Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu
•
by MDPhoenix
Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu
În cetatea părăsită, care de pe munte
Cătră nouri încă nalță o căruntă frunte,
Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină,
A domnit odinioară vechea eroină;
Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan
Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean!
Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost nume,
Prin acest domn strălucit-au patria noastră-n lume;
Patruzeci de biruințe lauda-i adunasă,
Dar o zi schimbândă soarta, el învins rămasă,
Deși luptase atunci păstorul moldovan
Și țara-și apara chiar ca un aprod oștean!
De mii cete fioroase patria a fost călcată
Și de sânge a ei țărână era adăpată;
Monastiri, cetăți și sate fumegau aprinse,
Cu bătrâni, gemeau și fete și obeze strânse.
Dar nenvins era păstorul moldovan,
Că țara-și apăra chiar ca un aprod oștean!
Încruntat ca leul, Ștefan, voind să răzbune,
Înc-o dată pre oșteni merge să adune;
Mai întăi însă pre muma va să-mbrățoșeze
Și pre fiul său de bine vra să cuvinteze.
Că pe atunci a fost oricare moldovan,
Duios părinte, fiu, barbat și aprod oștean!
Când de zi se luminase, cu a lui putere,
La cetate Ștefan vine și intrare cere;
Dar Elena, inimoasă, de pe muri i zice:
Fără triumf să nu intre fiul meu aice!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost și la femei, ca la aprozi, d-oștean!
Fiule, întâia oară te văd fără vântă;
Totdeauna tu învins-ai cu dreptate sfântă!
Eu nu pot astăzi deschide a cetăței poarte,
Pe eroi în câmp așteaptă glorie sau moarte!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost și la femei, ca la aprozi, d-oștean!
Mergi, adună a ta oaste, zboară spre pieire,
În a ta virtute patria afle mântuire;
Asta-i singura dorință, voia maicei tale,
De-i cădea, și eu urma-voi pe a morței cale!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost și la femei, ca la aprozi, d-oștean!
Ștefan, răzbătut la suflet, pre ai săi adună,
Se repede ca fortuna, ca un fulger tună;
Dușmanii, uimiți de spaimă, luptă, dar nu scapă,
Și pe țara mântuită cu-a lor sânge-adapă!
C-atunce se lupta păstorul moldovan
Și țara-și mântuia, ca un erou oștean!
Gheorghe Asachi
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Frumos, vot
Vot !
Vot! o7
v+s o7
vot!
Dimitrie Bolintineanu - Muma Lui Ştefan Cel Mare
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.