Joc, joaca
IntoOblivion
O persoana care am “jucat” acest joc in felul in care am putut cel mai bine cu ceva ani in urma, eu, am reveniri recurente, tot mai fragmentate si mai fulgurante in aceasta zona crepusculara. De aceea, imi vad limitele in a-mi da cu parerea. Am vazut zilele trecute un apel la "a face" intampinat de o anume reactie. Am incercat sa mi-o explic cu o congruenta din viata reala dar nu stiu daca am dreptate.
Cand m-am alaturat, ca si ceilalti, ne-am asumat ca ne vom schimba indentitatea. Multa lume a constientizat asta si a scris, atunci, despre aceasta transformare, a celor mai multi in razboinici (din birouri, spitale, scoli logandu-se) dar am intalnit si poeti, scriitori, analisti politici si sociali. Bineinteles ca, daca nu aveau din start aceste skilluri, au fost dispusi sa invete aici si sa imbratiseze stiinta altcuiva. In mare parte, am asistat la curente de invatare, culturalizare si educare savuroase, oarecum independente de viata reala, acestea parandu-mi-se fascinante. In lipsa prezentei ubicue a retelelor de socializare din acea vreme, am fost martora la desfasurari de forte din partea unor minti incredibil de frumoase si puternice, flamande si totodata dormice sa se reverse.
Nu aveai cum rezista in joc (asa cum sute de jucatori invitati prin referral nu rezistau dincolo de primele niveluri) daca nu erai dispus sa te schimbi si sa iti construiesti rolul, meticulos, zi de zi. Sa zicem ca era o oportunitate de a fi mai bun sau mai rau decat tu insuti, fara prea mari riscuri – nu este asta esenta oricarui joc?
Imi explic pierderea acestei esente a jocului (si inertia in care se afla acum) prin rezistenta la schimbare. Aceasta se vede prea putin prin comportamentul in joc, ci mai ales prin comentariile recurente. Sunt jucatori care spun acelasi lucru de cel putin cinci ani, de multe ori folosind aceleasi cuvinte, ca mori stricate. Ma uit la nume si deja stiu ce va spune, mi se pare imposibil de atins acest nivel de constanta daca nu ai fi tu insuti cel care scrie, in loc sa joci doar un rol. Ce risipa de viata si ce risipa de joaca! Departe de mine sa afirm ca aici isi faceau veacul doar oameni buni. Oh, nu. Doar nu era, la intrare vreun filtru de moralitate...Totodata, find tu in joc nu te simti vulnerabil, si aceasta stare, traita de atatia jucatori cu voie sau fara voie, aducea o emotie intensa, dincolo de micime. S-a dus si asta, a insotit pe cei care au plecat.
E posibil ca unii sa nu se fi stiut juca, niciodata, nimic, chiar atunci cand erau in postura invingatorului intr-un joc. De la aceia am putea afla cu ce pret castigi daca nu te si joci. E simplu, e complicat, dureaza mai mult? Eu as baga mana-n foc ca dureaza mai putin, intreaba-ne pe noi, care am pierdut. Sigur, “pierdut” este un termen atat de dramatic si vom fi intrebati – ce ati pierdut: v-ati irosit timpul, v-ati pierdut banii? Dar noi nu va vom raspunde niciodata, pentru ca doare prea tare. De-aia, noi suntem niste incuiati care aparem brusc cu cate un articol penibil, ca acesta, cand ni se face dor.
Pe scurt, toti am parcurs in joc perioada copilariei. Nu a durat la fel de mult pentru toata lumea, cu atat mai putin adolsecenta. Unii au murit adolescenti, cei mai fericiti dintre noi. Ne-am studiat ultimele rasuflari cu cel mai rafinat si dezinteresat cinism. Nu insa fara bucuria de-a fi putut fi altcineva, autentic, macar o data.
Comments
🙂*
❤ multumim pt rememorare! ❤
S-ar putea sa navalesc in eseul omului neinvitata (cer iertare), dar tema mi se pare exceptionala si, pentru ca au ramas fonduri nedistribuite de la cea mai recenta editie de concurs, am sa premiez replicile la gandurile de mai sus (exprimate in comentarii sau in articole cu link - pentru o localizare cat mai usoara).
Am de "maritat" 100 de gold si niscaiva cc. Voi ruga autoarea sa ma ajute cu jurizarea, daca doreste. Va voi ruga sa ajutati votand comentariile favorite.
Multumesc 🙂
Simt ca asta se integreaza in articolul tau.
"Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul !
Tânărul cântă: jocul şi înţelepciunea mea e iubirea!
Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea!”
Acoperit de frunze veştede pe-o stânca zace Pan.
E orb şi e batrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura îşi adapă zeul.
Ah, Pan!
Îl văd cum îşi întinde mâna, prinde-un ram
şi-i pipăie
cu mângâieri uşoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufişuri.
Orbul îl aude şi zâmbeşte,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetişor capşorul mieilor
şi de-a le căuta corniţele sub năstureii moi de lână.
Tăcere.
În juru-i peşterile cască somnoroase
şi i se mută-acum şi lui căscatul.
Se-ntinde şi îşi zice:
"Picurii de roua-s mari şi calzi,
corniţele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
Să fie primăvară?"
Dozele terapeutice de tristete intaresc sufletul. Oricat de intensa ar fi durerea si memoria ei, este inca in regula daca durerea nu se instaleaza permanent, ca o placere sadica.
Dupa tratamentul prin tristete, se recomanda capul sus si privitul in ochii oamenilor. Drept. Curajos.
[removed]
IntoOblivion Christian Grey would disagree 😁) dar da, ai dreptate - zona gri dintre cele doua e foarte greu de gestionat pentru ca isi schimba dimensiunile, sau latimea, ar zice un inginer.
Multi dintre noi ne-am jucat de-a oamenii mari, conducatori de destine, formatori de caractere si pentru simplu fapt ca a fost doar un joc, un rol, construit pe dorinte si aspiratii leuntrice mai devreme sau mai tarziu fiecare din noi a obosit, a murit,...
"Daca un joc nu se transforma macar intr-o bere bauta cu un om pe care nu l-ai fi cunoscut, altfel, e degeaba" (auzita la Constanta)
ai mare dreptate
Pe de o parte, aminteste-ti mentalitatea/comportamentul oamenilor (in special a tinerilor) in 2008/2009 (inceputurile jocului) si priveste la ce-i acu' (in RL, care se oglindeste destul de fidel si in mediul virtual).
Pe de alta parte, aminteste-ti mecanica jocului din 2008/2009 (una stimulativa sau care permitea dezvoltarea creativitatii in toate domeniile) si la ce s-a ajuns acum, cand cardurile au un rol determinant...
Poate vei putea trage o concluzie. Sau poate nu...
Nailed it - asta e problema, ca imi amintesc 🙂
Lasa cardurile, ca eRomanii nu mai baga cardurile de mult. Singurii care mai misca ceva sunt aia cu mana "in visterie" ce cu banii sifonati prin diferite metode fraieresc pe cate un strain naiv sa le cumpere packuri.
Tu ai power pack si maverick pack. Sunt sigur ca nu dai cu cardul personal. Poate ai dat acum ani de zile. Acum sugi si tu din visterie, cat poti
zmeurica, iar esti pe langa. packurile mi le cumpar. de la plato, cu cardul. ah, sa stii ca am si BP...
cat despre supt, intotdeauna ma bazez pe tine sa performezi. si la bani (nu am uitat nici COurile de la 3 dimineata in lupte pe coclauri, nici furtul banilor lui Han Solo) si la altele...
in afara de JET... nu, chiar n-am ce altceva sa-ti transmit!
si am uitat sa pomenesc de cele doua dati cand ai fost banat pentru clone? cred ca nu...
Nostalgia vremurilor trecute! Incredibil cat de omniprezentă poate fi! De la articolul asta până la make america great again, trecand prin mii de alte locuri. E ok, e omenesc, dar sa nu ne afecteze capacitatea de a aprecia prezentul. Spre deosebire de america, erepublik nu e greter than ever fara sa isi dea seama. Totusi nici mort nu e. Si apoi, daca e sa moara, sa o faca demn nu plangand dupa vremurile de mult apuse.
Cred ca supraestimezi mult importanta acestui text, precum si finalitatea. Apoi, in ce ma priveste, eu fac o legatura intre disparitia unui jucator si pierderea jocului asa cum il juca acesta. Lacrimile pot fi de multe feluri - poate deplang lucruri petrecute aici dar imposibil de spus public.
In sfarsit! Am citit un articol bine scris!
acesta e mult mai bun, l-am pastrat: https://www.erepublik.com/en/article/-ro-tutorial-despre-scrierea-articolelor-partea-1--1747613/1/20
Am ratat articolele astea? 😮
N-ai cum sa te joci cu clonarii si frustratii. Au pus mana pe borcanel, pentru ei nu e joaca, e serios. Nu vor putea niciodata lasa "puterea" altora, poate cu alte idei, cu nici un pret si sub nici o forma. Jocul este al lor, acaparat total 🙂
Daca le dispare "puterea" devin niste oameni disperati, si ar calca peste cadavre (au si facut-o deja, decimand eRomania). Ar folosi absolut orice arma disponibila sa infunde pe oricine le-ar periclita pozitia (acces la visterie, functii, arme, resurse, etc.). Ar instaura dictatura, decat sa fie altcineva in locul lor la timona.
Apai, cum sa te joci cu asemenea caractere de cacao, si cum sa evolueze jocul? 🙂
PS: Eu personal nu vreau nici o putere, vreau doar sa mai fie si altii, poate cu alte idei, chiar daca mai proaste. Intotdeauna am vrut deschidere, transparenta, explicatii, unitati militare noi, jucatori care sa vina din urma. Absolut contrar celor care au ingropat eRomania.
Momentan jocul e in pozitia in care si-o doresc un grup infractional restrans, cu mai multe conturi detinute de catre ei, decat jucatori reali.
🙂
😃