Join the new world

Traiam o duminica linistita de decembrie, in unitatea militara in care avusesem fericicirea sa fiu repartizat, in septembrie, 28, al anului 1989. Programul nostru era, in mod normal, la liber, insa, nu mai tin minte ce drac' de tampenie facusem, tampenie a carei consecinta era trimisul la curatat de cartofi la bucataria unitatii.


Eram in cea de-a patra luna de “instructie’, serveam patria intr-o unitate de graniceri de la Constanta, facand parte din compania transmisiuni a brigazii respective de graniceri. Datorita lenii mele cronice, evident ca pierdusem la mustata dreptul de a deveni student al facultatii de electrotehnica in acel an, lucru care m-a facut sa devin proaspat soldat incorporat timp de 1 an si 4 luni.


Dupa celebrele escapade militare, la cules de porumb la inceput de toamna, am executat cateva instructii de front, insa nu avusesem inca ocazia sa efectuam vreo tragere reala. Daca tin bine minte, chiar in acea perioada de decembrie, ar fi trebuit sa executam primele trageri de zi si de noapte la poligonul de la Midia. Cu alte cuvinte, pe scurt, eram niste soldati “foarte bine pregatiti” pentru ceea ce avea sa ne astepte peste cateva zile.

Revenim la acea zi de decembrie, 17 decembrie 1989, o zi care nu anunta nimic anormal. Deja se insera si noi priveam cu ochi lacramosi spre mormanul de cartofi care parca nu se mai termina. Spuneam bancuri, ne pocneam cu legumele in capatani, pentru ca sa ni se para supliciul mai dulce. In acele momente de efuziune, am fost intrerupti brusc de un coleg, de la statia radio amplasata strategic intr-un camion, in perimetrul unitatii. Colegul radist, cu un ton precipitat ne spune;

- Ba baieti, nu stiu ce mama dracu’ se intampla, insa se pare ca avem alarma.

- Ete partz, strig eu, sa ma cac pe ea de alarma, am de curatat cartofi si, nu pot periclita bunastarea companiei lasand-o prada foamei, privand-o de bunatatea de terci de cartofi care o sa iasa din legumele astea putrede. Sa-si bage alarma in cur si sa ma lase in pace!
Bietul om a facut ochii mari la mine, a incercat sa indruge ceva despre o alarma reala, insa s-a lasat pagubas si a iesit scuipand printre dinti un;
- Bine ma, o sa vedeti voi pe dracu’.



Cred ca, in 5 minute de atunci, vine ofiterul de serviciu si urla la noi…"Baaaa putorilor, hai, mars la companie, e alarma reala partiala de lupta, Radu cel Frumos, ne-au atacat ungurii la granita de vest, ne pregatim de contraatac. Hai mars la echipare. Ne vedem pe platou in 30 de minute."

Eram trazniti fix in cap de chestia asta, cine mama dracului sa ne atace ma pe noi? Cine ne vrea saracia si neamul? Paduchiosii de unguri? Pai ce au ma cu noi? Nu suntem aliati in Pactul de la Varsovia? Tot balmajind noi, unul cu altul, am ajuns la companie unde ne-am incolonat frumos si am asteptat comandandul de companie sa vina de acasa. Deja se daduse adunarea cadrelor si soseau fiecare, care cum putea.

Trecand peste restul de detalii, am fost echipati cu efecte noi, ranita avea in dotare tot ceea ce era necesar unui soldat pe front. Era pentru prima data cand simteam fiorul real al confruntarii. Noi, cei din CLC, eram impovarati cu bobinele de cablu, in fata, in spate ranita grea, de abia ne tineam pe picioare. Comandantul ne privea si se plimba tansos pe langa noi, pregatind un discurs care avea menirea sa ne inflacareze;

- Baieti, a sosit clipa in care sa va aratati atasamentul pentru tara si partid, a sosit clipa in care trebuie sa va jertfiti pentru tara noastra. In aceste momente, cateva divizii de tancuri maghiare au strapuns linia de aparare a RSR din vest. Suntem chemati ca sprijin. Cer de la voi devotament, si sa va respectati juramantul dat fata de tara si comandantul suprem.


Zilele care au urmat, au aratat adevarata amploare a diversiunii si a distrugerii. Am fost folositi sa luptam impotriva propriei tari, impotriva vointei populatiei tarii fata de care jurasem ca suntem loiali.

Au urmat momente grele, in care ne-am luptat cu teroristi imaginari, momente in care a trebuit sa facem fata intoxicarilor DIA, intoxicari care au intors soldat roman contra soldat roman. Am avut pierderi datorate Marinei, care era dezinformata ca noi suntem teroristi. Podul Ovidiu a fost un al doilea Otopeni ca amploare, au fost mitraliate camioane cu soldati in termen, de catre alti soldati in termen. Morti inutile, morti dureroase.

Cinste eroilor de atunci, care au luptat pentru libertate. Atunci, DIA si securitatea au facut tot posibilul pentru a dezinforma, prin razboi electronic si psihologic, au intors unitati militare romanesti, una contra celeilalte. Si totul pentru ca nu puteau sa accepte ca, romanii nu mai puteau indura dictatura. Dictatura foametei, frigului, gulagului.Nu vroiau sa-si piarda privilegiile, si nu si le-au pierdut, le-au inhatat si au continuat, sub o alta forma, dictatura ceausista. Insa, de data asta, o dictatura a copiilor ceausisti, transformati in oameni de afaceri, hoti cu acte in regula.

Popor roman, nu uitati ce scumpa este libertatea, nu uitati pentru ce s-a murit atunci, nu uitati ca, primul pas spre bunastare este descarcerarea de propriile frici. Trebuia sa ne luam soarta in maini, nu trebuia sa ne fie frica de propriile decizii.Nu va jucati cu cuvintele demonetizand ideea de libertate, este greu de obtinut, cateodata aproape imposibil.

Cinste eroilor romani cazuti atunci, in acele zile de decembrie, nu va voi uita niciodata!