Alegerile de azi sunt fraudate! Iata dovada!

Day 1,904, 06:36 Published in Romania Romania by gradinaru

Pentru limba română apasă tasta 1. Pentru maghiară apasă Log Out.
Salut!

Astăzi, după cum bine știți, au loc alegerile pentru Președinția României, care sunt printre cele mai disputate alegeri din ultima perioadă. Neînțelegerile între partide și conflictele din interiorul diverselor alianțe au dat naștere apariției mai multor candidați înscriși în lupta electorală pentru scaunul prezidențial. Ca atare, scorul fiind destul de strâns, diverse partide au recurs, cum era de așteptat, la diverse forme de fraudare a alegerilor, pentru a se asigura de un scor destul de bun după numărarea voturilor. De la mita electorală la votul multiplu, până la turismul electoral au fost sesizate reporterilor de la ziarul nostru.

Mariana V. din județul Prahova a declarat pentru noi: „Nu sunt eu cu politica... Mai multe știe soțu'... Mi-a zis sa mergem sa votam azi cu [...] pentru ca s-au împărțit ajutoare la noi in sat. Ne-am dus la primar si ne-o dat câte o găleată cu făină cu chipul candidatului pe ea, un piept de pui expirat și o pereche de ciorapi purtați. La ieșire ne-au mai dat și câte un păhărel de țuică amestecată cu apă.”

În Buzău, o femeie s-a plâns ca nu va mai vota niciodată după ce, tot la indemnul primarului din localitate, a votat cu un anumit candidat, dar a fost derutata de faptul că a primit 14 buletine de vot.

Și cum lucrurile merg uneori prea departe, în Iași, două partide rivale s-au luat la bătaie cu furcile, iar într-un sat de lângă Craiova, cetățenii erau amenințați de către un membru de partid că vor fi bătuți de către acesta dacă nu vor vota cu candidatul partidului pe care îl reprezenta. O femeie din Pitesti a ajuns la spital, dupa ce a fost muscata de caini maidanezi la sectia de vot, iar un batran din Ploiesti a murit, dupa ce a facut stop cardiac la urne.

De asemenea, reporterii noștri din teren au surprins câteva imagini care atestă practica turismului electoral și la aceste alegeri. Mai jos puteți vedea un tren care transporta alegători pe raza județului Teleorman.


Și cum incidentele nu puteau ocoli capitala, în București, reporterii noștri au surprins doi cetățeni in aceeași cabina de vot!


Iată, prieteni, cum, în țara noastră dragă, in ziua alegerilor, au loc fraude la fiecare minut. Daca aveți si voi informații, imagini sau fotografii care sa ateste fraudarea la vot sau a unor incidente, trimiteți-le la secțiunea specială „alegeri februarie” din secțiunea Martor Ocular (toate agențiile de presa au așa ceva).

Numai bine!

*Acest articol este un pamflet și nu intenționează influențarea rezultatului în nici un sens.