Join the new world

Se-aprinde ca un foc verde primăvara peste tăpşanele patriei mele. Dă colţul ierbii prin crânguri, şi pe plaiurile înalte mieii îşi înfig cu mirare pentru prima oară-n viaţă copitele lor moi în ţărâna zvântată. Mugurii caută loc în afară, să iasă, să-şi deschidă la soare aripile, şi primesc în schimb zvon de bucurie. Cerurile albastre lasă să plouă cald peste noi cu emoţii.

Când e primăvară sunt copii frumoşi şi veseli şi sunt mame fericite, sunt taţi harnici, dornici să iasă-n grădină. Pământul îşi revine, se dă mai aproape de noi, ni se-alătură, noi ne-aplecăm să-l atingem, să-l cunoaştem mai bine. Atunci ne regăsim parcă un mai vechi prieten: luăm pământul în palme, îl sfărâmăm grijuliu între degete să-i simţim în nări aromele crude născute din vioiciunea şi cuminţenia lui. Şi ne simţim pe loc pătrunşi de mirarea că ţinem în palme, odată cu bulgării de lut negru, atât de uşor, jertfelnicia unui lung şir de români, pierduţi în negurile veacurilor, ce şi-au sădit temeinic oasele în glie. Dar tot atunci ştim că avem în căuşul mâinilor şi promisiunea rodului bun al zilei de mâine. Pământul ne îmbie, glasul lui surd, din adâncuri, numai cei iniţiaţi îl aud. E în cântecul acesta o tânguire şi o chemare deopotrivă, e o taină a înfrăţirii dintre om şi mineral, dintre suflet şi materie, e un legământ între cei vii şi cei morţi, neştiind încă definitiv care suntem viii şi care morţii. E aidoma unei întoarceri acasă, când amintirile ogrăzii părinteşti ne învăluie simţurile cu tihna lucrurilor regăsite, abandonându-ne cu totul frumuseţilor dintru început ale lumii noastre.

Focuri de purificare aprindem în suflete, în care aruncăm gunoaiele ce ne urâţesc şi de împovărează. Greblăm frunzele moarte, strângem uscăturile, afânăm pământul înierbat să-i dăm voie astfel vieţii celei verzi să crească în noi, crudă şi curată, învăluită în lumina soarelui sfânt şi primenită în ploile limpezi ale Duhului. Dăm gerul pe căldură, disperarea pe cutezanţă şi moartea pe Înviere. Şi în nădejdea Învierii să ne fericim că încă suntem, în mila Domnului, împreună cu cei dragi nouă şi cu toţi adormiţii noştri din neam, trecuţi uşor în noi, ca o dulce povară. Să ne fericim că facem încă parte din acest Neam care, deşi bătut şi înjosit şi risipit, îşi caută, cu demnitate şi umilinţă, Mântuirea!


Textul participă la concursul "De Paşte" organizat în foaie de ziar de prietenul nostru direct x.

Sărbători fericite tuturor! Doamne ajută!