Renașterea democrației în eMoldova

Day 3,119, 00:01 Published in Republic of Moldova Indonesia by ABeR1

Luna iunie va reprezenta pentru Republica eMoldova luna în care democrația va avea șansa să renască. Renunțarea la dictatură presupune un singur lucru: puterea va reveni în mâna unui președinte ales nu a unui dictator numit și a unui congres, ales în egală măsură. Cu alte cuvinte alegerile de pe 5 iunie nu vor mai fi de formă. Câștigătorul lor își va asuma practic conducerea eMoldovei.

Știm prea bine care a fost situația eMoldovei până acum două luni când mi-am propus o încercare de repornire a vieții sociale. Ne-am străduit atunci, eu împreună cu mica mea echipa, să aducem o gură de aer unei eMoldove aflată pe pat de moarte.

Nick Meis a continuat munca începută și iată că avem 2 luni de zile în care articolele și activitățile nu au lipsit. Cine a dorit a răspuns, cine nu a rămas mai departe în moțăială.

Spuneam în articolul anterior că nu am un plan clar de activitate și nici o echipă cu care să-l duc la împlinire.
Ați ajuns să mă cunoașteți. Știți prea bine că în eventualitatea câștigării alegerilor nu voi sta cu mâinile în sân. Am criticat mult prea mult pe cei ce s-au ales cu medalii fără să ofere nimic în schimb eMoldovei ca acum să fac precum au făcut ei. Am primit un vot de încredere din partea voastră acum 2 luni. Dacă nu v-am dezamăgit vă invit să-mi mai acordați un cec în alb.

Împreună vom încerca să mai facem un pas pentru eMoldova.

MDreams, candidatul Planetei Moldova, deși este un om extraordinar și va avea sprijinul multora dintre voi nu este pregătit pentru un mandat serios de președinte. Abia întors din hibernare după o perioadă lungă de absență cred că mai are nevoie de puțin timp pentru a se pune la punct cu schimbările nou introduse în eRepublik.

BasarabeanuCT pe de altă parte a demonstrat în ultimele 2 luni un apetit tot mai mare pentru implicare și activitate. Nici el, nici eu nu mai suntem copilandri și am lăsat cu mult în urmă prima noastră confruntare politică. Atunci a câștigat el. Acum sper să fie invers.

Amândurora le urez mult succes pe data de 5.

Iar pe voi, cei ce citiți aceste rânduri, vă invit la vot.
Dacă doriți să lăsați în urmă dictatura și doriți să reînviați democrația acum este momentul să vă arătați determinarea.

Viitorul îl vom scrie împreună însă presimt că ne așteaptă zile interesante.
Suflecați mânecile, scoateți pieptul în față și încordați brațul.



Gabi