Poezie: Venudita
Marian Adrian
Şi picură o picătură, doar atât
În prea albastra mare
Şi din ea cu pletele aurii,
Cu ochii azurii și piele de mătase
Ieși o minunată fată,
Ce soarelui zâmbii și lumină lumea toată
Păru-i căzu peste umerii goi, ajungând la glezne.
Pielea-i umedă luci și dădu de veste că iubire-i pe Pământ,
Că frumusețea s-a născut cu delicatețe de suav cuvânt.
Nimeni nu ar fi îndrăznit să privească al său chip delicat,
De atâtă splendoare ochii în spatele capului s-ar fi mutat.
Numai nimfele mării au putut să o zărească
Printre razele ce naturii dădeau nouă viaţă.
Şi copiii ei ce-i erau şi fraţi
Pentru astă lume fură la fel de minunaţi.
Oh, tu dragoste pură
Orbeşte-mă şi mă curăţă de ură!
Doar a ta putere-i capabilă
Să repare astă pompă de sânge nepalpabilă.
Comments
o7