Join the new world

Am scris inceputul povestirii de mai jos acum peste 2 ani...

Nu am mai reusit sa o duc la capat !

Se incumeta cineva sa o duca mai departe ?

Fiecare indraznet va primi 1000 ron. Cel care scrie cea mai buna continuare - care nu trebuie sa se termine , leapsa continua - va desemna urmatorul continuator al povestii. Dupa 5 episoade vom termina. Prima parte 🙂!

Si acum , cititi povestea :

Hotărârea de a face excursia asta o luasem cu vreo două săptămâni în urmă, când fusese cheful după bac. Chef mişto, dar fără finalizare, erau babacii acasă şi la mine şi la Andreea, prietena mea, aşa ca ne-am pipăit ca disperaţii in scara blocului unde locuia Valentina, prietena lui Marius, cel mai bun prieten al meu.

Şi pe la 4 dimineaţa, in bucătăria Valentinei ne-am hotarât sa facem o iesire, una de măcar de 3 zile in care să ne-o tragem ca disperaţii, că de când cu bacul meu, cu sesiunea Andreei, eram sătul de iarbă si pietriş sub şale sau in genunchi.

Pentru mine şi Andreea a fost simplu să spunem că plecăm in excursie, eram un cuplu aproape legalizat, părintii noştrii se cunosc, taţii mai ies la o bere, eu sunt băiat studios, Andreea era studentă la ASE, bănuiesc că stiau ca aveam o relaţie fizică, dar cum spuneam, păream deja un viitor cuplu.

Mai greu a fost pentru Marius, el a fost intotdeauna un copil-problemă, aşa cum văd maturii copii-problemă, că ia note proaste, că nu ascultă, ca nu se ţine de carte... Rahat, Marius era genul de om care-şi dădea si camaşa de pe el pentru un prieten, un tip dintr-o bucată care nu de multe ori m-a scos din nasoleli, cănd idioţi beţi se dădeau la Andreea prin cluburi. Marius făcea judo, asta compensa părerea proastă a părinţilor despre el ,“Măcar e bun la ceva”, iar omul nu era bun, era special, ajunsese la Finalele Naţionale.

Am căutat pe net o cabană apropiată de Bucureşti dar destul de departe de zonele pline in weekend şi am gasit o oferta bună undeva după Moeciu, pe drumul spre Şirnea şi apoi undeva la dreapta, in pădure. Cea care o inchiria locuia in comuna care se afla chiar inaintea intersectiei unde viram noi la dreapta, ne- am pus de acord asupra preţului şi am inchiriat-o pe 3 nopţi, de acum eram in vacanţă.
M-a făcut să râd, atunci, tipa care ne inchiriase cabana, “Să ştiţi că avem stâlpi de lumină de jur împrejurul cabanei şi nu e o problemă cu curentul, APRINDEŢI-LE PE TOATE “, insistând pe ultimele cuvinte. Am zambit şi am asigurat-o că nu mai suntem copii, nu ne mai e frică de intuneric, fără să continui să-i spun că noi de fapt asta vrem, beznă si sex in nestire. Bine, chiar dacă nu era beznă tot nu era nici o problemă.

Femeia a ezitat puţin, îi simţeam respiraţia în telefon, apoi a spus, vorbind rar, “Aprindeţi-le, sunteţi în pădure, ei nici chiar aşa departe, dar mai pot fi.. animale sălbatice “ facând o pauză abia perceptibilă inainte de a spune “animale”. Am asigurat-o că aşa vom face, suntem majori, responsabili si nu a mai spus nimic.

Ca o curiozitate, cabana se numeste “Amurg”, aşa că am fost convinşi că ne e predestinată, cum se lasă amurgul, trecem la treabă, râdeam, cu Marius.
Marius si Valentina au fost cât pe ce să dea peste cap totul, cu 4 zile înainte de a pleca au fost chemaţi la liceul unde terminasera, pentru nişte ciudătenii de acte nerezolvate, Valentina zicea că parcă erau făcute anume să nu mai poată pleca. In mod total anormal trebuiau sa se prezinte sâmbătă la 4 dupăamiaza la liceu, să completeze ceva documente. Sâmbătă la 4 !

Salvarea a venit de la tatăl Valentinei , profesor la un alt liceu, care a negociat o altă zi de intălnire pentru documentele alea.

Şi el a spus ceva ciudat după întalnirea cu profesorul Valentinei, lucru bagat in seamă abia după ce lucrurile s-au întâmplat, a zis ca “Apus de soare” nu-i face bine Valentinei.

Ne-am mirat atunci, mai ales că Valentina nici măcar nu avusese la română “Apus de soare”, dar taică-su a zis să nu dăm importantă faptului, i se păruse un pic.. tulbure colegul său. “Repeta când plecam – să aiba grijă la “Apus de soare”, să aiba grijă la “Apus de soare”, parcă era un pic, să zic, băut, deşi nu mirosea a alcool”

Nu am luat in seamă nici un semn atunci, nu ne-a trecut prin cap că „Amurgul” si “Apusul de soare” sunt acelaşi lucru,rîdeam de cât de idiot e proful Valentinei, nu ne gandeam decăt la zilele de desfrău care ne aşteptau.

Am lasat să treacă pe lănga noi semne pe care cineva pătit, aşa cum sunt eu acum, le-ar fi recunoscut – îngheţând de spaimă - ca fiind semnele întunericului. Şi ale fratelui sau îngemanat, amurgul.

Vineri dimineaţă am plecat spre „Amurg”.

Şi spre finalul vieţii mele, asa cum fusese ea până acum !

Daca faci o continuare lasa in comentarii link si scrie in titlul artului tau "Asteapta-te la intuneric".

Hai Sictir !

Omae, Maestru ZEN