O mare gura de oxigen verde

Day 1,052, 16:43 Published in Republic of Moldova Romania by GabrielP

Statul la calculator ne face mai urati, mai morocanosi... poate mai singuri... in concluzie, mai anti-sociali. Cel putin asta este concluzia pe care am tras-o eu pe pielea mea.

Lumea noastra imaginara - eRepublik - ne permite sa facem multe. Dar numai in sfera imaginatiei.
Aud des oameni care afirma ca si-au facut multi prieteni online. Poate ca au dreptate. Dar eu nu cred ca prietenii dintr-un joc pe net sunt prieteni reali, ca cei cu care am copilarit sau cu care am facut liceul si facultatea... In schimb, in eRepublik poti sa-ti faci partid, sa prostesti lumea, sa furi, sa clamezi patriotismul, sa omori adversari, sa ceri in casatorie neveste gen malika ela, sa injuri patriarhi ca OchiReci si sa stergi podeaua cu presedinti ai eRomaniei. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc acum.
Acum vreau sa va vorbesc despre ce se poate face atunci cand eRepublik da rateuri. Atunci cand serverul afiseaza erori si gaini, sau cand Admin mai face cate o noua schimbare de modificare si este mentenanta...

Putem iesi in natura, acolo unde ne asteapta multe "guri de oxigen"...

Un prieten biciclist ma batea la cap... asa ca m-am hotarat sa-mi cobor din pod bicicleta. Saraca era vai de capul ei... am sters panzele de paianjeni, am schimbat o camera sparta, am cautat pompa si mi-am umflat rotile, am sters lantul de rugina si am pornit la drum. Deja uitasem cum este sa pedalezi... Superb... Imi place efortul intens si tonusul, chiar si usoara febra musculara de dupa.

Vine si ziua campaniei verzi "Let's do it Romania". Este sambata. Ma inarmez cu saci de gunoi si merg sa igienizez spatiul verde. Este o experienta primara, inedita, provocatoare si nebuna in acelasi timp. Maldare de gunoi de care aproape ca imi vine greata. Si chiar este bine ca imi face greata pentru ca asa simt pe pielea mea ce rau am facut si eu atunci cand am aruncat gunoiul acolo unde nu trebuie. Gura de oxigen este acolo unde trebuie, adica la nivel mental... o curatire a mentalitatii.

Un prieten de familie ma suna si ma anunta ca merge la padure. Tresar. Tocmai citeam presa din eRepublik, deci eram intr-o alta lume. OK, hai sa iau o gura de oxigen. Scopul concret erau ciupercile, ghebele in speta, dar deja ma vizualizam umbland prin padure. A doua zi chiar cutreieram prin padure, coboram un deal, urcam o vale, coboram un deal, urcam alta vale... aer curat, peisaj superb. Am ajuns pe la o stana de oi, ne-au latrat cainii pana a venit ciobanul sa-i linisteasca... Apoi, in padurea batrana, printre frunzele moarte am gasit ghebe o gramada. Mi-au rupt mainile pana la masina, spatele ma durea... deh, lipsa exercitiului fizic de la birou, din fata calculatorului... Apoi iar febra musculara. Dar ghebele sunt o minunatie, borcanele cu zacusca imi fac cu ochiul din camara si sunt pretioase, mai ales acum cand stiu cat am muncit.

Am ocazia si merg cu familia la bunica, la tara. In eRepublik era zi de alegeri, deci las eRepublik-ul balta si plec. O ajut putin si prin gradina, la strans legumele. Mai culeg si cativa butuci de vie. Iar am ocazia sa iau o gura de oxigen, la propriu, dar si la figurat, prin intalnirea cu ea. Putina miscare in aer liber nu strica. Ma aleg si cu ceva produse eco, adica fara chimicalele si hormonii de crestere de la supermarket... Acolo e sanatate curata. Apa e gratuita, pentru ca e direct din panza freatica, iar pe cele cateva animale le-am "studiat in habitaclul lor natural" (ca sa citez o reclama haioasa).

Vine si ziua de azi. Prietenul biciclist imi aminteste ca e ziua marsului biciclistilor. Uitasem. Eu tocmai eram logat pe firme si studiam piata de materii prime care se relanseaza si ea (cel putin la grau). Las firmele mele virtuale (pentru care o prietena odata m-a batut la cap ca sunt doar "virtuale", sic) si ma duc sa-mi iau bicicleta. Pedalez... ah, ce bine... Ajung si in scurt timp pornim in mars pe traseul dinainte stabilit. Este un manifest al placerii de a face miscare, de a lua o gura de oxigen, de a te deplasa pe un vehicul nepoluant, prietenos cu mediul... chiar prietenos cu omul, as putea zice... soferii din trafic sunt surprinsi: ce nebuni mai au timp in ziua de astazi de asa ceva? : )

Inainte am mai jucat travian - un alt joc online. Stiu ce inseamna sa joci un server de 7-8 luni la intensitate maxima, cu gandul ca intr-o singura noapte tot ce ai construit se transforma in ruine si ca trebuie sa construiesti de la capat. Asa ca acum apreciez eRepublik-ul ca este un joc prietenos cu omul... adica cu Omul... oferindu-i timp suficient sa-si vada de o viata normala, sa mai ia si "o gura de oxigen" cand doreste. Iar ultimele schimbari de modificari de versiuni par sa vina in sensul asta.


Articol participant la concursul "O GURA DE OXIGEN".
http://www.erepublik.com/ro/article/-ro-concurs-90gold-o-gura-de-oxigen-1533649/1/20