Ultimul Dinozaur printre broaste

Day 1,426, 12:32 Published in Romania Romania by Alter Dio

Trei dinozauri (ba nu, corectez: Dinozauri) au reusit cumva sa supravietuiasca Marelui Asteroid.

Ziua in care acesta a cazut nu era previzibila; un corp ceresc vecin, a decis sa transforme planeta lor intr-o pitica rosie.

Se stie ca pitica e rosie din cauza unui soi de efect Doppler, scazand in marime atat de repede incat lumina emisa pare calda, asa cum atunci cand ceva se indeparteaza pare mai albastru. In cazul lor, culoarea era iradiata doar, de la gigantica plaga ce se revarsa (cu ajutorul tacit al celor de culoare albastra) dinspre est...

Primul dinozaur, celebru mai tarziu si respectat mai ales post-mortem, avea o coloana vertebrala magnifica.

Al doilea dinozaur, care nu a gasit atat respect din cauza ca era mult prea evoluat ca specie in comparatie cu marea masa a rumegatoarelor planetei lui natale, a reusit sa fie totusi cel mai vesel dintre ei.

Al treilea dinozaur face obiectul scurtei mele povesti...


Se spune ca un anume domn de la Badacin, advocat la Blaj si amic de palavre cu Barnutiu, dinozaur exterminat si el de piticii rosii (asa se numesc locuitorii Piticii Rosii), a fost modelul celor trei -pe atunci- padawani ai justitiei si dreptatii sauriene, mai tarzii dinozauri supravietuitori Marii Degringolade Organizate.


Dar sa las mentorii, vorbind despre epigoni...


Suna jignitor "epigon" , nu e asa? Ei bine, e adevarat ca nu s-au mai ridicat la gloria vechiului tumult, pasii lor nerasunand atat de greu si adanc cand au calcat pe istoria maruntei lor planete.

Totusi... mai bine epigon de dinozaur decat proaspat emanat -pardon, eclozat al broastelor, aproape singurii supravietuitori ai Ciumei Rosii. Boala grea, ciuma a macinat toate fiintele care depaseau ca statura genunchiul broastei si care facusera declaratii periculoase si ciudate (cum ar fi absurditatea, in ochii mormolocilor, cum ca existenta unui popor nu se discuta, se afirma).

De indata ce s-a mai facut putina lumina pe planeta, acesti trei dinozauri printre care si eroul nostru, au inceput sa paseasca si sa afirme tot soiul de adevaruri ciudate.

Proprietatea si sacralitatea ei, libertatea de expresie, de miscare, ba chiar oribila idee a privatizarii mlastinii in care fara de voie se balaceau.

Broastele au inceput sa faca ce stiu: sa oracaie, sa scuipe venin, sa se umfle, sa dea drumul la gaze puturoase.

Dinozaurul doi a cedat, jignit; dinozaurul unu a luptat asa slabit cum era iar dinozaurul trei a facut ce a facut si a supravietuit acestei tarasenii.

Astfel s-a reusit revigorarea miscarii saurienilor, intelepti si magnifici.

Dinozaurul trei a ramas acolo, a ramas aici. Intre timp in jurul ideilor lor s-au incolacit groaza de lipitori dar la ce sa te astepti cand nu exista nici un metru partar de sol curat, lipsit de noroaie, pe intreaga planeta?

Dar el a ramas acolo. Incapatanat. Limba celorlalti parea alta, parea ca nu o intelege, el vorbind o limba apusa, din pacate de mult uitata... limba statorniciei si a devotiunii catre o cauza.

Bun, nu pare cu nimic interesanta povestea asta. Stiu. Dar e fascinanta totusi: spuneti-mi, din cei ramasi pe pamantul asta al nostru cati mai sunt statornici? cati devotati? cati se ridica deasupra intrigilor taratoarelor care ne imprejoara? cati spun cuvinte mari crezand in ele?

Mai nimeni.

Pentru ca acest Dinozaur, dragilor, a murit.

Ma uit in jur incercand sa gasesc o alta fiara de aceeasi statura... nu vad. Toti, toti s-au retras, infranti de mizeria in care ne complacem, sub pamant.

Sper ca au lasat totusi undeva, ascuns, un cuib de oua in razele unui soare care nu se mai prea arata, la eclozat.

Somn usor.