Dincolo de nori - Un etern : De ce?...Final?

Day 2,528, 03:36 • Published in Republic of Moldova Romania • by sokm

✻✻✻http://www.erepublik.com/ro/article/dincolo-de-nori-povestea-unui-suflet-de-copil--2334373/1/20✻✻✻
======================

* Dincolo de nori - Un etern : De ce?
**Dincolo de nori - Un etern : De ce?_continuare



M-am oprit din scris, cu privirea în gol încercam să îmi opresc gândurile ce necontenit mă răscoleau.
Acelaşi de ce, ce rost aveau acum cuvintele nerostite, ce rost aveau ele scrise sau spuse când timpul lor demult apuse?
Am închis ochii şi am şters cele scrise iar mâna a început a scrie:

Cuvinte nespuse
în timp rătăcite
ce-s duse în mine,
aş spune, da-i bine?

Să spun importanţa
trăiri de atunci ?
Să spun neputinţa
simţiri de atunci ?

Ce vrei, ai ştiut !
Ce-am vrut, o ştiam !
Ai spus, n-am spus,
ştiai, vroiam !

Jocuri jucate,
real luate.
Final de trăire,
unu a râs,
altu a plâns.

Timp nepăsător,
un pas rămas în urmă,
Legat, ducând cu greu,
un de ce în ecou .
Când am deschis ochii am citit cele scrise, o siluetă fantomatică se apropia încet, ajunsă în faţa mea a scris un cuvânt: colaborare
În acel moment am simţit o furie imensă şi strângând pumnul am lovit panoul cu putere, un zgomot puternic a tulburat liniştea apăsătoare, mii de cioburi pluteau în jurul meu şi refuzau să cadă jos, mâna plină de sânge
era singura pată de culoare în acel decor atât de strălucitor şi rece. Priveam cum fiecare picătură ce cade se adună jos la picioarele mele şi formau acelaşi: de ce?
Am căzut în genunchi, nu simţeam durerea lovituri nici a tăieturi în schimb mă durea sufletul iar acel de ce îmi răsuna în tot corpul, am şters cu durere şi ură cele scrise şi m-am prăbuşit.
Când am deschis ochii eram culcat pe nor, acelaş cer, aceeaşi linişte, mi-am privit mâna, nu aveam nici o rană însă întreaga trăire era vie în mine.
Un clinchet ca un clopoţel mi-a readus aminte că programul se va încheia curând. M-am ridicat în picioare, mai abătut că niciodată am ieşit din cameră şi am pornit pe holurile navei.
Nu ştiu cât am rătăcit şi pe unde m-au purtat paşii, nu îmi aminteasc prea bine nici dacă am mâncat sau dacă am făcut altceva în acest timp de rătăcire,
timp în care vedeam dar nu vedeam, mergeam dar nu realizam, respirăm dar nu ştiam şi mai ales trăiam fiind inundat doar de o singură întrebare: de ce?
O întreagă viaţă în care atât în mine cât şi în căutările mele acest de ce mă urmarea ca un coşmar.
Rătăcisem prin galaxie căutând o planetă ce părea că se ascunde de mine, trăisem întâmplări care în loc să mă reîntregească mă rupeau şi mă împărţeau fărâmă cu fărâmă prin îndepărtate colţuri ale galaxiei. Mereu reveneam la acest de ce, de fiecare dată când îl gândeam sau rosteam o mică parte din mine murea şi mai ales dureros era faptul că oricât aş fi încercat şi oricâte raspunsuri aş fi găsit pentru acest de ce, nici unul din ele nu mă mulţumea nu îmi părea a fi cât de cât mai aproape de răspunsul real pe care în mod ciudat nici măcar nu aveam idee care ar putea fi.
O zguduitură puternică ma readus la realitate, eram în camera mea privind spre măsuţă la paharul de vin roşu. Sunetul de alarmă şi glasul navei ce mă chema la pupitrul de comandă mi-au făcut sângele să alerge şi inima să bată cu putere. Toate gândurile, tot acel de ce au rămas îngheţate în mine acum "ardeam" alergând spre camera de comandă.





✻ MB