Join the new world

Capitolul 1-9



Apasa, dar nimic nu se intampla. Apasa o a doua oara, mai cu forta, dar nimic nu anunta o aparitie spectaculoasa sau o teleportare catre o stea indepartata.

A avut atat de atent grija de micul obiect, incat ideea ca ar fi defect, nu parea una plauzibila. Nu mai aveau nevoie de el? Il abandonasera? Planeta aceasta nu mai prezenta interes? Imediat dupa masacrul tribului sau, a folosit translatorul pentru a vorbi cu EL. Atunci i-a fost incredintata misiunea. Dar au trecut zeci de faurari de atunci.

Gandurile navaleau in mintea sa si nu stia asupra caruia sa se concentreze.
Un fosnet de frunze uscate ii atrasera atentia in spatele sau. Se intoarse in acea directie cu respiratia taiata, dar nu zari nimic, nici un suflet, nici o aratare. Ceva ii spunea in minte ca nu era in siguranta. Un fior rece ii strabatu coloana si ii facu sangele sa inghete in vine, iar parul de pe ceafa sa se zbarleasca. Simtea o electricitate nejustificata in aerul ce il inconjura. Isi arunca cu iuteala privirea in toate directiile, dar nimic amenintator nu se ivi. Isi tinu respiratia pentru inca o clipa si asculta. Era liniste, o liniste nefireasca poate. Sfarsitul lunii februarie si cu toate acestea vantul nici macar nu adia, susurul apelor curgatoare nici ca se auzea, vietatile padurii, neadormite de Baba Dochia, parca amutisera, incremenisera.

Fara a mai ezita, si cu naturaletea miscarii unui iluzionist, Gerul, scoase pumnalul argintat de la brau. Acest obiect, mostenit de la bunicul sau inca pe cand era un baietandru, era descantat de Luminatul tribului pentru a lupta atat cu fiintele omenesti, cat si cu acele aratari ce par o plasmuire a unei imaginatii bogate. Ascutisul era patat deja de sangele multor jivine, dihanii si oameni nesabuiti.

Un marait prelung taie linistea acuta, si fara nici un alt avertisment, sari din tufisuri un animal ce parea gata sa atace. Era Ghergana. Gerul se relaxa pe moment. Cand ajunse in dreptul lui, era preschimbata intr-o tanara femeie foarte frumoasa. Parul auriu i se revarsa in bucle marunte pe umerii goi, ochii negrii luceau de neliniste si teama.

- Satul a fost atacat de un... animal! Si iti jur pe coltii mei ca nu am fost eu!
- Lupi?
- Nu cred. Am ajuns prea tarziu, dar am incercat sa ii iau urma. Era... un singur miros, o singura amprenta, dar simturile imi spun ca era o felina cu miros de om.

Gerul incremeni. In fata lui vedea acei ochi de pisica ce ii bantuisera gandurile inca din tinerete. Nopti la rand l-au tinut treaz, l-au facut sa se zvarcoleasca printre broboane de sudoare atunci cand atipea. Gerul scanci cand ii recunoscu. Un sunet involuntar din adancul fiintei lui, ce nu exprima atat teama, cat surprindere.

- Ghergana, imbraca chip de lup si ascunde-te in pestera mamei tale. Ea a inconjurat acel loc cu vraji de protectie pentru a tine supranaturalul la distanta. Doar oamenii te pot gasi acolo, iar ei nu vor cauta. Asteapta-ne acolo!

Fara a mai sta in cumpana, Gerul o rupse la fuga prin padurea intunecata. Nu privea nici in urma, doar alerga. Trebuia sa ajunga la timp in sat, pentru a-i intoarce pe oameni impotriva unui lynx, si nu a unui lup, asa cum putea pune ramasag ca va reactiona gandirea colectiva. Alerga asemeni unui nebun, scapat din stransoarea chingilor, dar stia el de ce. Lynxul l-a pandit mereu din urma. Pe el il urmarea. Dar mai mult, acum intelegea altfel lucrurile.

*

Era invaluit intr-o ceata inecacioasa. Respira greu, dar regulat. Brusc vazu o lumina ce lucea in apropierea sa. Un far, o torta, o lumanare? Se indrepta intr-acolo si ceata se dispersa. Cand totul se limpezi, se vazu mergand voios, alaturi de un pui alb de lup. Recunostea puiul de lup, dintr-un vis, dar ce nu intelegea, era de ce el a devenit copilul acela.

Era un vis si acesta. Se apleca sa ia puiul de lup in brate, dar in acea clipa tot ce il inconjura se schimba, se transforma. Miscarea il ametea acum, asa ca se apleca pe vine, pentru a nu lesina. Apoi imaginea se limpezi iar, se afla in inima muntelui, inconjurat de stanca din toate directiile. Parca era un crater in varful unui munte.

- Te afli in varful Muntelui Fara de Varf. Ai avut dreptate, esti cu adevarat in inima muntelui.

Cand privii in dreptul vocii, vazu un lup mare, falnic, cu umerii lati si colti albi, lungi si ascutiti. Ochii rosii ai lupului il inspaimantau. Se trase instinctiv mai indarat, ca o masura defensiva.

- Nu iti voi face rau! Eu sunt Draug-Rog, sau am fost. Oamenii ma credeau demon. Dar frica omului poate inalta multe fantasme. Nu am atacat oameni, decat pentru a ma apara. Si, recunosc, o singura data pentru a salva un copil de bataia tatalui ce isi bause mintile. Dar nu l-am omorat. Din pacate atunci cand am gustat sangele uman, ochii mi-au capatat acea culoare a sangelui proaspat. Am atacat animale, pentru a ma hrani, si le-am cautat mereu pe cele slabe, bolnave, sau batrane. Oamenii ma credeau monstru, dar eu nu am vrut sa fac rau, decat sa-mi astampar foamea, iar ei m-au ucis. Cand m-au vazut fara suflare s-au bucurat si au urlat victoriosi. Cine era monstrul atunci? Dar nu asta conteaza. Vezi tu, oamenii nu au inteles, blestemul s-a abatut asupra lor pentru ca ei, pazitorii echilibrului, au atacat un pui de lup care nu facea rau nimanui. Au distrus echilibrul natural. Blestemul nu e lupul din padure, ci lupul de printre ei, ce umbla sub chip de om. Dar acest blestem poate fi rupt, in mare masura.

Vlah trecuse deja de socul acestui vis, iar misterul povestii il captivase. Parca stiuse dintotdeauna ca lupii nu sunt demoni, dar acum credea asta cu tarie. Sigur fiind ca va pune intrebarea corecta, se adresa succint, dar cu blandete, lui Draug-Rog.

- Ce inseamna “in mare masura” si cum?

- Adica Lupii Argintii pot deveni mai umani, transformarea lor avand loc doar in noptile cu luna plina. Dar animalul nu va fi unul feroce, va fi controlat de constiinta omului din interior. Mai simplu spus, latura umana va pune stapanire pe cea intunecata a animalului salbatic.

O urma de mister strabatu ochii lupului. Era fericita sa impartaseasca marele secret aflat abia in negura mortii.

- Leacul il vei gasi aici, in aceasta incapere sapata in stanca, sub o piatra de luna ce nu-si are locul in intunecimea copacilor. Nu e nevoie de nici un cuvant magic, pentru ca descantecul e rostit de sute de ani de freamatul copacilor.

Vlah tresari. Niciodata nu a inteles cat de ad literam era expresia “limba straveche a Marii de Copaci”.

- Mergi repede! Salveaza-mi fetele!

- Inca ceva! De ce eu? Intreba Vlah nedumerit. De ce ai venit in visul meu?

- Simplu! Prin tine curge acum sangele meu. Doctorul ce te ingrijeste face teste pe oameni folosind sangele prelevat din trupul meu muribund. Stai linistit! Nu vei deveni Lup Argintiu, dar ranile ti s-au vindecat miraculos.

Draug-Rog, aproape ca zambi.
- Trezeste-te acum, satenii au omorat vrajitoarea cu chip de lynx ce era vinovata de numeroasele crime asupra oamenilor. Vei fi in siguranta!

Ultima parte a ce auzi se temea ca intelesese gresit. Un lynx? Vrajitoare? Doamne in ce lume traia!

Cand deschise ochii, lumina puternica il orbea, dar se forta sa priveasca in jur, clipind des si marunt. Adora il tinea strans de mana, cu fetisoara ei rotunda si gingasa adormita pe marginea patului de spital. Nu putea sa nu se gandeasca la cat de mult o iubea. Se ridica usor, surprins ca nu simtea nici cea mai mica durere.

Isi trase mana aproape de piept si isi verifica corpul. Nu vedea nici o vanataie, nimic. Scoase perfuzia si se ridica in picioare. Isi cauta hainele si le imbraca repede. Apoi se apropie usor de iubita lui si o saruta dragastos pe frunte. Lua o felicitare de pe noptiera, primita, se pare, in timp ce era inconstient, de la un coleg de antrenament. O intoarse pe spate si cu pixul legat de fisa sa medicala, scrise cateva randuri fara a tine cont de caligrafiere. Plasa felicitarea in mana Adorei si fara a mai ezita, iesi din salon. Stia exact unde trebuie sa mearga.

*

Gerul era mai fericit decat fusese toata viata lui. La picioarele lui zacea trupul neinsufletit al cosmarului sau. O batrana zbarcita, cu pielea vinetie-galbuie, era intinsa pe jos strapunsa de zeci de sageti si cu un topor infipt in moalele capului. Gata cu crimele, cu sangele nevinovat varsat in van. Draug-Rog incercase sa se disculpe in fata lui, dar niciodata nu o crezuse. O dezamagise. Se simtea vinovat, dar si mandru ca razbunase moartea iubirii vietii lui.

*

Adora simti miscarea in jurul ei si se trezi. Nu era nimeni acolo. Dar mai ciudat era patul gol de langa ea. Sari speriata de pe scaun, dar atunci ii cazu din mana o felicitare verde, cu ceva aproape ilizibil pe spate.

“Dragostea mea, stiu cum sa rup blestemul. Mama ta mi-a spus. Stiu ca pare ca as vorbi in dodii, dar trebuie sa ai incredere in mine. Maine te vei bucura de o noua viata.
Te iubesc!”

Avea incredere in el, si oricat de fantastic parea ceea ce scria acolo, ea era dovada vie ca fantasticul exista. Dragul de Vlah! Poate totusi ii va da o sansa.