Lista Neagră

Day 3,086, 00:33 Published in Romania Republic of Moldova by Mentalist de Bucovina

.

Cred că am ajuns în punctul în care trebuie să „schimbăm foaia” şi să-i scoatem „în faţa clasei” pe cei care luptă ÎMPOTRIVA INTERESELOR ROMÂNIEI.

Cei care se chinuie să conducă ţara asta au început să obosească, şi asta nu e bine cu 4 zile înainte de Marea Încercare la care ne va supune Pluto.

Aşadar, aș putea institui o Lista Neagră – o listă publică a celor care au luptat împotriva ordinelor, ATENŢIE, răsturnând bara în defavoarea României, şi asta nu înseamnă neapărat sub 50%, ci chiar şi sub pragul în care România pierde bani plătind CO mercenarilor să menţină bara.

Cei care sunt dependenţi de TP:
- conducerea se străduieşte să ne creeze condiţii să avem lupte în paralel în care să puteţi da pentru TP;
- în cazul în care aceste lupte de rezervă lipsesc, abţineţi-vă câteva ore, mai strângeţi FF şi daţi la timpul potrivit.

Cei care dau de BH:
- daţi oameni buni la începutul luptei, şi nu exageraţi, vedeţi cât s-a dat de partea cealaltă, poate menţineţi bara în favoarea intereselor României.

Cei care dau pentru DO:
- dragilor, mai aşteptaţi până apare o luptă de rezervă, spamaţi-vă conducătorii să schimbe DO-ul şi acţionaţi întru binele ţării;
- dacă nu mai puteţi aştepta: sigur aveţi aruncate prin depozit 8,33 bazuci – făceţi-vă DO-ul cu ele

Cei care au activate scripturi:
- dacă fac rău României, dezactivaţi-le ceapa lor!, măcar cât va ţine Concursul lu' Peşte, că n-o să pierdeţi o avere fără ele; aduceţi-vă aminte cum e să joci eRep cu mâinile proprii şi cu capul 🙂

Vă rog, citiţi ziarul Ministerului Apărării Naţionale, sunt nişte oameni care mănâncă plumb zilnic acolo ca să iasă ordinele la timp!

Aştept şi alte sfaturi bune de publicat întru dumirirea poporului.

Lista as putea-o publica aici, cu „poze” de la data înfăptuirii neajunsului sau fără, cu punctarea luptei, orei, procentului barei schimbat, etc.

Cine o face din răutate, măcar să-l cunoaştem şi noi şi să-i "mulţumim" în mijlocul pieţii cu ce avem la îndemână (ouă, roşii, ouă roşii etc).

Primesc şi PM-uri cu informaţiile necesare pentru timpul cât nu sunt ON.

Aşa să ne ajute Plato!

Mentalist de Bucovina
Florar, MMXVI