Noile modificări prin ochii unui autosuficient

Day 2,576, 20:57 Published in Romania Romania by Roman Daco

Anul IV, Prima Ediție a Seriei de DinozAur === Miercuri, Ziua a 2576-a a Lumii Noi


În cele 20 de ore de când au fost anunțate noile modificări și oferte s-a scris deja suficient de mult pe această temă (7 articole doar în eRomânia). Mai pe scurt, mai pe lung, mai vesel sau mai trist; unii văd partea plină a paharului, alții doar pe cea goală, iar majoritatea consumă ce li s-a servit și merg mai departe.

Cam cum a fost primită vestea de către un autosuficient ca mine? În mare parte cu indiferență. Câteva idei personale:

- Cea mai interesantă parte a anunțului e prima, despre Gift Packs. Apropo, sunt interesat să cumpăr pachete de 2G + 10 treats (bazucile sunt în plus) dacă prețul este atractiv față de cel al barelor lui Plato. Aștept oferte, informații despre prețul pieței, etc.

- Partea cu medaliile pe cc nu prea văd cum mă va afecta. De ani buni tratez cc-ul separat față de gold, cam de când s-a limitat tranzacționarea. Foarte rar schimb dintr-una în alta. Cea mai mare nevoie de G o am pentru contractele de training (53G pe lună plus mărunțișul de la antrenamentul zilnic). Nevoie care se acoperă automat prin train. Cum la medaliile alea încă nu s-a umblat (un mare ÎNCĂ), restul e detaliu. Zic mersi că ne-a anunțat cu o lună înainte, ceva nemaiauzit până acum!

- Așadar azi n-am sărit să cumpăr gold. Oricum nu puteam cumpăra mai mult de 10G. Și nici n-o să sar prea curând. Nu am râuri de cc, doar cât să mă învârt un pic pe piață cu ei, așa că nu-i schimb. Rămân la aceeași strategie pe termen mediu-lung: goldul cu goldul, cc-ul cu cc-ul, ignorând practic piața monetară.

- Cred că este o lovitură puternică dată nu doar jucătorilor noi și relativ tineri, care se bazau destul de mult ca surse de gold pe cele 3 tipuri de medalii afectate de schimbare, dar și celor care aduceau, legal sau ilegal, oameni, respectiv clone noi în joc. Personal, în 5+ ani n-am chemat niciun prieten în joc și din cele câteva spam-uri făcute când aveam nevoie pentru misiuni, 10% la train etc, încă n-am adus cât de o medalie society builder. Așa că din nou mi-e indiferent.

- Un efect important îl va avea schimbarea asta în economia viitoarelor megaevenimente la ofertă. Până acum la astfel de evenimente investiția inițială în gold a jucătorilor se recupera parțial prin medalii TP. Acum cheltuiești goldul și în afară de eventualele recompense în gold nu prea văd cum se va mai întoarce înapoi. Așadar s-au cam dus afacerile cu Plato.

- O idee foarte interesantă am citit într-un comentariu semnat googoodoll: dacă tot au recunoscut că nu și-au făcut efectul scontat, de ce nu au scos de tot cele trei tipuri de medalii? Să aplice soluția finală, oricum au aplicat-o ei pentru lucruri mult mai importante (remember work skill?). Eu unul nu le-aș duce lipsa.

- Ca să închei într-o notă veselă, m-a distrat partea cu „based on our studies...” Mi-a adus aminte de formula DeTerminării. Toată lumea știe că studiile pe care le face Plato se rezumă la „cât mi-a intrat săptămâna asta în cont?”

(rezultat aleator al căutării după „plato gold erepublik”)


Una peste alta, pentru unul ca mine anunțul de azi a avut efect cât o bătaie de aripi de fluture. Dacă din asta se va produce un uragan peste ceva timp, vom etrăi și vom vedea. Până atunci, nu te numești dinozaur dacă n-ai și aur.

Spor la joacă!
Roman Daco