Join the new world

Oamenii care pot iubi mai mult de o singură dată în viață sunt fericiți. Dar să iubească sincer, la fel de puternic și cu aceeași dăruire. Ei își vor permite să pună capăt atunci când nu va mai fi și să reia de la început atunci când va veni momentul. Sau omul potrivit. Ei vor reuși să treacă dincolo de percepția firească a dragostei, să zidească din nou, să demonstreze că lumea este prea mică pentru a nu putea întâlni un alt suflet pereche. Oamenii simpli însă, femeile și bărbații care se atașează sincer și total de cineva, vor iubi o singură dată și tot o dată își vor spune ce fel de om trebuie să fie alături de ei. Atunci când vor găsi acest om, vor iubi prea frumos și prea mult pentru a se gândi ce va fi dacă emoția asta într-o zi nu va mai fi. După, fie că vor pierde, fie că vor lăsa, vor căuta o copie a marii iubiri în orice bărbat sau femeie întâlnită. Și întreaga lor viață va fi o goană sau o așteptare a celui care va fi la fel.

Unii vor spune că e o prostie să iubești întreaga viață același om. Până nu se conving că prostia asta are un nume și niște momente de fericire și niște lacrimi. Și acest amalgam de emoții continuă și continuă. Iar fiecare clipă pare un infinit alături de cineva. Când pierzi, infinitul rămâne, doar că nu ai cu ce să îl umpli. El nu se va schimba ca stare, dar ca prezență. Așa că oricine altcineva care va veni după va trebui să corespundă într-un fel la prima dragoste, pentru a nu schimba infinitul în momente fără valoare. Și poate fi acest cineva mai bun, mai puternic, mai hotărât. Nu va fi ca el. Nu va fi ca ea. E o explicație nebună, neînțeleasă uneori, de prost gust pentru alții, dar adevărată și cu sens pentru cei care o trăiesc. Abia după ce suferim prea mult, prea tare, prea în noi, înțelegem că e suficient să fim triști. Că e de ajuns să trăim pentru altcineva. Atunci înțelegem că singura cale de a ne detașa de suferință e să fim fericiți, să fim printre oamenii care pot iubi mai mult de o singură dată în viață.