Join the new world

Astazi voi povesti o intamplare de acum cateva zile..

Vineri am avut o astfel de stare pe care nu o puteam defini. Întâmplarea a făcut că a trebuit să ajung la spital să vizitez pe cineva apropiat. Am găsit salonul, am zăbovit un sfert de oră şi am plecat. Mergând pe holuri, m-am oprit brusc. Am păşit încet şi am privit oamenii, am ascultat vocile şi murmurul celor de acolo. Din cauza căldurii, uşile unor saloane erau deschise iar privirile dinăuntru spuneau tot. La un moment dat, o femeie mă rugase să îi leg peste branulă o batistă să nu îi mai joace că o durea, iar o alta m-a întrebat dacă nu sunt drăguţ să merg să îi cumpăr o apă minerală. Am mers, căci boala însoţită de singurătate este dezolantă. Nimeni nu îşi dorea să fie acolo. Am plecat năucit, iar peisajul s-a completat în curtea spitalului cu un domn livid care îşi rezema capul de pieptul soţiei sale fragile. Stăteau pe banca lipită de clădirea din spatele Casei de Asigurări.

Am ieşit din curtea spitalului şi m-am aşezat în maşină. Mi-am simţit privirea rătăcită şi picioarele tremurând, iar starea de spirit avută dinainte de a merge la spital era deja poveste. Nu mi se întâmplase nimic grav care să genereze acea stare de apăsare de dinainte, de fapt era o născocire. Am închis ochii şi m-am uitat spre Cer. Nu mai ştiam cum să Îi mulţumesc pentru că eram bine, poate nemeritat de bine. Eu chiar eram bine şi nu conştientizam. Minţile noastre născocesc stări, nemulţumiri, nervi, agitaţie. Dorul, oamenii, problemele, tristeţea, aşteptările, dezamăgirile, toate se duc dacă le dai voie să se ducă. Cu cât le ţinem mai mult în suflet cu atât muşcă mai mult din liniştea noastră. Normal că viaţa este o împletire de zâmbete şi tristeţi, o înşiruire de momente bune şi momente în care lipim şi dezlipim plasturi pe suflet, dar ea merge mai departe, indiferent de stările noastre.

Nu mai ştiu cine spunea că motivul pentru care oamenii trec prin diverse stări este că întotdeauna văd trecutul mai bine decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai cenuşiu decât va fi. Când vi se pare că lucrurile merg rău, când aveţi impresia că se ascund toate motivele pentru care să zâmbiţi, mergeţi pe holul unui spital. Sau numai în curtea unuia. O să vedeţi că tristeţea din privirile zărite acolo este mai mult mai mare decât a voastră, că apăsarea de acolo depăşeşte orice apăsare nedefinită a voastră.

Căutăm stări de bine şi fericiri, fiind trişti. Şi uităm că stările frumoase sunt în noi sau intră în viaţa noastră, de obicei, pe uşi pe care uităm să le lăsăm deschise. Ah, dacă ai şti cât eşti de fericit!

.....