despre definitia fericirii, in nota naiva

Day 2,390, 01:35 • Published in Romania Romania • by Alter Dio

Rugati un copil sa defineasca notiunea de fericire.
Un copil fericit, nu un copil bolnav, nu un copil caruia i-a murit mama, nu un copil care nu a mancat de cateva zile. Acestia au definitii simple ale fericirii intrupate in viziuni concrete: un medic salvator, mama zambind si imbratisandu-l, o conserva de fasole cu carnati.

Cei mai isteti dintre acestia vor raspunde cu un cliseu, ca sa nu taca: soare, cer albastru, facerea de bine sau cine mai stie ce aiureala. Altii vor raspunde in termeni banali: fericirea adasta in excavatoare din plastic cu motor, un pui de caine, trei tone jumate de caramele, o tableta cu multe jocuri si internet la liber.

Altii vor tacea. Acestia sunt cei care cauta sa raspunda sincer si chiar acestia va vor privi limpede, se vor gandi putin si vor abandona iute incercarea de a gasi o definitie fugind in treaba lor catre strada, calculator, helesteu, asfalt, creioane.
Apoi vor obosi si se vor intoarce catre mama si tata, vor sta cuminti sa fie spalati pe cap de bunica, vor manca paine cu unt si dulceata cu o cana de lapte si vor atipi la televizor prabusiti peste soldul mamei, cu mana ei prin par.
Si in tot timpul asta intrebarea despre fericire le va fi zburat din minte pentru ca sunt mult prea ocupati sa fie, ca sa aiba timp sa defineasca.

Pentru ca intrebarile ne vin tarziu intotdeauna. Si ne vin fara sens, chinuitor. „Ce-am fi putut fi” nu are sens cand esti, „ce e fericirea” nu are sens cand o traiesti si „care e rostul vietii” nu are raspuns cat timp in tine clocoteste viata.
Cand iti pui acest fel de intrebari raspunsul e acelasi pentru toate: ai inceput sa mori, cate putin.
Lasa prostiile. Cumpara-ti un pui de caine, un excavator din plastic cu motor, sari in helesteu, mananca tonele alea de caramele. In lucruri din acestea sta intreaga intelepciune a lumii.

(pentru concursul Bisericii eRomane, sub ingrijirea Kendrei le Tigre, despre copilarie si fericire)