Join the new world

Already have an account? Login



What is this?

You are reading an article written by a citizen of eRepublik, an immersive multiplayer strategy game based on real life countries. Create your own character and help your country achieve its glory while establishing yourself as a war hero, renowned publisher or finance guru.

Vol.264 ✪✪✪ MBB ✪✪✪ Armata Romana

Day 2,060, 22:19 • Published in Romania Romania

• by Taromon X

Salutare tuturor!
Urmariti ziarul Mica Ba-Balbaiala parte a II-a.
Pentru prima parte, click aici:
Mica Ba-Balbaiala

Spuneti si e-prietenilor vostrii despre ziar, un shout, cu cat mai mult cu atat mai bine 😉

[img][/img]

Un barbat surprins la amanta de catre sot, sare de la etajul 20. In cadere se gandeste: “Nu puteam sa stau acasa cu nevasta… sa mananc un gratar… sa beau un sprit…. si cine stie poate sa fac si sex.”
Cade cu noroc pe o capitza de iarba proaspat cosita din spatiul verde al blocului si, imbracandu-si izmenele, cugeta: “Doamne, cum e omul… numai doua secunde am fost disperat si cate prostii mi-au trecut prin cap…

Doi vanatori erau undeva, intr-o padure. La un moment dat, unul dintre ei se prabuseste la pamant, fara suflare, cu ochii dati peste cap. Celalalt scoate repede celularul si suna la Salvare. – Prietenul meu a murit. Ce sa fac? striga el in receptor. La care operatorul raspunde: – Mai intai, calmati-va si eu o sa va ajut. Acum sa ne asiguram ca e intr-adevar mort. Se lasa tacerea, dupa care se aude zgomotul unei impuscaturi. Dupa care, tipul pune mana pe telefon si zice: – OK si acum ce facem?

În plin act sexual, o femeie matura, îi spune sotului ei
(EA) :
- Tu semeni cu un celular !
(EL) 55 de ani, mândru zice:
- Vibrez mult?
…(EA):
- Nu ! Dar intrând în tunel, îti cade semnalul !

Doua surori, una de 18, cealalta de 10 ani, fac pentru prima oara baie impreuna.

Cea mica observa ca cea mare are niste par intre picioare.
- Ce e asta dintre picioarele tale?
- Par pubian!
- Si nu te deranjeaza cand te f*ti?

Profesorul zice : “Baiete din pacate pentru tine nota pe care o ai incepe cu P. Banuiesc ca stii ce nota e, nu …?”
Studentul: …”Pinci !!?”

Un cersetor exemplar
Un lord, trecand pe langa un cersetor, ii arunca 5 lire si ii spune:
-Ia, omule si bea un whisky in sanatatea mea!
-Sir, dar eu nu obisnuiesc sa beau! ii raspunde cersetorul.
-In acest caz, poftim 10 lire sa-ti cumperi tigari.
-Sir, dar eu nu sunt fumator!
-In regula, am inteles! Uite 50 de lire, du-te la o casa de toleranta si alege-ti cea mai frumoasa femeie!
-Sir, nu va suparati, dar prefer sa nu am de-aface cu asemenea femei!
-Ei, omule, in cazul acesta ia 100 de lire si du-te la sotia mea, sa vada si ea in ce hal ajunge un barbat care nu bea, nu fumeaza si nu merge la femei !

Un invatator vrea sa le arate micutilor elevi exemple privind nocivitatea viciilor.
Asa ca, intr-o dimineata, dupa ce elevii intra in clasa, pune 3 limbrici in trei vase acoperite: primul limbric, intr-un vas cu alcool; al doilea – intr-un vas cu fum de tigara; al treilea limbric, intr-un vas cu apa limpede si curata.
Dupa ore, le arata elevilor vasele. Limbricii din vasele cu alcool si fum de tigara erau morti. In schimb, limbricul din vasul cu apa curata era viu si vioi.
Invatatorul ii intreaba pe elevi ce au invatat ei din aceste experiente.
- Noi am invatat astazi – spune un elev – ca atata timp cat fumezi si bei, nu faci limbrici!

Un mic proiect inceput de ceva timp numit "Romania de altadata", in care postez poze, la cerere, cu orasele Romaniei din secolele XIX - XX, plus niste informatii interesante (Scurt istoric).

Deci, cine doreste sa sustina acest proiect, face request la comenturi cu orasul ce doreste sa il vada, ce a fost odatat + o7 😉

Armata Romana

Scurt Istoric

Dimensiunea istorică a Forţelor Terestre şi a biruinţelor lor izvorăşte din vremuri imemoriale, începând cu anonimii luptători pedeştri. Istoria armatei de uscat reprezintă o însumare a istoriilor armelor şi specialităţilor ce au compus-o dintotdeauna şi o compun şi în prezent: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc.
Denumite ca atare sau nu, forţele terestre au fost la români, dintotdeauna, nu numai cea mai numeroasă componentă a oştirii, dar şi singura categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fără sprijinul celorlalte componente ale armatei, situaţie mai frecvent întâlnită înainte de primul război mondial.
Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a făuririi statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Al.I.Cuza. Principalele arme şi specialităţi componente existau încă din perioada 1859-1860.
Infanteria, arma de bază a sistemului militar românesc, era organizată în şapte regimente, constituite fiecare din două batalioane a câte patru companii. În 1860 a fost creat primul batalion de tiraliori, denumit apoi Batalionul 1 Vânători, marcând astfel apariţia trupelor de vânători.
Cavaleria, singura armă cu mare mobilitate în câmpul tactic, era destinată să îndeplinească misiuni de cercetare şi siguranţă, să execute manevre de întoarcere şi învăluire, precum şi urmărirea inamicului. Cavaleria era constituită din două regimente, organizate fiecare pe câte patru escadroane de lancieri, cărora li s-a mai adăugat apoi, începând cu anul 1862 şi câte un escadron de depozit.
Artileria, deşi era o armă în plin proces de afirmare în armatele altor state, la noi se rezuma la doar şase baterii (patru în Moldova şi două în Muntenia), care au fost reorganizate în câte un divizion pentru fiecare provincie, iar acestea, ulterior, au format împreună primul regiment de artilerie. Politica militară a lui Al.I.Cuza s-a materializat atât în legile organizării armatei române, cât şi în măsuri importante care au dus la infiinţarea Statului Major General, a primelor comandamente militare (din Moldova, Muntenia şi Oltenia), care au început să funcţioneze încă din anul 1860 şi să-şi desfăşoare activitatea după un regulament propriu (1863), precum şi prin apariţia primelor comitete consultative şi inspectorate de armă.
Instituţia inspectoratelor de armă poate fi sesizată încă din anul 1860, când Bugetul Oastei Moldovei prevedea înfiinţarea unui post de inspector al infanteriei cu gradul de general, însă consacrarea a survenit ceva mai târziu. Inspectoratul infanteriei a luat fiinţă abia în anul 1912 (cu mult timp după cele ale cavaleriei, artileriei şi geniului, instituite în anii 1873, 1875 şi respectiv 1887), probabil datorită faptului că problemele specifice erau rezolvate prin comandanţii regimentelor şi diviziilor, iar la nivelul ministerului de către comitetul consultativ al armei.
La 15 februarie 1865, s-a decretat înfiinţarea comitetelor consultative pentru diferite arme, care trebuiau să examineze toate chestiunile privitoare la constituirea, organizarea, disciplina, instruirea, armamentul şi să dezbată regulamentele, proiectele şi planurile corespunzătoare fiecarei arme. În lumina Constituţiei din 1866, a fost adoptat un pachet de legi care a creat cadrul adecvat dezvoltării sistemului militar. Atunci, pentru prima dată în istoria militară a României, s-au definit structurile organizatorice: corp de armată, divizie, brigadă, care se constituiau numai la manevre sau în caz de război. La pace, funcţionau entităţile organizatorice cunoscute: regiment, batalion (divizion, escadron), companie (baterie), pluton, secţie.
Proclamată de Parlamentul de la Bucureşti la 9 mai 1877, independenţa de stat a României urma să fie consolidată prin participarea oştirii române, implicit a Forţelor Terestre, la Războiul ruso-turc, primul conflict armat de anvergură din epoca modernă a istoriei noastre militare. România dispunea, la acea vreme, de patru divizii de infanterie, grupate în două corpuri de armată.
După executarea mobilizării, armata a fost structurată în două entităţi constitutive, bine delimitate şi cu misiuni precise: armata de operaţii, cu două corpuri de armată, care subordonau patru divizii; şi armata teritorială, cu patru divizii teritoriale, 13 regimente de miliţii, patru escadroane miliţii şi garda oraşenească. Saltul semnificativ în conturarea şi afirmarea Forţelor Terestre s-a produs într-o perioadă scurtă de timp, până către sfârşitul secolului a XIX- lea. Se ştie că, prin aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor armatei (Legea nr. 1677 din 8 iunie 1882), la pace existau două elemente principale: armata activă, cu rezerva ei şi armata de miliţii.
Arma activă cuprindea trupele permanente (infanterie, artilerie, cavalerie, geniu şi flotilă) şi trupele teritoriale (dorobanţi, calarasi, pompieri). În anul 1900, întreaga armată română era organizată în: patru comandamente de corp de armată, nouă comandamente de divizie, nouă batalioane de vânători (câte unul în fiecare divizie), 34 de regimente de infanterie (fiecare avea câte trei batalioane), 11 regimente de artilerie de câmp (fiecare compus din şase baterii cal. 75 mm si şase baterii obuziere cal. 120 mm), o baterie de artilerie de munte, două regimente de artilerie de cetate, un regiment de artilerie de asediu şi două regimente de geniu. La începutul primului război mondial, armata de uscat a ţării noastre era structurată în: cinci corpuri de armată, 15 divizii de infanterie, două brigăzi de roşiori şi cinci de călăraşi, 25 regimente de artilerie şi două de geniu (cu batalioane de pionieri şi pontonieri), semibatalioane de căi ferate, companii de telegrafie, secţii de aerostaţie, de automobile şi de porumbei.
Având la bază prevederile Legii de organizare din 6 mai 1913, această structură introducea ca element nou corpurile de armată, ca mari unităţi de arme întrunite. Organizarea Forţelor Terestre era eşalonată, astfel, pe corpuri de armată, divizii de infanterie, brigăzi de infanterie, de călăraşi şi de artilerie. În cadrul infanteriei, unitatea de bază era regimentul, compus din batalioane, iar acestea din companii. Totodată, acest moment a marcat şi apariţia distinctă a unităţilor de armă (artilerie, cavalerie, geniu), deşi acestea aveau mari unităţi, unităţi şi subunităţi inclusiv în structurile marilor unităţi de arme întrunite. De pildă, corpul de armată avea în compunere, pe lângă cele două divizii de infanterie şi o brigadă de călăraşi, un regiment de obuziere, un batalion de pionieri, iar divizia, pe lângă cele două brigăzi de infanterie, mai avea unităţi şi subunităţi de artilerie şi un batalion de vânători. Evident, se conturau şi trupele celorlalte arme şi specialităţi cărora astăzi le spunem categorii de forţe ale armatei: forţele aeriene şi forţele navale.
Eşalonul armată a apărut în structura sistemului militar românesc la intrarea ţării în primul război mondial. Prin decretarea mobilizării, la 15 august 1916, după Marele Cartier General urmau patru comandamente de armată (ale Armatelor 1, 2, 3 şi de Nord), şase de corp de armată (ale Corpurilor 1, 2, 3, 5, 6 şi 7 Armată), 23 de divizii de infanterie şi două de cavalerie, cinci brigăzi de călăraşi, două de artilerie grea (a câte două regimente fiecare) şi una de grăniceri, un regiment şi un divizion de artilerie de munte, artileria capetelor de pod fortificate din Dobrogea, artileria de poziţie, un regiment de căi ferate, un regiment de pontonieri şi un batalion specialităţi, cu o companie aerostaţie.
Evoluţia războiului a impus reorganizarea şi refacerea armatei române în iarna anilor 1916-1917, structurată doar pe două armate şi cinci corpuri de armată, 15 divizii de infanterie, fiecare având în compunere, pe lângă cele două brigăzi de infanterie, una de artilerie, un divizion de cavalerie, un batalion de pionieri, iar cele numerotate de la 1 la 10 mai aveau şi câte un regiment de vânători. Cavaleria era organizată în două divizii şi două brigăzi independente (două de călăraşi şi două de roşiori). În afară de artileria divizionară, mai existau şi două regimente de artilerie de munte, patru regimente de artilerie grea şi artileria antiaeriană.
Noi mutaţii au cunoscut Forţele Terestre după primul război mondial când, în compunerea de luptă a regimentului şi a diviziei de infanterie, au intrat şi alte arme, în special tancurile (în 1919), artileria, pionierii, transmisiunile, formaţiunile de logistică şi medicale. În anul 1932, prin Legea din 28 aprilie cu privire la stabilirea efectivelor armatei, structura Armatei Române era următoarea: şapte corpuri de armată cu 21 divizii de infanterie, un corp de vânători de munte, 72 regimente de infanterie, un regiment care de luptă, un batalion gardă palat, două batalioane de grăniceri, patru batalioane de infanterie uşoară, 22 companii de mitraliere divizionare.
O importantă măsura adoptată pe linie organizatorică a constituit-o înfiinţarea, în anul 1936, respectiv 1938, a încă două departamente pe lângă Ministerul Apărării Naţionale. Este vorba de Ministerul Aerului şi Marinei şi de Ministerul Înzestrării Armatei.
Prin Decretul Lege nr. 3488 din 16.10.1940, erau stabilite următoarele structuri în cadrul ministerului: Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, Subsecretariatul de Stat al Marinei, Subsecretariatul de Stat al Aerului, Subsecretariatul de Stat al Înzestrării şi Administraţiei Armatei.
Atribuţiile Subsecretariatului de Stat al Armatei de Uscat vizau: instrucţia cadrelor şi a trupei; asigurarea materială; disciplina şi controlul comandamentelor, unităţilor şi formaţiunilor de uscat ale armatei, precum şi a celor de justiţie; de încadrare şi sanitare în ansamblul forţelor armate. Structura Subsecretariatului de Stat al Armatei de Uscat nu se va schimba până în 1947.
În momentul intrării în cel de-al doilea război mondial, România avea un organism militar structurat şi înzestrat corespunzător vremii, cu un potenţial uman de 1.170.000 militari, reprezentând 8,5% din populaţia ţării. Conducerea militară centralizată era asigurată de Ministerul de Război, Marele Stat Major şi Consiliul Superior al Oştirii. Fiecare categorie de forţe ale armatei avea comandamente, aşa cum aveau şi armele componente.
Infanteria,arma de bază a Forţelor Terestre, era cuprinsă în 19 divizii, ca mari unităţi tactice ale armei, structurate fiecare pe câte trei regimente de infanterie, două de artilerie, ambele categorii constituind, fiecare, câte o brigadă de infanterie şi, respectiv, de artilerie, precum şi pe elemente indivizionate (subunităţi de pionieri, transmisiuni, artilerie anticar şi artilerie antiaeriană).
Vânătorii de munte erau organizaţi în patru divizii de munte, însumând 24 batalioane de vânători de munte, patru grupuri de artilerie de munte, opt divizioane de obuziere de munte. În structura trupelor acestei arme mai intrau patru comandamente de munte, cu opt batalioane.
Artileria de câmp era structurată în regimente, divizioane, baterii, secţii şi piese. Unitatea de bază a organizării acestei arme era regimentul, afectat de regula diviziilor de infanterie şi cavalerie, precum şi direct corpurilor de armată şi armatelor (îndeosebi regimentele de artilerie grea, anticar şi antiaeriană).
Cavaleria cuprindea cinci divizii, iar trupele motomecanizate şi de tancuri doar o divizie blindată, iar acestea, ulterior, au fost subordonate Comandamentului Trupelor Motomecanizate, nou infiinţat.
Este de menţionat că în multe lucrări se includ în sfera de cuprindere a Forţelor Terestre, pe lângă marile unităţi şi unităţile armelor mai sus prezentate şi alte opt regimente de artilerie grea, două de artilerie anticar, 10 de artilerie antiaeriană, trei de transmisiuni, şapte de pionieri, unul de pontonieri, o brigadă de căi ferate (trei regimente), nouă batalioane de drumuri şi de construcţii. Toate aceste forţe erau organizate în cele patru armate şi 10 corpuri de armată. Pe timpul desfăşurării războiului au survenit modificări structurale, soldate cu organizarea unor detaşamente şi grupuri, constituirea unor comandamente operative care aveau în subordine mari unităţi şi unităţi de arme întrunite, precum şi cu reorganizarea unor arme în corpuri (de cavalerie, de munte, motomecanizate).
În luptele antihitleriste şi antihorthyste din nord-vestul ţării, din Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, România a mai folosit, pe lângă cele două comandamente de armată, patru corpuri de armată, corpurile de munte, cavalerie şi motomecanizat şi alte structuri luptătoare aparţinând celorlalte arme, inclusiv instituţii de învăţământ. Faţă de cifrele indicate prin protocolul din 26 octombrie 1944 şi stipulaţiile convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, aportul real al forţelor terestre româneşti a fost mult mai mare.
De pildă, în Ungaria şi Cehoslovacia au luptat în plus un corp de armată, o divizie de infanterie şi două de cavalerie, iar în Austria un regiment care de luptă, faţă de cele două armate, patru corpuri de armată, nouă divizii de infanterie, una de munte, două de cavalerie, prevăzute în protocolul din 26 octombrie 1944. Aceste cifre şi unele aspecte structural-organizatorice pot să ne conducă la ideea că în timpul celui de-al doilea război mondial s-a ivit un prim moment istoric în care noţiunea de Forţe Terestre a corespuns unei sfere de cuprindere unitare a tuturor armelor din compunerea lor, atât ca unităţi şi mari unităţi, cât şi sub aspectul conducerii acţiunilor lor.
Reorganizarea Armatei Române din anul 1947, legiferată de Instrucţiunile speciale nr. 41 900 din 15.08.1947 au vizat şi Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, atribuţiile acestuia fiind preluate de cele patru regiuni militare înfiinţate cu acest prilej de comandamentele de armată şi de direcţiile subordonate nemijlocit Marelui Stat Major (Comandamentul Infanteriei, Comandamentul Cavaleriei, Comandamentul Geniului, Direcţia Înzestrării Auto şi Blindate). Nevoia unui organ care să-şi asume conducerea centralizată a Forţelor Terestre a determinat înfiinţarea Direcţiei Pregătirii de Luptă a Armatei de Uscat, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 46 839 din 09.08.1949.
Analizând activitatea Direcţiei Pregătire de Luptă a Armatei de Uscat, s-a desprins concluzia că numai o parte a Forţelor Terestre era controlată de acest organism, multe compartimente intrând în competenţa altor structuri. Această stare este confirmată de existenţa Comandamentului Trupelor de Tancuri şi Mecanizate, înfiinţat prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 00123254 din 16.10 1950, care era direcţional pentru toate unităţile de tancuri, autotunuri şi mecanizate şi subordonat nemijlocit Ministerului Forţelor Armatei. Celelalte arme de uscat aveau comandamente proprii.
În septembrie 1956, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. C.L. 004402 din 07.09.1956, Comandamentul Trupelor de Tancuri şi Mecanizate îşi înceteaza activitatea, luând fiinţă Direcţia Tancuri şi Auto, care, din 15.09.1960, se va numi Comandamentul Trupelor de Tancuri şi Auto. Conducerea bicefală a celei mai mari părţi a armatei a fost eliminată în anul 1969, când din cele două organe centrale s-a structurat Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor. Ca urmare a schimbărilor survenite în România după decembrie 1989, în contextul procesului de democratizare a societăţii româneşti s-a trecut şi la reorganizarea sistemului militar. Astfel, în conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102 din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor se reorganizează în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto; Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat.
Procesul a continuat şi necesităţile operaţionale au determinat ca, în baza Ordinului general al ministrului apărării naţionale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat să se transforme în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituţiile de învăţământ şi formaţiunile de diferite arme subordonate direct. Începând cu data de 11.04.2000, în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S 8, referitoare la "PLANUL - CADRU PRIVIND PROCESUL DE RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI", Statul Major al Trupelor de Uscat îşi modifică denumirea în Statul Major al Forţelor Terestre.
În etapa actuală, Forţele Terestre constituie o componentă importantă a securităţii României prin relevanţa misiunilor acestora pentru nevoile de securitate ale ţării, care sunt nemijlocit legate de capacitatea lor intrinsecă de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare. Menţinerea capacităţii de luptă a acestei forţe, în prezent şi în viitor, simultan cu transformarea sa într-o forţă militară pentru secolul XXI, cere un efort cumulativ pe termen lung, de timp şi resurse. În acest context, Forţele Terestre vor continua să fie puse în faţa dificilei decizii de a menţine permanent echilibrul constant între cerinţe şi resurse.
Prin alocarea resurselor necesare şi punerea în aplicare a noii concepţii de restructurare, Forţele Terestre ale Armatei României vor deveni, mai mult ca oricând in istorie, un organism militar modern, cu o capacitate operaţională similară forţelor terestre din armatele ţărilor europene avansate din punct de vedere militar, flexibile, suple şi dinamice, apte să dea o ripostă eficace oricărei agresiuni armate la adresa securităţii României şi de a-şi îndeplini cu profesionalism misiunile ce le revin din obligaţiile militare internaţionale asumate de către ţara noastră.