După turci, încotro?

Day 1,447, 15:28 Published in Romania Georgia by The Georgian Knight


Încerc să înţeleg acest joc cât de repede pot şi în unele articole par un visător deoarece nu cunosc încă toate aspectele acestui joc. O pondere importantă în acest joc o constituie informaţiile. Multe certuri, multe energii se irosesc din cauza lipsei informaţiilor. Pentru că nu am acces la vârful piramidei, ideile mele se bazează în mare parte pe evoluţia hărţii eRepublik şi câteva articole din presă.

Mai greu decât am crezut, cu paşi mărunţi ştergem eTurcia de pe hartă. Din momentul în care cucerim şi ultima regiune turcească se termină războiul cu turcii şi avem 3 opţiuni:

1. Declarăm NE pe FYROM şi ne luăm la trântă cu ei, împreună cu grecii.
2. Sperăm ca FYROM să ne lase în pace şi declarăm NE pe iranieni.
3. Stăm cuminţi la cutiuţă, o ardem prin lume: un RW în BSCoT, un sprijin în USA/Brazilia/Grecia etc.

Scenariul de coşmar ar fi: FYROM şi ungurii ne declară NE, până să terminăm de cucerit eTurcia, pentru că mai avem o singură regiune turcească, ce nu are graniţă comună cu FYROM. Prima regiune care are graniţă comună cu FYROM pe care va trebui să o cucerim e Marmara. Astfel dacă ne atacă FYROM, o putem ceda şi să-i lasăm pe bulgari să se ocupe de ei, noi continuând războiul cu eTurcia şi pas cu pas, noi batem turcii, macedonienii pe noi şi bulgarii pe macedonieni, ajungem să nu mai avem graniţă comună cu FYROM.

FYROM nu are NE pe nimeni, probabil ne aşteaptă. Stau frumos călare pe greci şi se joacă de-a hoţii şi vardiştii prin Orientul Mijlociu. Are cam 4 RW simultane pe zi, dintre care unul este al grecilor. Din punctul meu de vedere, nu sunt foarte entuziaşti să se lupte cu noi pentru că au destule pe cap, le convin bonusurile şi situaţia dominantă în care se află.

Ungurii sunt şi ei o ameninţare, nu ştiu cât mai rezistă la ping-pongul Bulgaria-Ucraina.

Oare pentru 10% damage cât valorează NE, merită să ne riscăm să pornim încă un război, în care am putea pierde tot ce am clădit până acum?
Încep să cred că o lună de pândă, nu ne-ar dăuna. Oricum la Teheran strugurii sunt acri 🙂.

E fezabilă preluarea modelului Croaţiei de a ne muta peste mări şi ţări?