Furia Alba

Day 2,039, 16:47 • Published in Romania Romania • by Vic of Thor

Scriu treaba asta la invitatia Luciei de a participa la concursul initiat de ea. In general nu amestec viata reala cu jocurile, am zis insa sa fac o exceptie pentru o cauza buna.

Daca doriti si un fundal sonor atunci cred ca aceste merge cum nu se poate mai bine.

Voi vorbi despre ceea ce istoria va retine ca fiind denumita Furia Alba. O Dacie de prima generatie, ruginita la toate incheieturile de se minuna toata lumea cum se tin tablele pe ea. Avea o viteza maxima de 90 la ora dar jur ca la viteza aia traiai niste senzatii si niste vibratii pe care nu le-am simtit nici cand am mers cu masini moderne cu peste 200 la ora.
Mai trebuie sa spun si ca era atat de fiabila incat aproape saptamanal primeam cate un telefon de la mama sa ma duc sa imping masina care nu mai pornea. Nu stiu cum se facea ca avea o pasiune: nu ramanea in pana pe drum, intotdeauna refuza sa mai porneasca in mijlocul intersectiilor. Asadar pot spune cu mandrie ca Furia Alba a reusit sa se strice in aproape fiecare intersectie din oras.

Acesta a fost insa doar o introducere pentru marea calatorie a mea si a Furiei albe: impreuna cu frati-miu ne-am hotarat sa mergem cu ea la munte.
O idee pe care multi au considerat-o sinucigasa dar pe care am pus-o in aplicare tocmai de aceea.
Pentru ca deja m-am lungit prea mult o sa sar peste partile in care am fost depasiti de toate Daciile, bicicletele, trotinetele, voi puncta insa ca am sarbatorit cum se cuvine momentul in care, pe o distanta de vreun kilometru si ceva, am reusit cu tupeu sa depasim un trabant. Mai sar si peste faptul ca imprumutasem de la tovarasi radio, boxe, sistem GPS si mp3 player si ca am primit amenda pentru parcare nepermisa.

Partea culminanta a povestirii este cand ne-am hotarat sa ne intoarcem. S-a intamplat sa dea o ploaie absolut torentiala, de nu vedeai la 10 metri cu stergatoarele mergand la maxim.
Dupa 10 kilometri imi simt picioarele umede. Cand ma uit, vad ca stateam intr-o mare balta si ca din bordul masinii curgea (a se face diferenta intre curgea si picura) apa. Descult si cu picioarele puse pe unde puteam mai pe sus tocmai ma gandeam ca imi va trebui o galeata cu care sa scot apa. M-a salvat insa o alta gaura, de data aceasta din podea, gaura prin care s-a realizat o scurgere decenta.
In aceste conditii reusim sa ajungem la intrarea in Bucuresti unde dam peste cel mai ambuteiaj gigantic pe care l-am intalnit vreodata. Stateau masinile bara la bara mai ceva ca oamenii la coada la paine pe vremea lui Ceausescu.
Dupa 10 minute de stat la acea minunata coada s-au intamplat simultan urmatoarele: uleiul de motor a dat in clocot dupa care s-a evaporat, mirosul de benzina era mai puternic decat la benzinarie, motorul nu mai statea pornit, bateria a cedat.
Aparent stationarea prelungita si mult prea multele sisteme electrice nu faceau exact bine functionarii masinii. A urmat cea mai frumoasa ora din viata mea. Inaintam cu 5 metri pe minut iar acest lucru se datora exclusiv calului putere (adica subsemnatul) care impingea masina din spate.

Intotdeauna mi-a placut sa vad partea amuzanta a lucrurilor. Poate ca altcineva in locul nostru s-ar fi enervat si n-ar fi vazut nimic de ras aici. Pentru noi insa aceasta este una dintre amintirile pe care nu le vom uita niciodata si de care vom rade cu tot atata pofta intotdeauna.

Acestea fiind zise, imi cer scuze pentru un articol obscen de lung, stiu ca multi dintre voi nu vor citi decat prima si ultima fraza.
Asadar, ca sa fac un rezumat pentru acestia, am vorbit despre Fast and Furious, varianta romaneasca.