PP Templierii la Raport
Romanian Liberator
Frati Templieri,
In urma cu o luna mi-ati acordat increderea voastra si m-ati ales in functia de Presedinte al Partidului Templierii, cel mai mare partid din eRomania (avem aproximativ de 3 ori mai multi membrii decat partidele aflate pe locurile 2-5).
Ce am facut in aceasta luna?
1. Am incercat sa inteleg mecanismele politice din joc, relationarile si capcanele pe care le gasim la tot pasul;
2. Am anuntat inca din prima zi deschiderea catre orice membru al partidului care vrea sa se implice in coordonare, am creat Consiliul de Coordonare al Templierilor unde am primit pe toti cei care s-au declarat activi si interesati;
3. Am ales la alegerile pentru Congress sa mergem singuri, pentru a evita orice compromis si pentru a ne testa forta. Efectul a fost unul exceptional, am obtinut 12 mandate din 40, adica 30% din Congres, un rezultat superior celor pe care le obtineam pe vremea cand aveam 4-5 candidati din alte partide pe listele noastre;
4. Am incercat sa formez o alianta la alegerile pentru CP, o alianta morala si care sa aiba ca scop alegerea unui Presedinte capabil, cu experienta, cu relatii externe, cu o echipa si o strategie si nu cum ne asociem pentru a domina politica sau pentru a ne face parte la banii publici. Din pacate nu am reusit, din motive care sunt exterioare vointei mele, dar imi asum cu barbatie vina si va promit ca voi incerca si mai insistent in luna care urmeaza;
5. Am facut un sondaj in randul membrilor partidului Templierii, avand ca scop sa aflam ce vor de fapt Templierii ce decizii isi doresc majoritatea dintre noi sa luam. Sondajul a fost trimis in PM confidential membrilor partidului cu level mai mare sau egal cu 30, pentru a evita orice clona, infiltrare sau manipulare. Au raspuns 62% din cei care au primit PM-ul, mai exact 229 de colegi, deci putem spune ca rezultatele sunt foarte relevante. Va voi prezenta aici raspunsurile la 2 intrebari, cele mai importante pentru politica (restul tin mai mult de organizarea interna), invitandu-va sa tragem impreuna concluziile care se impun. Eu va pot spune un singur lucru dupa acest sondaj: sunt mandru sa fiu Templier!
Acestea fiind spuse, va multumesc inca odata pentru increderea voastra si va solicit din nou votul maine, la alegerile pentru PP. Sunt increzator ca luna asta voi fi cel putin la fel de activ si demn sa va reprezint, iar rezultatele positive pentru noi, comunitatea templierilor, nu vor intarzia sa apara.
Later edit: Rezultatele finale nu au fost inca afisate cand scriu aceste randuri, dar cum ele nu pot aduce mari diferente, va multumesc mult tuturor! Recunosc, am fost placut surprins de procentul celor care au crezut inca odata in mine, aproximativ 65%. Voi face tot posibilul sa nu va dezamagesc, oricate piedici mi-ar pune cei care nu impartasesc valorile pe care le promovez eu pentru Templieri: cinste si onoare!
Comments
Wow! Sunt impresionat și onorat de deschiderea colegilor tăi față de Partidul Liberal!
Felicitări MugurCosmin și succes în noul mandat! 😮)
"mi-ati acordat increderea" ???
Te referi la cei care conduceau partidul sper, cei care ti-au dat sansa.... nu la Templieri.
Ar fi destul de nostim chiar sa crezi ca ar fi avut incredere membrii intr-un noobete ca tine
Luna asta sa ai grija sa te pui iar primul pe lista la Congres, sa nu ramai pe afara. Si-asa.. nu stiu cum ai fost convins sa te retragi de la CP
o7 MugurCosmin
bafta!🙂
Bafta Mugur!
Keep up the good work 😉.
P.S. Sa te critice zmeu e mereu o lauda 😃.
Am votat si subscris! Bravo!
ZmeuNY... cam acri strugurii anul asta nu-i asa? Sa nu te mai prind pe chatul templierilor 😉
o7
ZmeuNY e un fel de DD la OTV. Prezent peste tot desi nu-l baga nimeni in seama. Duuu-te nene...si lasa-ne!
MugurCosmin: bafta mai departe!
Bafta Mugur..ai votul meu asta e sigur 🙂
mie mi-a scapat tabelul dar ce mai conteaza o parere de la unu care a fost pentru scurt timp in matza party, in FDR si e oarecum in tema cu viata multor partide si chiar cu mentalitatea celor din GN care in aparenta nu fac politica .
cred ca ar fi trebuit si cei sub 30 sa fie intrebati. nu sunt clone si la 25-30 experienta cred ca se poate spune ca stiu mecnismele jocului,etc. dar ma rog...poate data viitoare.
Propun sa se fara o lista ptr alegerile congres, in care jumatate din candidati sa fie alesi aleatoriu, prin tragere la sorti. Adica nu doar cei cu 40 experienta sa fie alesi de fiecare data. sa poata si ceilalti, ceva mai mici sa aiba acea medalie. pana la urma si noi cei mai mici v-am sustinut prin votul nostru.
rapatzzo1234 De acord cu tine! Pe lista pentru Congres are loc oricine vrea sa se implice in bunul mers al Templierilor. Daca te uiti cu atentie vei vedea ca luna asta avem foarte multi jucatori "tineri" in Congres, cred ca unul singur are level peste 40.
ce tare rapatzzo : ))))
ai vrea sa fie alesi aleator? hehehe.
Ar fi o greseala fatala, si foarte probabil ar iesi clone sau persoane cu interese obscure. Sa nu mai vorbim de persoane care nu stiu ce inseamna o lege
12 din 30 = 40%, nu 30
o7
fii deschis si transparent si ai increderea mea
multumesc vanator, erau 40 🙂
sa inteleg ca alianta templierii-pl era batatuta-n cuie?
Dacă era, s-ar fi observat la alegerile pentru CP 😮).
Aia a fost o tactica gresita ( explicata de mine personal cu alegerile pentru CP) si era clar ca se intampla asa, poate luna asta la CP , Mugur tine cont de deciziile celor cu experienta ... MugurCosmin succes in noul mandat ..o7