciclul început acum câteva zile al melancoliei de vară.
Pribeag în şes, în munte şi pe ape,
Nu ştiu să fug din marele ocol.
Pe cât nainte locul mi-e mai gol
Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.
Tudor Arghezi, Psalm
Când dechizi o uşă întotdeauna te aştepţi să găseşti ceva după ea. De cele mai multe ori e o mătură. Uneori pot fi însă şi oameni. Oameni pe care îi cunoşti. Oameni la care te aştepti. Sau oameni necunoscuţi. Niciodată nu ştii ce îţi rezervă o acţiune atât de simplă cum este aceea de a deschide o uşă...
Mie mi-a fost mereu teamă de uşile închise. N-am avut curajul să le deschid. O uşă închisă îmi spunea multe despre cei dinăuntru. Numai oamenii bănuitori se închid. Cei răi, care nu au de gând să împartă nimic. A te închide înseamnă de regulă a te ascunde. Faţă de ceilalţi şi poate faţă de tine însuţi.
Uşa de la casa mică era închisă. Dar nu pe dinăutru, ci pe dinafară. Ca şi cum proprietarii plecaseră, fără ca cineva să ştie unde. N-au lăsat semne că se duc, şi nici că vor să se mai întoarcă. Au închis doar uşa şi au plecat. Pur şi simplu. Ca atunci când ţi-e lehamite şi nu te mai interesează nimic.
Au închis după ei totul. Uşi, ferestre, porţi, adică tot ce le-ar fi dat posibilitatea să se întoarcă. De parcă n-ar fi stat niciodată aici, printre oameni şi pietre (pixeli). Sau de parcă ideea în sine, de a rămâne mai departe alături de aceştia, nu ar mai avea deloc sens, nici pentru ei şi nici pentru ceilalţi.
Găsisem, iată, cheia dar nu şi bucuria întoarcerii. Cu cine s-o împărtăşeşti dacă nu mai e nimeni acasă? O uşă închisă şi o casă pustie e mai rău decât una dărâmată. Pe cea din urmă o poţi oricând reconstrui. Însă o casă închisă pe dinafară, din care au fugit proprietarii, nu te îndeamnă la nimic.
Pustiu şi paragină. Oameni care trec şi se uită, fără să le pese. Oameni care văd că se dărâmă, dar nu vor să pună mâna, pentru că nu au nici un interes să clădească. Oameni care au impresia că stăpânesc ceva trainic, deşi la bază n-au decât nisip. În aparenţă un castel, însă în realitate doar o barcă ce a început să ia apă.
Singurul lucru trainic de aici e uşa asta, care a rămas închisă pe dinafară. Pentru cât timp, oare?
Din ciclul început acum câteva zile al melancoliei de vară.
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Mai tata,
da eu zic alta, probabil au fugit din cauza sobolanilor, care tolerati cindva, nefiind otraviti la timp au crescut si iesit din gauri de nu te mai lasa sa traesti..
Regretu e, ca nici macar nu sunt multi, doar citiva dar mari si spurcati ai draqu..
Parerea mea despre parasirea casei mici...
Raizon, mon cher. Da si usile ... au logica lor.
Vezi camera verde a lui Eliade ; )
A bon entendeur ...
Tot mai astept numarul ala de robot : D
a ruginit de la atata nemers, adica rootul, si am uitat si eu numarul care il facea sa mearga... 🙁
melancolia asta de vara aduce o multime de lucruri frumoase..
Poate mai grav este că odată uşa deschisă vor încerca să revină şi şobolanii, cei care se cred salvatorii casei. Ar fi alogic să-ţi zic să închizi uşa după tine, ei vor încerca se se bage şi pe geam.
Traim un prezent pur?
A trai inseamna timp?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi?
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva?
Timpul este fara sa fie?
Timpul este insusi Dumnezeu?
Inima mea bate in timp?
Sunetele, mirosurile,
pipaitul, gustul, vederea
sunt chipuri ale timpului?
Timpul este legat de lucruri?
Timpul este legat de cuvinte?
Gandurile sunt timp?
Timpul este insusi Dumnezeu?
A fi, inseamna timp?
A avea, inseamna timp?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mana sau de buzunar,
de perete...
Ne rugam luand cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane...
Nichita Stanescu - Intrebari
Ardei, eMoldova pe care o cauta ion era compusa din oameni,fara ei este un spatiu irelevant, ca si sobolanii ce va vor invada.
Gogo, nu este necesar să-mi povesteşti despre "ce caută Ion", suntem capabili să discutăm fără intermediari.
Când am spus de şobolani, m-am referit la cei care nu sunt capabili să se integreze în e-societate şi caută doar să distrugă ... asta în cazul când sunt incapabili să se impună.
În sfârşit un articol cu sens în eR, care să conţină ceva din timpurile eVechi.
Bravo Ioane.
+1
Pustiu şi paragină. Oameni care trec şi se uită
opa (: crazyguy, ai reinviat ? 😃