Vulturii și jnepii

Day 2,810, 09:27 Published in Romania Romania by Bogdan Armand Sibrand

A venit momentul sa mai adaug o poezie in portofoliul publicatiei. Sa fac inca o analogie si sper sa nu fie considerata de rau augur, ca o alta poveste de legenda mai veche.

Participand in competitia recenta pe care Plato ne-a aruncat-o ca unor caini oase de ros, nu puteam sa nu ne holbam la imensul succes al primelor regimente ale lumii, formate din membrii mai multor UMuri sau chiar tari dar still, avand un imens succes, si sa nu ne uitam in ograda proprie, la camarazii nostri de arme si la UMurile din care facem parte si sa constientizam putin absurdul situatiei.

Sunt constient sau un pic banuitor ca cititorul mediu al Ghilotinei nu face parte din regimentele de elita ale lumii sau ale tarii, dar pot macar sa aduc o oda celor care lupta, indiferent de damage-ul dat sau de rankul camarazilor care nu urca pana in norii legendelor, un cuvant bun catre camarazii tai de arme, ai mei din Vulturul Negru si din Regimentul National Stefan cel Mare, un regiment de elita moldovenesc care si-a propus sa rastoarne carul mare si a acceptat inca o data sa fiu tovaras cu moldovenii. Si ca tot vorbeam de vorbe bune voi face si legatura cu precedentul meu articol:



Asa e, stimate Gringo, sunt prieteni la care nu renunt, desi as fi putut inchega o echipa actuala, a momentului, care sa atraga sustinerea mai multor partide de top si sa aiba sanse reale de castig.
Am ales in schimb sa merg cu cei pe care ii stiu, fosti sau actuali colegi de UM, partid, prieteni.
Pentru ca la finalul zilei mercenarii isi vor vedea de treburile lor in continuare dar sub acelasi stindard vei continua sa stai cu colegii, si spun asta din experienta a mai multor mandate. Iar colegii mei sunt vulturii.

Purtam drapelul pe uniforma si un cioc amenintator; suntem vulturii.
Nu avem un damage exorbitant, ne masuram cu UMurile de pe locul 10 national, dar activitatea celor prezenti pulseaza zilnic pentru a mentine Cuibul in lupta.
...in lupta eRomaniei, in lupta noastra, mereu prezenti, poate nestiuti, putin vazuti, caci cine isi mai indreapta privirea catre inaltul cerului, acolo unde atat de putini se avanta si unde doar soarele este suveran.
Ne cinstim fostii si actualii eroi si punem pret pe fiecare de-al nostru. Suntem vulturii.



Mergem înainte, suntem jnepii.

Strâmbi, chirciţi, târâş pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
ştim atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii şi urcăm întruna.

Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufaşi cu vârful lung de fiere;
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
şi muşcăm din piatră cu putere
şi-i lăsăm pe povârniş în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.

Dacă-n calea noastră sar şuvoaie,
le sorbim cu sete neînfrântă.
De ne-mproaşcă roca cu pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii şi trăim din trântă.

Poate înspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge şi morminte.
Poate ne vom sfâşia de blocuri –
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-aşteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spaţiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.



Jnepii de Radu Demetrescu Gyr