Maine ai putea fi chiar tu,...

Day 2,559, 12:52 • Published in Romania Romania • by belzebut cel crunt

Am inceput acest articol scriind despre LÍDER si LEADERSHIP, insa mi-am dat seama repede ca nu mai vreau sa fac parte din aceasta categorie. Aduce prea multa rasponsabilitate pentru un mediu virtual, care in fond si la urma urmei nu ofera nimic in schimb. Nici o provocare. Prea simplu chiar si pentru un pusti de clasa I, asa ca renunt sa mai scriu si incep sa ublu aiurea, din pagina in pagina si din chat in chat, in speranta ca voi gasi pe cineva cu care sa imi petrec cele 30 de minute libere la un pahar de vorba. Si mergand asa din pagina in pagina dau peste articolul lui direct.x, un articol cel putin emotionat si plin de invatatura. Odata terminat de citit articolul ochii mi se opresc asupra singurului coment lasat de Danidanam, coment ce am sa imi permit sa il citez aici:”cumplit, vai de Romania mea...

in vara am fost acasa. Stateam adesea cu mama la tigara pe balcon, cu vedere spre curtea blocurilor care in mijloc are platforma de gunoi. Dimineata, cam 2 ore dupa ce trecea masina de gunoi care golea tomberoanele, locatarii din vecini incepeau sa-si duca gunoiul. Atunci apareau primii oameni. Necajiti, imbracati ca vai de lume, unii insotiti de copii. Cautau in tomberoane, umpleau cateva plase din plastic. Reveneau seara, dupa ce oamenii intorsi acasa de la lucru faceau curatenie prin casa si aruncau ce nu le era de trebuinta. Noaptea insa, m-a socat.
Am vazut cu ochii mei oameni mult mai bine imbracati decat sarmanii de peste zi, de obicei veneau pe bicicleta, cu lanterne puternice.
Si s-a intamplat ca intr-o seara sa cobor tarziu cu gunoiul, din cauza unor musafiri neprevazuti care au plecat tarziu.
Am ajuns la rampa, platforma era luminata de un neon crud.Mai sa ma sperii de o silueta care era in spatele tomberonului, langa zid. Omul a ridicat mainile, cu palmele intinse, ca si cum sa ma linisteasca si mi-a zis ,,buna seara, va rog sa ma scuzati, n-am vrut sa va sperii, sa stiti ca sunt aici de nevoie dar plec imediat, azi nu prea am avut ce sa culeg''
Nu am avut replica, nu am raspuns salutului, am inganat doar cateva silabe-
m-i se uscase gatul, nu ieseau cuvinte...
Ca pe pilot automat, mi-am aruncat in tomberon gunoiul. Intre timp, omul isi aranjase plasele pe bicicleta si o pornise pe langa ea pe aleea dintre blocuri. Era bine imbracat, curat. Si atat de trist.”

Acest coment mi-a readus in minte faptul ca acum doua zile in timp ce il asteptam pe cumnatul meu in piata San Nicolo, o piateta dosita intre doua biserici, intr-un orasel uitat de timp si lipsit viitor, sa plecam la munca, am vazut in fata Caritasului (organizatie aflata sub tutela bisericii catolice cu scopul de a ajuta cu hrana si haine saracii) un morman de boarfe mai mult sau mai putin uzate, mai mult sau mai putin murdare, iar alaturi o femeie cotrobaia in unul din saci. Era imbracat nici prea- prea, nici foarte-foarte si lasa impresia ca se duce la munca. Nu cred ca era romanca, de regula ii cunosc pe toti din vedere. Dupa ce isi alege vreo doua boarfe, le indeasa in poseta si pleaca in graba ca si cand s-ar fi rusinat de gestul sau.

Mai trec vreo doua minute si pe langa mine trec doi negrii, foarte bine imbracati, ce se uita mereu in stanga si in dreapta ca si cand ar cauta ceva sau pe cineva. 30 de metri mai jos o gramada de pungi, mai mici sau mai mari, pline ochi cu resturi de toate genurile, dar mai ales cu resturi menejare. Cand ajung in dreptul lor, cei doi se opresc, iar unul dintre ei incepe sa cotrobaiasca prin ele, ca si cand ar cauta ceva anume, in acest timp celalalt continua sa se uite in jur ca si cand ar da de sase. Dupa un minut de cautari renunta si pleaca cu mana goala.

Cateva ore mai tarziu pe drumul de intoarcere de la munca trec prin aceeasi piateta. De aceasta data o femeie, cu aspect neingrijit si cu o batranete prematura pe fata trista, sta cu mana intinsa in fata unui supermarket. Lumea intra si iese nepasatoare din magazin ca si cand femeia nici nu ar exista.

Se termina pauza de masa si plec iar la munca. Pe drum alti oameni de culoare care stau in fata diverselor magazine cu mana intinsa sau oferindu-se sa duca sacosile, pline, la masina, pentru 10-20 de centi.

Intr-un final ajung la muca si apare si proprietarul apartamentului pe care il renovam. La fiecare doua fraze se vaita si se plangea ca nu mai poate, ca alea costa prea mult, ca noi cerem prea mult pentru munca depusa, ca sta de prea mult timp prin vecini, ca toti incearca sa il jupoaie, ca ala il fura, ca viata e grea, si vaicareala continua pana spre seara.

A singura zi, trei categorii de oameni cu un singur numitor comun: SARACIA. Saracia loveste chiar si acolo unde te astepti mai putin, nu intreaba si nu are mila fata de nimeni. Poate ca ar trebui sa invatam sa apreciem mai mult ceea ce avem indiferent, daca este obtinut prin munca, fapt ce ne face sa gandim ca ni se cuvine, si sa ne bucuram de fiecare zi ca si cand ar fi ultima zi, caci nu se stie unde si cand Saracia va lovi,...

Maine prin prisma imprejurarilor ar putea fi oricare din noi cersind in fata unui magazin, cautand prin hainele date de pomana, sau cotrobaind prin gunoaie,...