Dor de soare
Day 2,560, 10:14
•
Published in Romania 
•
by
•
by direct x
mare albastra
Ramas oarecum cu ochii la cer si la norii care ma "asupresc" de vreo saptamana, caut azi mai devreme ce-i drept sa mai alung monotonia de cimitire (vezi articolul de ieri) si sa mai inveselesc putin atmosfera.
Am intrat deja in saptamana in care-mi serbez ziua de nastere. Si fata de ceilalti ani, cand timpul a fost cam tot la fel, cand n-aveai chef de nimic, m-am gandit ca poate voi reusi sa schimb ceva si sa reusesc sa smulg niste zambete macar.
Dimineata, trec pe sub cerul plumburiu pe la mama. La cimitir. Pamantul e imbibat bine cu apa de la ploaia cazuta mocanaste in ultima saptamana. Pun niste flori vesele, aprind o candela. Ii spun in gand ca ieri am pomenit-o pe bunica, mai stau un pic si indepartez un praf imaginar de pe cruce ne suim in masina si mergem acasa.
Socrii, cu care am fost la mormantul mamei imi spun ca dupa ce se vor stinge si ei, noi sa le facem un mormant la fel de frumos.
Ii intreb ce-i ala mormant frumos? Cum poate fi locul in care-ti zac oasele cuiva drag, ceva "frumos"? Am oroarea de a asocia cuvinte precum mormant si frumos. E o contradictie in termeni. Mormantul poate fi ingrijit, lucrarea poate fi sugestiva, orice mormant arata o durere.
In fine, mergem spre casa, trec pe la un magazin de bricolaj sa-si ia socrul cate ceva ce nu gaseste la el si-l duc la autobuz. Imi staruie in minte chestia cu mormantul frumos...
Ma uit in sus si vreau sa vorbesc cu Dumnezeu. Vederea stratului de nori imi blocheaza gandurile si renunt in a mai spune ceva.
Acum mai putin de 3 luni stateam tolanit pe sezlong, scaldat in raze de soare, cu o bere in mana dreapta privind la fiicamea care sarea peste fiecare val, la malul marii, cu sotia fericita si bucuroasa de liniste.
Vreau sa le scot in oras. Nimeni nu are chef, inafara subsemnatului a carui sete de o bere rece si pofta de o pizza buna este mai puternica decat apasarea norilor plumburii.
Nu mai iesim. N-are rost. N-ai cu cine.
Mi-e dor de soare. Sa fie cu sau fara dinti, sa fie soare. Si cand va trebui, sa fie zapada. Acusi vin sarbatorile de iarna, sa fie cu zapada, nu doar cu nori.
Ma duc sa-mi fac ceva de mancare. Apatia e nasoala.
dx
Ramas oarecum cu ochii la cer si la norii care ma "asupresc" de vreo saptamana, caut azi mai devreme ce-i drept sa mai alung monotonia de cimitire (vezi articolul de ieri) si sa mai inveselesc putin atmosfera.
Am intrat deja in saptamana in care-mi serbez ziua de nastere. Si fata de ceilalti ani, cand timpul a fost cam tot la fel, cand n-aveai chef de nimic, m-am gandit ca poate voi reusi sa schimb ceva si sa reusesc sa smulg niste zambete macar.
Dimineata, trec pe sub cerul plumburiu pe la mama. La cimitir. Pamantul e imbibat bine cu apa de la ploaia cazuta mocanaste in ultima saptamana. Pun niste flori vesele, aprind o candela. Ii spun in gand ca ieri am pomenit-o pe bunica, mai stau un pic si indepartez un praf imaginar de pe cruce ne suim in masina si mergem acasa.
Socrii, cu care am fost la mormantul mamei imi spun ca dupa ce se vor stinge si ei, noi sa le facem un mormant la fel de frumos.
Ii intreb ce-i ala mormant frumos? Cum poate fi locul in care-ti zac oasele cuiva drag, ceva "frumos"? Am oroarea de a asocia cuvinte precum mormant si frumos. E o contradictie in termeni. Mormantul poate fi ingrijit, lucrarea poate fi sugestiva, orice mormant arata o durere.
In fine, mergem spre casa, trec pe la un magazin de bricolaj sa-si ia socrul cate ceva ce nu gaseste la el si-l duc la autobuz. Imi staruie in minte chestia cu mormantul frumos...
Ma uit in sus si vreau sa vorbesc cu Dumnezeu. Vederea stratului de nori imi blocheaza gandurile si renunt in a mai spune ceva.
Acum mai putin de 3 luni stateam tolanit pe sezlong, scaldat in raze de soare, cu o bere in mana dreapta privind la fiicamea care sarea peste fiecare val, la malul marii, cu sotia fericita si bucuroasa de liniste.
Vreau sa le scot in oras. Nimeni nu are chef, inafara subsemnatului a carui sete de o bere rece si pofta de o pizza buna este mai puternica decat apasarea norilor plumburii.
Nu mai iesim. N-are rost. N-ai cu cine.
Mi-e dor de soare. Sa fie cu sau fara dinti, sa fie soare. Si cand va trebui, sa fie zapada. Acusi vin sarbatorile de iarna, sa fie cu zapada, nu doar cu nori.
Ma duc sa-mi fac ceva de mancare. Apatia e nasoala.
dx
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Bacovian, dar prea mult plumb ...
Mormant frumos?! Intr-adevar, doua cuvinte cat se poate de opuse.
Adevarul este ca, in ciuda populatiei numeroase de pe pamant, fiecare dintre noi (culmea) are momente de singuratate.
Si realitatea este ca, intotdeauna, murim singuri !
Si da, un mormant poate fi frumos, nu v-ati plimbat niciodata prin Bellu ?
"Ramas oarecum cu ochii la cer si la norii care ma "asupresc" de vreo saptamana, caut azi mai devreme ce-i drept sa mai alung monotonia de cimitire (vezi articolul de ieri) si sa mai inveselesc putin atmosfera."
Ti se pare c-ai inveselit-o ?
nu. traiesc se pare din aripi taiate.
Frate, ia cu bere, uitata-te pe Realitatea sa vezi cum o ia - din nou - in bot Ponta si o sa te imveselesti ! } Eu ii dau cu niste Ottonel de anul asta, iti trimit daca vrei sa scapi de stres 😉
eu vreau soare. atat. chiar nu ma mai intereseaza cum mi-l aduc. ca pe aici ne-am invatat si eu si sotia sa ne descurcam singuri. sunt momente insa in care un soare pe cer poate duce lucrurile spre o directie buna. si ii dau cu bere. stai fara grija maestre.
Sunt unii români care au fost în stare să facă un întreg cimitir vesel. De ce n-ar putea cineva să facă un mormânt să fie frumos?
Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Daca ai soare in suflet, la ce-ti mai trebuie toamna soare afara?