Vorbe cu iz cultural - primul număr

Day 874, 07:21 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by MINISTERUL CULTURII MOLDOVA
- revistă de cultură fără bariere, sub egida ministerului de resort -

_ Nr. 1, 12 apr., ziua 874 N.W._______________________________

Vorba ministrului

Cu voia dumneavoastră, stimabililor – adică, boieri, răzăşi, şi ce s-o mai nimeri –, acesta nu este altceva decât primul număr al publicaţiei oficiale care va apărea sper şi de acum încolo sub egida Ministerului Culturii, al cărui titular am devenit (se pare că fără voia dumneavoastră, dar sigur cu a unora de sus). Dacă vă întrebaţi cumva care ar fi rostul, sfatul meu este să n-o faceţi pentru că de obicei există atâtea lucruri în lume, şi chiar în e-lume, care se întâmplă complet fără rost, încât unul în plus sau în minus, cu siguranţă, nu poate face chiar atât rău. Însă dacă nu vă întrebaţi, dar aţi decis să nu-i daţi atenţie, v-aş sfătui să vă mai gândiţi la asta şi să luaţi aminte la vorba următoare: niciodată să nu ignori un lucru despre care nu ştii când te poate învăţa ceva nou.

Cu alte cuvinte, ce urmărim noi aici este să aducem puţină diversitate în e-viaţa dumneavoastră, în presă, între idei, şi de ce nu, poate chiar în felul de a fi al nostru al tuturor. Dacă vom reuşi va fi, sper, şi meritul vostru, întru-cât intenţionez să vă cer colaborarea destul de des, însă dacă vom da greş, va fi numai vina mea, şi asta din simplul motiv că, probabil, nu voi fi fiind destul de convingător.

Aşadar, iată pentru început meniul zilei:
* din partea casei – Vorba ministrului
Vorba de duh, urmată imediat de
Vorbe la cald – dezbatere pe temă dată
Vorbe la rece – concurs pe temă dată
• şi Anunţuri la discreţie

Vă dorim pohtă de vorbe!

Vorba de duh

Georges Clemenceau (1841-1924), ziarist şi politician francez, vorbea odată în Camera Deputaţiilor, iar un impertinent l-a întrerupt de mai multe ori. Clemenceau l-a pus la punct cu nişte vorbe cam tari, încât acesta a început să protesteze:
- Dar am dreptul...
- Dumneata, îl întrerupse de această dată Clemenceau, ai tot dreptul din lume în afară de acela de a ţine discursul meu de azi!

Vorbe la cald
- dezbatere pe temă dată -

Pornind de la vorba lui Clemenceau, vă propun spre dezbatere următorul aspect: până unde poate merge libertatea de exprimare, adică, în cazul nostru, dreptul la opinie? Avem sau nu avem cazuri de încălcare a acestui drept?
Notă: Aştept comentarii legate în mod direct de e-lume, dar, dacă simţiţi că e necesar, se poate face referire şi la lumea din afară.

Vorbe la rece
- concurs pe temă dată -

Primul concurs literar pe care îl lansăm azi ar putea să aibă următoarea temă: Iubire şi ură într-o ţară de vis. Cerinţa de bază este, evident, referirea într-o oarecare măsură la una dintre e-ţările actuale sau viitoare. În rest, fiecare este liber să fantazeze după poftă, fără limitare spaţială, fără bariere lingvistice, şi fără orice altă îngrădire care ar putea aduce vreun prejudiciu imaginaţiei personale.
Notă: Aşteptăm să ne trimiteţi creaţiile dumneavoastră pe adresa Ministerului Culturii, prin curier, dat fiind faptul că nu avem încă o secretară care să îşi facă treaba temeinic. Termenul limită este stabilit pentru sfârşitul săptămânii în curs, vineri, câştigătorii şi premiile urmând a fi anunţate cel târziu duminică.

Anunţuri


_ _ _ _ Anunţ cu posibilitate sigură de câştig _ _ _
Ministerul Culturi are nevoie de o siglă proprie, cât mai expresivă; la fel şi publicaţia aceasta. Dacă aveţi idei, şi nu prea aveţi ce face cu timpul dumneavoatră, vă rugăm să ni le trimiteţi spre consultare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Câştigătorul va fi anunţat în numărul viitor şi va fi recompensat cu 2 gold.

_ _ _ _ Anunţ fantezist cu potenţial feminin _ _ _ _
Ministerul Culturii anunţă scoaterea la concurs a unui post de secretară. Cerinţele sunt următoarele: candidata musai trebuie sa aibă părul lung, buclat, şi blond, ochii albaştri ca cerul de mai, nasul uşor cârn şi nu prea lung, buzele roşii, moi şi cu miros de migdale, gâtul lung şi mlădios, pieptul proeminent (dar se poate face derogare dacă se dovedeşte, cu certificat medical, că operaţia de implant silicon dăunează grav sănătăţii candidatei), şoldurile rotunde, picioarele lungi şi subţiri; să nu poarte ochelari, şi să nu posede piercing în limbă (se acceptă numai în buric şi, eventual, în părţile care nu sunt expuse vederii ministrului). Candidatele sunt rugate să se expună public pentru a nu putea fi acuzat ulterior ministrul de hărţuire sexuală.

_ _ _ _ Anunţ cu posibilitate ipotetică de finalizare _ _ _ _
Ministerul urmează să scoată la concurs şi alte posturi, potrivit cu noile cerinţe şi obligaţii, pe care le va anunţa în numerele viitoare.

_ _ _ _ Anunţ cu risc scăzut de daune morale _ _ _ _
Totodată, în funcţie de bugetul propriu şi de posibilităţi, Ministerul Culturii intenţionează să-şi recompenseze colaboratorii cu premii speciale. De asemenea, vor exista, sperăm noi, şi alte premii surpriză, care vor fi condiţionate de acelaşi buget, şi care se vor acorda oricui va da dovadă de o minimă înclinaţie spre cultură.

Nota de plată se achită din buzunarul propriu, şi nu se acceptă cardul.
*Pentru conformitate, sef bucătar, sef sală, barman, ospătar şi, cu voia dumneavoastră, ministru, Danaos