Remember 4.08.1919

Day 2,476, 23:35 Published in Romania Romania by gabriel9924

Există pagini din istoria noastră pe care, nu ştiu de ce, le trecem sub tăcere ca și cînd ne-ar fi ruşine cu ele. Stau și mă întreb de ce? Să nu zică Europa că am fost imperialişti? Să nu se simtă vecinii jigniţi? Sau, pur şi simplu, dintr-o modestie tembelă? Ne e frică să ne revendicăm sau să repunem în discuţie personalităţi remarcabile ale ştiinţei şi culturii.
Ne este frică să ne impunem valorile. Avem vestigii pe care alţii le-ar căuta cu lupa, ca să-şi încropească un strop de identitate, avem eroi care au dat tonul istoriei în Europa…
Una din paginile de glorie a fost anul 1919 când, într-un timp record, armata română a cucerit Ungaria, pentru a o elibera. Armata bolşevică ungară a lui Bela Kun, coordonată direct de la Moscova (unde Lenin tocmai mutase capitala), a fost realmente zdrobită, iar vechiul guvern ungar a fost reinstalat.



Războiul dintre România regală şi Ungaria bolşevică începea în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, când Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi gărzile roşii maghiare atacau, la Ciucea şi Ţigani, posturile înaintate ale armatei romane. Contraofensiva română a atins în patru zile zona Munţilor Apuseni şi apoi linia râului Tisa.
La Oradea, români, unguri, germani şi slovaci „întâmpina pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolşevici.
La 30 aprilie şi 1 mai, trupele române au ajuns la Tisa pe întreaga lungime a frontului, reuşind să facă joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap–Munkacs.
Cu toate acestea, pe 20 mai 1919, armata bolşevică a Ungariei reuşea să ocupe întreaga Slovacie.
Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfăşurat conform planurilor lui Lenin, care preconiza declanşarea la scară europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.
La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat armata româna, reuşind s-o respingă până la Oradea.
A avut loc o contraofensivă fulgerătoare şi, dupa şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.
Primele subunităţi care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda generalului Gheorghe Rusescu.
La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat generalului Rusescu să nu intre în capitală.
Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie poziţionate în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş. Pe timpul nopţii, efectivele au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Josef”.
Istoriografia a consemnat data eliberării Budapestei de bolşevism ca fiind 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei.


Trupele române ocupând Budapesta, 1919

Armata Română în faţa Parlamentului din Budapesta

Regele Ferdinand, dintr-o nobleţe exagerată, nu a permis armatei să arboreze drapelul românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, aşa cum ar fi fost îndreptăţit să facă orice învingător.
A făcut-o în schimb sergentul Iordan (un oltean zănatec) care a cocoţat, în vârful catargului, deasupra drapelului maghiar, o opincă găurită. Budapesta a fost eliberată de armata română pe 4 august 1919.
Este o dată pe care ungurii nu o vor sărbători niciodată. Ar dori s-o uite, deşi a fost ziua eliberării lor.

Traiasca ROMANIA MARE!