Logica smintita ( Poveste intamplatoare)

Day 2,629, 07:24 • Published in Romania Romania • by notterosa
Se asezase pe bancheta imbracata in plus visiniu, pe locul de la fereastra. Si-ar fi lipit fruntea de sticla aceea ce-i parea rece dar se rezuma la a-si pierde privirea dincolo de ramurile care se indepartau... din ce... in ce... mai repede.
Gandirea ei era destul de incalcita. Mereu fusese "bombardata" cu informatii - de la cele mai simple idei pana la cele mai greoaie teorii. Isi reprezentase cateva notiuni de baza intr-un schelet cu o arhitectura destul de bizara si apoi tot adaugase... si adaugase... volume noi, legandu-le acolo unde credea ca sunt necesare, inghesuindu-le unele in altele, acolo unde mai putea, lasand spatii de respiratie intre altele... In fine, in acea zi structura aceea la care lucrase ( constient si inconstient) o descoperise ca fiind intr-un total dezechilibru si ingreunata de foarte mult balast si risca sa se dezintegreze. Ce ar fi fost de facut? Poate ar fi fost necesar sa clarifice cateva aspecte si sa reorganizeze cateva "celule". Si poate nu ar fi fost foarte greu sa renunte la cateva pietre la doua, trei barne putrezite. In sinea ei banuia ca toata acea incalceala, dincolo de absenta sustinerii cu unele elemente de baza si improvizatiile care le statornicise si acum ii era dificil sa le inlocuiasca cu ceea ce ar fi trebuit sa fie, toata acea incalceala, in care de altfel, i se parea ca se descurca destul de bine, era creata de toate acele sentimente pe care le transferase unui anumit soi de gandire. La ea punctul nu era doar un punct, linia nu era doar o linie... numarul, litera, semnul... toate ii pareau ca au viata si alcatuiesc un spectacol, cumva de balet. Linia, de pilda, facea piruete tintuita int-run punct, punct care se multiplica si se lasa in alunecarea catorva pasi si o sustineau cand se indoia ( o unduire... sau doar o indoire de sine).
Intr-un final se lasa sedusa de racoarea pe care i-o inspira acea ferestrea. Isi lipi fruntea de sticla ei. Pe suprafata de contact simtise ca pe-o arsura sentimentul indepartarii.
Gandurile ii alergau acum pana in piept, se strigau intre ele sa se inoade si sa se dezlege... sa se inteleaga pana la a nu se mai intelege.
Demola toata acea constructie fantastica care-i sufoca simplitatea. Nu avea nevoie de niciun semn, de nicio logica ( cunoscuta pana atunci)

Atat de simpla si de frumoasa poate fi iubirea!

Am recitit aceasta ... poveste intamplatoare, de calatorie, pe care am insailat-o asa... dintr-o respiratie.
As putea spune intr-o maniera mai putin logica... Logica impune limitari si rigurozitate unei structuri de gandire bazata pe o anumita logica nu ar avea legatura cu amestecarea "simtirilor". Improvizatiile ( fie artificiile de calcul fie simplele supozitii pentru o mai buna intuire a fondului problemei sunt produse de latura ilogica, intuitiva, imaginativa) si ele pot incalci sau descalci "rezolvarea" problemelor pe care le intalnim sau "le cautam cu lumanarea". O gandire limpede nu mi-e totuna cu o gandire logica, o gandire incalcita nu mi-e egala cu o gandire greoaie, inceata sau lipsita de sens. Dar dincolo de orice modalitate, de orice alcatuire a structurii gandirii... dincolo de orice logica, fara a le exclude ci doar simplificand pana la ultimul numitor comun, tot ce-mi ramane e iubirea, simpla in toata frumusetea ei. Acolo unde logica impune o limita.... iubirea ( ca manifestare a unui cumul de sentimente contradictori care iti poate oferi "solutii" nebanuite) vine si iti spune ca ai aripi si poti intelege ce nici nu te-ai gandit vreodata ca poti intelege, ca orice incrancenare a logicului e neputiincioasa in fata celui mai frumos sentiment, nascut din zbaterea tuturor sentimentelor... tuturor gandurilor. Si poate iubirea nu-ti da de mancare ( nici nu-ti cere) dar sigur vindeca, nu numai la figurat ci si la propriu.

Iubesc
Iubesc o aripa deschisa,
iubesc lumina din priviri,
Iubesc si piatra ce o simt sub talpa,
Iubesc... iubirea, intre-o petala si-un spin.
Si poate... doar visez iubirea.
Si poate doar o schingiuiesc in versuri.
Si poate nu-i nimic peste cuvinte.
Si poate e asa, de-o-nchipuire
(alte idei smintite).
Dar cand privesc lumea prin ochii ei
mi-e totul mult mai limpede, mai clar.
O inteleg, ma inteleg.
Simt ca traiesc.
In rest?! Doar simulez ca ma gandesc.

notterosa

De ce iubim