PENTRU TINE, DRAGUL MEU

Day 2,490, 11:05 • Published in Romania Romania • by Lucia38

Niciodată nu m-am gândit că viața ne va oferi atâtea surprize. Întotdeauna am fost convinsă că suntem prea comozi să încercăm măcar să trăim o viață aventuroasă. Ne era bine așa cum ne croiam drum prin viață împreună. În fiecare zi urmam același ritual: servici/școală, acasă, sesiuni de două ori pe an, vizite la părinții care nu se amestecau prea mult în viața noastră pentru că stiau ce copii cuminți și liniștiți au…

Dar… într-o zi, copiii cei cuminți au decis să iasă puțin din ceea ce se cheamă tiparele unei vieți normale de familie în accepțiunea majorității oamenilor, așa că au decis să își ia un câine. Iar câinele a fost o cățea și au numit-o Leah pentru că era frumoasă și delicată în mișcări ca o prințesă.



La început am fost considerați inconștienți și nebuni, dar în timp lumea s-a obișnuit cu noi așa cum eram și ne-a lăsat în pace.

Apoi a venit pe lume copilul, minunea blondă cu ochi căprui… Din nou trebuia să facem față oprobiului public… In fiecare zi auzeam șoapte în spatele nostru ”Vaaai, ce inconștienți!! Țin în apartament un câine lângă un copil mic… O să își îmbolnăvească fetița…” Dar nu ne-a păsat. Eram noi trei și Leah și nimic altceva nu conta mai mult decât ca eram fericiți toți patru. Iar cel mai frumos moment care ne-a convins că nu am greșit când am decis să facem pasul mai puțin obișnuit a fost acesta:


Au trecut anii, viața intrase din nou într-un conservatorism care ne apăsa din ce în ce mai mult. Ceva lipsea… Aceleași profesii care nu ne mai ofereau satisfacții ci doar ne făceau să calculăm câți ani mai avem până la pensie, aceleași salarii care abia ne ajungeau de la o lună la alta, aceeași alergătură între două servicii cu nopți pierdute în săli de operații… Iar scurtele vacanțe din timpul verii nu mai reușeau să ne ajute prea mult. Știam ca ne vom întoarce la aceeași rutină și plafonare, așteptând în fiecare zi să se schimbe ceva, schimbare care nu avea șanse să se producă, dar continuam să sperăm…

Până când, într-o zi, m-am hotărât să schimb totul fie și pentru o scurtă perioadă de timp. Iar tu, soțul meu, ai fost primul care m-ai aprobat și susținut deși știai că riscul de a eșua era la fel de mare cu șansa de a reuși. Deși nu mi-ai spus-o niciodată, știu că de data asta ai crezut în mine așa cum n-ai mai crezut niciodată. Ai știut că voi reuși, chiar dacă prețul pe care l-am plătit și continuăm să-l plătim e unul mare și nu se poate măsura în bani.

Ce va fi mâine, nu știu și nimeni nu ne poate spune. Tot ce știu este că niciodată nu am să regret alegerile pe care le-am făcut în ultimii 20 de ani, începând cu cumpărarea acelei pungi cu arahide. Dacă am reușit să te fac cel puțin la fel de fericit pe cât ai reușit tu să mă faci pe mine, pot să spun că n-am trăit degeaba. Și tot ce mai pot să-mi doresc acum este ca peste alți 20 de ani să-mi odihnesc mâna în mâna ta, așa cum o fac de fiecare dată când ne plimbăm împreună.

Îți mulțumesc, dragul meu soț, tu, cel mai mare critic și totodată cel mai mare admirator al meu! Și pentru că știi că nu sunt o persoană care excelează la capitolul romantism, tot ce pot să-ți ofer este o melodie, în speranța că într-o zi mă vei invita din nou la dans așa cum ai făcut-o cândva.

https://www.youtube.com/watch?v=_ehhhJOPvLE

P.S. Labrador Retriever. Non-negotiable. :