S-a terminat?

Day 507, 10:22 Published in Romania Romania by Don Sorel del Super


Toată lumea ştie şi scrie acum despre revoltele de la Chişinău, sau cum ar zice cei care controlează ţara aia zbuciumată, Kisinev. Scriu şi eu, dar eu nu pot decât să zic ca ceea ce se petrece acolo este un fel de urmă a unei revoluţii de mult apuse. Anti-comunismul a murit, se zicea până mai ieri, dar tot până mai ieri se ştia de anumite state ca fiind comuniste. Mă refer aici la paradisul trabucurilor: Cuba, la paradisul Gheişelor: China, şi la paradisul mafiei: Moldova. În tot restul lumii, statele care erau privite ca fiind comuniste erau defapt socialiste moderate cu influenţe liberale în economie. Ei aceste 3 state sunt exemplul clar al unor state mafiote, state mafiote care nu pot fi conduse decât cu un regim totalitar. Şi ce regim este mai propice decât arhi-cunoscutul regim opresiv comunist?

În China, Triadele sunt într-o proporţie covârşitoare puterea în stat. Urmate la “tron” de marii investitori naţionali şi internaţionali. Acolo ai două variante, ori eşti din conducere, ori te laşi condus. Aduceţi-vă numai aminte cum acum câţiva ani în piaţa mare din centrul Beijing-ului erau împuşcaţi sute de studenţi. Aceşti studenţi erau consideraţi drogaţi. Într-adevăr, când erau în piaţă cu armele aţintite către ei, erau drogaţi, ca nu poţi să stai precum stăteau ăia acolo, fără să faci nimic, fără să clipeşti, să plângi, să urlii, să nimic…

Cuba, un stat care în continuare se bazează pe ideile formulate de Castro şi Guevarra în timpul a ceea ce numesc ei Marea Rvoluţie Cubaneză nu este nimic altceva decât o gaşcă de oameni ignoranţi care se lasă manipulaţi de Castro, marele eliberator, el lider maximo, după bunul lui plac. Măi, tu eşti un stat care are probabil cea mai mare producţie de zahăr din America Latină, şi ieftin. Tu ai cele mai tari şi fumate trabucuri din lume. Dar tot tu ai şi un embargou cu SUA, adica tu nu duci nimic în SUA, ei nu duc nimic la tine (import-export: canci). Este evident că economia în general se duce dracu. Şi atunci te întrebi de ce populaţia are un salariu cam de 50 de dolari pe luna, in medie? Dar şi mai rău, de ce nu ies în stradă?

Ei şi vine al 3-lea exemplu, cel al “fraţilor de peste Prut”. Acolo nu e comunism, este o mafie identică cu cea din Rusia. Sunt câţiva oameni care îşî protejează afacerile menţinându-şi oamenii la putere. Tot ăia se numesc şi, generic, comunişti. Cine sunt ei, deja ştiţi: foşti KGB-işti, foşti comunişti rusnaci şi etc. Dar dacă tu eşti un fost KGB-ist, te aflii la cârma ţării, întreb, de ce eşti aşa de prost încât să nu vezi că sunt unii şi alţii, studenţi cu capul pe umăr în general, care nu te înghit?

Vreau să trag o mini concluzie asupra primelor două exemple. În ţările alea, Băsescu nu ar fi avut de ce moguli şi oligarhi să se ia sau să acuze, PENTRU CĂ NU EXISTĂ! În Moldova în schimb, este şi mai trist. Acolo oamenii periculoşi adesea nu sunt ai lor, defapt în mai toate cazurile oamenii “de la putere” sunt rusnaci. Şi studenţii ce vor defapt (mulţi fără să-şi dea seama)…? Suspans… incordare… Bine, hai că vă zic. Ei vor să scape de cei care distrug şi ultima urmă de sevă naţională existentă în “mica cizmă”. Studenţii care zbiară sunt sătui să işi facă o prietenă şi peste două zile să îi sune fata de prin Rusia speriată şi batută că a fost trimisă la muncă civică. Ei sunt sătui să fie “spălătoria de maşini a Europei” sau priviţi ca Ruşi când ei sunt Români! A… am uitat un aspect. Lor nici nu le convine că au fost fraudate alegerile, într-adevăr.

Se zice că ne-am băgat coada acolo. Eu zic că da, ne-am băgat-o, pentru că sunt lângă noi şi ne interesează şi ne doare. Am făcut şi noi ceva bun pe anu ăsta, sper doar să fie benefic până la urmă. Şi nu, nu s-a terminat, încă mai este, încă se mai adună lumea, dar le e frică. Sunt peste 1000 de arestări, din rândul studenţilor, din rândul reporterilor care refuză să dea desene animate la televizor. Şi vă întreb io, când petreci o noapte în arest, cu 4 foşti KGB-işti dând în tine până fac febră musculară, îţi mai vine, fizic, să protestezi? Astăzi au fost mai muţi oameni la proteste in România decât în Moldova, şi mâine va fi sigur la fel, numa că la noi nu mai vin minerii, şi la ei nu sunt mineri cre să vina…